Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Mesajul episcopului -

A-l urma pe Cristos

Pentru celebrarea Sinodului diecezan

Cine vrea să vină după mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să mă urmeze (Mt 16, 24).

1. Timpul Postului Mare, timp de creștere și de maturizare în credință și iubire

În desfășurarea anului liturgic care actualizează misterul mântuirii oamenilor, voit de Tatăl și realizat de Isus Cristos, parcurgem etapă cu etapă drumul pe care Fiul lui Dumnezeu l-a făcut spre oameni pentru a-i întâlni, a se face asemenea lui și prin întreaga sa lucrare dumnezeiască de a-i ridica la demnitatea de fii ai Părintelui ceresc.

Biserica, în care lucrează neîncetat Duhul Sfânt, ne oferă prilejul de a parcurge și noi același drum însoțindu-l pe Cristos, atunci când celebrează acest mister desfășurat în cadrul anului liturgic.

În acest program sunt câteva momente forte care ne fac să trăim cu o intensitate maximă misterele mântuirii noastre: Crăciunul și Paștele, cu alte cuvinte Întruparea Fiului lui Dumnezeu și misterul morții și învierii sale.

Punctul central, cel mai de sus din anul liturgic, este, fără îndoială, misterul pascal, moartea și învierea lui Cristos.

Drept pregătire la marele mister al Învierii Domnului, timpul Postului Mare care va începe anul acesta în ziua de Miercurea Cenușii, la jumătatea lunii februarie, este pentru fiecare creștin un timp de reflecție și rugăciuni, un timp de apropiere de cel care din dragoste s-a oferit pentru mântuirea oamenilor. Este timpul în care vom avea ocazia să redescoperim suprema iubire a Mântuitorului lumii care, iubindu-i pe ai săi, i-a iubit până la sfârșit (cf. In 13,1) și s-a făcut ascultător până la moarte și încă moartea pe cruce (cf. Fil 2,8), pentru ca prin moartea lui noi toți să avem viață.

O astfel de iubire, care întrece orice altă inițiativă, este cuceritoare, mobilizatoare: "Căci mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca să-și dea viața pentru prietenii săi" (In 15,13). Trebuie să știm și să reținem că el ne-a ales să fim prietenii săi și ne-a ales pentru că așa a voit: "Nu voi m-ați ales pe mine, ci eu v-am ales pe voi" (In 15,15). Este un dar gratuit care ne obligă la un răspuns pe măsură, ne determină la o urmare fidelă și curajoasă, la o reînnoire în credință și iubire.

2. Timpul Postului Mare este și timp de pregătire la celebrarea Sinodului diecezan

Dorind să dăm ascultare Sfântului Părinte care ne invită să-l descoperim mai mult și mai bine pe Isus, care călătorește cu noi la începutul acestui nou mileniu, am decis să procedăm la celebrarea unui Sinod diecezan, timp forte de reînnoire a fidelității noastre față de Cristos.

Vom reuși să înțelegem locul și demnitatea noastră în Biserică, trupul mistic al lui Cristos, barca mântuirii noastre, dacă ne vom strădui să-l privim și să-l ascultăm pe el care ne vorbește și nouă cum le vorbea apostolilor: "Veniți după mine! Aruncați mrejele în adânc! Înaintați în larg! Duc in altum!"

Catehezele pe care noi vi le-am propus pentru a le aprofunda în timpul acestui prim an al Sinodului diecezan constituie o fericită ocazie de a descoperi iubirea lui Isus, de a-i cunoaște voința și de a-i asculta porunca.

Timpul Postului Mare ne va ajuta să ascultăm mai mult, să medităm mai adânc și să ne întrebăm într-un mod mai serios asupra misiunii și chemării noastre, asupra locului nostru în Biserică și, desigur, și asupra mărturiei noastre de credință în mijlocul lumii de azi.

3. Timpul Postului - timp de iubire și caritate

Urmarea lui Cristos ne obligă să participăm la o multitudine de inițiative, rugăciuni, celebrări, cateheze, opere de caritate și fapte de milostenie. Acestea vor fi argumentele noastre și răspunsul nostru la iubirea lui Cristos, care a venit să-și dea viața ca răscumpărare pentru mulți (cf. Mt 20,28) și care prin ascultarea sa plină de iubire față de Tatăl, până la moartea pe cruce (cf. Fil 2,8), oferă tuturor darul mântuirii îndreptățindu-i pe oameni prin jertfa vieții sale.

Cristos continuă să fie și astăzi generos cu noi și se oferă necontenit pentru noi prin Biserica sa. El ne-a asigurat că este cu noi până la sfârșitul veacurilor (cf. Mt 28,20). El rămâne și în barca Bisericii noastre locale, repetându-ne și nouă: "Duc in altum" - "Înaintează în larg". Porunca pe care ne-o dă, nu se adresează numai lui Petru, ci tuturor celor care-l însoțeau, nu era numai o misiune singulară, ci o misiune pentru toți apostolii și ucenicii. El nu se adresează doar episcopului, câtorva preoți, la o astfel de angajare, ci se îndreaptă spre toți, spre întreaga Biserică și spre fiecare persoană. Este timpul să răspundem fiecare la invitația lui Isus cu iubire, cu eroism.

Vom descoperi în mesajul din timpul Postului chemarea de a-l urma: "Cine vrea să vină după mine, să-și ia crucea și să mă urmeze" (Mt 16,24), datorie pe care apostolul Petru o confirmă spunând: "El a pătimit pentru noi lăsându-ne pildă, ca să pășim pe urmele lui" (1Pt 2,21).

Vom descoperi că în afară de cruce nu există altă scară care duce la cer (cf. sfânta Roza de Lima) și ne vom bucura de învierea lui pentru că el, învingând moartea și păcatul, devine principiu și izvor al învierii noastre viitoare, căci precum toți mor în Adam, tot astfel toți vor fi înviați în Cristos (cf. 1Cor 15,20).

Cu această speranță îl urmăm pe drumul spre Ierusalim, pe Calvar și în mormânt, ca să fim părtași cu el de Înviere.

Vă doresc tuturor acum la începutul Postului Mare, un timp binecuvântat și sfânt și aleasă satisfacție în descoperirea lui Cristos ce este prezent în sufletul nostru și în barca Bisericii noastre locale.

Petru Gherghel, episcop de Iași



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat