Crăciun la Dublin

Luminile roşii aurii ale capitalei Irlandei clipesc tot mai distincte la apropierea avionului de aterizare. În aeroport mă aşteaptă doi tineri, în două colţuri ale sălii, cu cartoane în mână, pe care pot citi un nume ce ar putea să fie al meu, chinuit şi stâlcit de cei care l-au transmis prin telefon de la Episcopia de Dublin. Lucrurile se clarifică repede şi străbatem oraşul spre biserica "Sfânta Fecioară de Lourdes" unde voi locui pe tot timpul şederii mele la Dublin, trimis de Episcopia de Iaşi pentru a îngriji sufleteşte sutele de români care au plecat din România la lucru în Irlanda, cu speranţa de a îmbunătăţi situaţia economică a familiei lor pentru un viitor mai sigur.

A doua zi am luat legătura cu câţiva credincioşi români prin telefon şi vestea s-a răspândit iute: "Avem preot român". Duminică, sfânta Liturghie pentru români este la ora 13.00. La ora 12.00 un şir lung de credincioşi aşteaptă deja la confesional, iar la ora slujbei biserica este plină cu oameni tineri, majoritatea bărbaţi. O mulţime de cărucioare pentru copii mici se aliniază pe culoarele dintre bănci, iar din cărucioare îşi fac prezenţa glasurile celor mici, amestecându-se aproape armonios cu orga şi glasurile celor mari: "Voi ceruri vă-nduraţi, şi cu belşug plouaţi...". Îndată după Liturghie vin mulţi să se prezinte; cei mai mulţi sunt din jurul Romanului şi Bacăului, câţiva greco-catolici din Ardeal. Toţi sunt bucuroşi că vor avea de sărbători slujbe în limba română. Fac programări pentru a boteza copiii nou-născuţi, alţii pentru pregătire la căsătorie. Mulţi vor noutăţi din România, din Moldova, din satul lor. În zilele de lucru, sfânta Liturghie este seara la ora 20.00, duminica şi sărbătorile de poruncă la orele 13.00 şi 19.00; ocazie de spovadă, o oră înainte de fiecare sfântă Liturghie. Timpul a trecut repede şi a venit Crăciunul. Zona destul de proastă a Dublinului în care se află biserica în care celebram şi casa unde locuiam ar fi făcut ca sărbătorile să treacă aproape neobservate, dar slujbele au fost aşa de însufleţite încât au mutat parcă o biserică şi o parohie întreagă din Moldova la Dublin. Slujba de la miezul nopţii i-a adus pe toţi la biserică, până şi pe cei care au... "învăţat..." de la irlandezi că nu se merge chiar în fiecare duminică... S-a colindat ca acasă, ne-am rugat, s-au împărtăşit cred toţi cei prezenţi, ne-am gândit cu drag la cei de-acasă, mulţi cu lacrimi de dor, căci sunt familii care au o jumătate acolo şi cealaltă aici. S-au trimis multe gânduri şi dorinţe spre România în acea noapte pe undele rugăciunii, gânduri şi dorinţe ce nu le pot cuprinde cărţile poştale sau vorbele la telefon... Deşi lucrează şi locuiesc împrăştiaţi în tot Dublinul, românii se întâlnesc săptămânal la biserică şi rămân legaţi unii de alţii prin legătura limbii şi a tradiţiilor pe care le păstrează. Ei sunt permanent în mişcare şi căutare de un lucru mai bine plătit, iar la aceste întâlniri se sfătuiesc şi se ajută reciproc. Cât timp se ţin de comunitatea românească sunt mai feriţi de multele rele pe care le oferă metropola aceasta a Irlandei ca de altfel orice alt oraş mare al lumii.

La plecare spre România, am primit o mulţime de salutări pe care să le transmit celor dragi din ţară şi o fac pe calea aceasta, în imposibilitate de a găsi sutele de familii împrăştiate în lungul şi latul Moldovei noastre dragi.

Mons. Grigore Duma