Curier juridic
A. (Hălăucești) Există o lege a exproprierii? În ce condiții se dispune exproprierea?
Prin Constituția României, prin art. 41, este ocrotit dreptul de proprietate privată al oricărei persoane asupra bunurilor sale, în mod egal, indiferent de titular. Din analiza acestui text de lege rezultă că exproprierea are un caracter excepțional și se va hotărî doar pentru realizarea unor lucrări care servesc unor utilități publice:
"Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire.
Pentru lucrări de interes general, autoritatea publică poate folosi subsolul oricărei proprietăți imobiliare, cu obligația de a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantațiilor sau construcțiilor, precum și pentru alte daune imputabile autorității.
Despăgubirile prevăzute în alineatele anterioare se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergență, prin justiție".
Exproprierea însă mai este reglementată și de Codul civil și chiar printr-o lege specială, Legea nr. 33/1994, privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.
Conform art. 1 din Legea numărul 33/1994, "exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă și prealabilă despăgubire, prin hotărâre judecătorească". Așadar, din acest text de lege rezultă că exproprierea se dispune în următoarele condiții:
1. Consiliul județean a dat o hotărâre prin care a declarat că lucrarea care urmează a fi efectuată pe terenurile dv. este de utilitate publică.
2. Au fost stabilite de o comisie de experți despăgubirile care urmează a fi acordate proprietarilor de terenuri. Conform art. 26 din legea exproprierii, "despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite; la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța va ține seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit terenurile în zona respectivă la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia".
3. Exproprierea și valoarea despăgubirilor vor fi hotărâte de o instanță de judecată (în cazul dv. Tribunalul Iași).
Din ceea ce ne-ați scris dv. în scrisoare rezultă că până în prezent pentru terenurile dv. nu a fost pornită exproprierea, motiv pentru care nu trebuie să vă îngrijorați. În cazul în care lucrarea care urmează a fi efectuată va fi considerată de interes local, va trebui să fiți informați de Primărie și veți avea posibilitatea să vă solicitați drepturile dv. conform legilor în vigoare.
C.L. (Răchiteni) Frații înzestrați în timpul Căsătoriei de către părinți mai au dreptul să vină la moștenire și la celelalte bunuri rămase în patrimoniu la data decesului acestora?
Datele pe care ni le-ați furnizat dv. nu sunt suficiente pentru a ști exact situația în care vă aflați. Ne-ați precizat că nu ați solicitat împărțirea averii succesorale rămase de pe urma părinților dv., deoarece frații nu au dorit acest lucru. Conform art. 728 din Codul civil: "Nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indivizuire; un moștenitor poate cere oricând împărțirea moștenirii, chiar dacă ar exista convenții sau prohibiții contrarii". În cadrul procesului de partaj succesoral, aveți posibilitatea să solicitați aducerea la masa de împărțit a tuturor bunurilor pe care frații dv. le-au primit ca moștenire. Prin probele administrate va trebui să faceți dovada că terenul pe care l-au primit frații dv. a aparținut părinților dv., iar apoi că aceste terenuri au fost date de zestre de către părinți fraților dv. În cazul în care pământul care nu a fost dat de zestre, la data decesului părinților, figura pe numele dv., atunci cel îndreptățit la reconstituirea dreptului de proprietate pentru această suprafață sunteți doar dv.
Mihaela Ciobanu, avocat