Mamă, dulce mamă!

Niciodată reflecţia umană nu va putea scoate la lumină ceea ce are mai sublim cuvântul "mamă". Atunci când îl pronunţi te cuprinde un fior, mintea trece dincolo de aparenţă pentru ca receptorul să se regăsească în acest cuvânt. Raţionamentul nostru ar fi prea rece dacă s-ar opri numai la semnificaţia literară şi nu ar încerca dincolo de rigorismul gramatical să descopere încărcătura psihologico-afectivă.

Este primul cuvânt pe care l-am învăţat atunci când am luat contactul cu această lume. O strigam ori de câte ori aveam nevoie, eram sigur că mă ascultă, trăiam cu impresia că numai eu exist pentru ea. Mama este prima persoană pe care am întâlnit-o, imaginea ei a fost gravată în inima mea pentru a mă însoţi în fiecare clipă a vieţii mele. Mama a fost prima fiinţă care a avut răbdarea de a mă învăţa primii paşi în viaţă. Era un pas nesigur, eram atât de fricos, dar alergam spre ea, căci în mâinile ei simţeam cu adevărat siguranţa de care aveam nevoie. Pentru ea, eu eram o fiinţă de care nu se putea despărţi niciodată, era o legătură indisolubilă.

Mama a fost primul meu pedagog şi nu m-am îndoit vreodată că nu îmi spune adevărul. Ea a fost primul meu maestru pe drumul cunoaşterii autentice. De la ea am învăţat să mă rog: pentru mine, pentru familia mea şi pentru întreaga lume, ea mi-a insuflat darul credinţei. Mi-a lăsat ca şi testament că singurul meu scop e acela de a fi sfânt.

Mama e zâmbetul cel mai pur într-o realitate atât de confuză. Pentru ea, iubirea de familie şi fidelitatea erau cele mai mari valori pe care le punea în practică. Îşi vedea mereu propria greşeală şi mai puţin pe a celor din jur. A fost mistuită mereu de dorinţa de a face bine, credea în faptul că omul se poate învinge pe sine însuşi.

Mama e lacrima ce cade zilnic din ochii mei, pentru ca legătura dintre noi să fie mereu durabilă. Sufletul ei candid şi simplu îl păstrez astăzi în inimă ca pe o icoană vie.

Mama e cuvântul pe care-l pronunţ în visele inconştiente ale unui somn din care nu vreau să mă trezesc. Ea a fost, este şi va fi umbra sfintei Fecioare Maria, "altarul" cel mai de preţ într-o realitate mereu schimbătoare; pentru această fiinţă inima mea bate şi astăzi.

Fr. Ciprian Ban, OFMConv.

Rugăciune neascultată?

L-am rugat pe Dumnezeu să îmi dea putere, pentru ca să mă realizez.
Am fost făcut slab, ca să învăţ ascultarea în umilinţă.

M-am rugat pentru sănătate, ca să fac lucruri măreţe.
Mi s-a dat boala, ca să fac lucruri bune.

M-am rugat pentru putere, ca să fiu lăudat de toţi.
Mi s-a dat slăbiciune, ca să simt nevoia de Dumnezeu.

M-am rugat pentru toate lucrurile, ca să mă bucur de viaţă.
Mi s-a dat viaţa, ca să mă bucur de toate lucrurile.

Nu am primit nimic din ceea ce am cerut,
dar am primit tot ceea ce sperasem.

Aproape împotriva dorinţelor mele,
rugăciunile mele nerostite au fost ascultate.
Între toţi oamenii de pe pământ, sunt cel mai binecuvântat.

Traducere de pr. Lucian Păuleţ, după William Bausch, "A World of Stories"