Mons. Vladimir Ghica

O flacără în vitraliu

Prinţul Vladimir Ghica s-a născut în ziua de Crăciun a anului 1873, la Constantinopol, unde tatăl său, prinţul Ion Ghica, se afla în calitate de ministru plenipotenţiar al României pe lângă Poarta Otomană. După tată, Vladimir era nepotul ultimului domnitor al Moldovei, Grigore Ghica (1849-1856); zece din strămoşii săi domniseră, începând din 1658, fie în Moldova, fie în Ţara Românească. Mama, prinţesa Alexandrina Ghica, născută Moret-Blaremberg, descindea din Henric al IV-lea, regele Franţei. Noul născut a fost botezat şi miruit în Biserica Ortodoxă. Credinţa profundă i-a fost transmisă de mama sa, care, deşi ortodoxă înfocată, se hrănea spiritual citind literatură catolică.

În 1879 Vladimir şi fratele său mai mic, Dimitrie, au fost trimişi la şcoli în Toulouse. Obţinând licenţa în drept la Universitatea din Toulouse, cei doi fraţi pleacă la Paris, unde frecventează Facultatea de Ştiinţe Politice. Paralel Vladimir urmează cursuri de medicină, botanică, artă, filozofie şi istorie.

În aprilie 1902, la Roma, Vladimir trece la catolicism împreună cu verişoara sa, Natalia, regina Serbiei. Tuturor celor care îl întrebau, de ce devenise catolic, el le răspundea cu tâlc: "Pentru a deveni mai ortodox". Tot la Roma prinţul Vladimir Ghica îşi continuă studiile şi obţine licenţa în filozofie şi doctoratul în teologie.

În 1923, după nouă ani de la moartea mamei, prinţul Vladimir Ghica va primi la Paris hirotonirea preoţească din partea cardinalului Dubois, arhiepiscopul Parisului.

Răspunsul iubitor la iubirea lui Dumnezeu este cheia de boltă a spiritualiţăţii prinţului Vladimir Ghica, este principiul şi calea realizării mântuirii individuale şi colective. Nu întâmplător el utiliza termenii de "teologia trebuinţelor" şi "liturgia aproapelui":Acest "apostol al secolului XX", cum îl numeşte Jean Daujat, unul din discipolii şi biografii săi, şi-a desfăşurat activitatea extraordinară pe toate meridianele, de la Bucureşti, unde a implantat ordinul călugăriţelor vincentine şi împreună cu prof. dr. Păulescu a pus bazele marelui spital şi sanatoriu "Saint Vincent de Paul" (mai târziu Institutul de Endocrinologie dr. C.I. Parhon), la Roma, Paris, Congo, Tokyo, Sidney, Buenos Aires. În glumă, papa Pius al XI-lea îl numea "marele vagabond apostolic". Pretutindeni "flacăra din vitraliul Bisericii Române" iradia lumină: dăruire iubitoare fără margini, îmbrăţişând totul, împăcând totul. Preot, confesor, director spiritual, conferenţiar, om de ştiinţă, diplomat, activitatea lui s-a desfăşurat în toate mediile, de la capete încoronate, şefi de state, politicieni, filozofi, artişti, scriitori, teologi, până la anarhişti, ocultişti, homosexuali şi prostituate. Prinţul Vladimir Ghica, opera convertirii spectaculare, mângâia suflete rănite, încuraja inimi disperate, întărea credinţe şovăitoare, săvârşea miracole de-a lungul şi de-a latul continentelor.

Izbucnirea Celui de-al Doilea Război Mondial îl surprinde la Bucureşti în plină activitate. Instalarea regimului comunist la putere reprezintă pentru prinţul Vladimir Ghica şi pentru Bisericile din România începutul calvarului. La 18 noiembrie 1952, fiind în drum spre a vizita un bolnav, prinţul Vladimir Ghica este arestat. Ancheta durează aproape un an, timp în care el este bătut până la sânge în cadrul interogatoriilor şi torturat: de 83 de ori a fost supus unei torturi bestiale cu numele de "spânzurătoarea electrică". Din cauza tratamentului sălbatic prinţul Vladimir Ghica, bătrân de 80 de ani, se prezintă în ziua procesului, 24 octombrie 1953, slăbit, cântărind mai puţin de 50 de kg, dar neînduplecat; înfăţişarea lui, cu părul căzând în plete şi barba albă ca neaua, este cea a unui profet venind de peste milenii. Dă dovadă nu numai de tărie morală, dar şi de o forţă fizică supraomenească. Acuzat de spionaj în interesul Vaticanului şi al puterilor imperialiste este condamnat la trei ani de recluziune şi întemniţat la Jilava. Acolo se stinge epuizat de suferinţe, în ziua de 17 mai 1954. "A murit un sfânt", spuneau fraţii lui de suferinţă.

"Moartea noastră, spunea prinţul Vladimir Ghica, trebuie să fie marele act al vieţii noastre".