Itinerar misionar
În perioada 9-22 februarie, m-am aflat în Kenya, în vizită la pr. Eugen Blaj și pr. Isidor Mârț. Pr. Eugen se află în Kenya de la începutul lui noiembrie 1999. După ce și-a început activitatea misionară la Nyahururu (orășel situat în centrul țării) împreună cu preoții din Dieceza de Padova (Italia), studiind limba swahili (limba națională a Kenyei), s-a îndreptat spre părțile de nord în dorința de a lucra în regiuni de primă evanghelizare, în condiții deosebite de climă și relief, la triburi care știu din plin ce înseamnă lipsa până și a celor mai elementare mijloace de trai. Pr. Isidor a plecat în Kenya la începutul lui noiembrie 2001. După două luni dedicate studiului limbii engleze în Nairobi, a plecat în Tanzania pentru a învăța limba swahili. Pentru o săptămână însă și-a întrerupt studiile cu scopul de a vizita împreună viitorul său loc de muncă.
Însoțit de misionarii noștri, mi-am început itinerarul misionar prin nordul Kenyei - ocupat în întregime de Dieceza de Marsabit - plecând de la Nanyuki, localitate situată în apropierea muntelui Kenya, considerat pe bună dreptate mândria țării.
Momentul vizitei coincidea cu celebrarea centenarului de activitate misionară în Kenya a Congregației "Consolata". Pentru a marca acest eveniment unul din episcopii aparținând congregației sus-amintite a urcat muntele Kenya și a așezat pe creasta cea mai înaltă (5.198 m) icoana sfintei Fecioare Maria (Consolata).
Edificați de exemplul de dăruire al celor ce ne-au precedat în munca misionară, am pornit și noi să înfigem crucea lui Cristos în nisipul arzător al pustiului ce se întinde în partea de nord a Kenyei. Luându-ne rămas bun de la muntele Kenya ne luam totodată rămas bun și de la bogata vegetație ecuatorială și ne afundam în pustiul atât de darnic în nisip și în piatră arsă de soare și atât de zgârcit în ospitalitate. Ne-am luat provizii de hrană și apă pentru drum și după ce ne-am pregătit psihologic să facem față unui drum pe cât de lung (aproximativ 1.500 km) pe atât de necruțător și chiar plin de riscuri, am trecut rând pe rând prin Archer's Post, Laisamis și Marsabit ca să ajungem în după-amiaza zilei de "marțea grasă" la Maikona, o parohie inițiată de misionarii italieni, dar de doi ani rămasă vacantă și acum încredințată la doi preoți germani din Augsburg. După ce am făcut și noi Lăsatul Secului cu te miri ce nu ne-a venit deloc greu să intrăm în spiritul de post și abstinență a zilei de Miercurea Cenușii. La Liturghia de seară am trăit bucuria începutului de post în cântece și dansuri fără să-mi treacă prin minte măcar o clipă ideea incompatibilității dintre veselia trupului și bucuria sufletului, fiindcă eram poate prea convins de faptul că dansul este un drept inalienabil al africanului și o expresie a purității și simplității interiorului său. Port însă și acum în minte gândul care m-a urmărit pe tot parcursul ritului impunerii cenușii pe capul credincioșilor din Maikona: cât de minunat se contopea culoarea cenușii cu negrul frunții africanilor! (va urma)
Pr. Pavel Chelaru