Lirică

Noapte minunată

Stau înmărmurit,
Fiindcă niciodată
N-am mai pomenit
Noapte aşa-nstelată.

Tremură de dor
Gândurile mele,
Tu stăpânul lor
Nu te-nduri de ele.

Luna iese-acum,
Şi-n frumoasă noapte
Ninge flori pe drum,
Toate-nmiresmate.

Floare de cireş
Mai strălucitoare,
Tril mai fără greş
De privighetoare.

Adormite-n vis
Florile grădinii,
Gingaşul narcis
Iasomia, crinii.

Care-n orice floare
E un curcubeu
Tu surâzătoare
Roză-n plânsul meu.

Ines Fabian Sasu (Huşi)

Planurile unui copil

Un copil de dus în braţe, ca şi puii cei golaşi
Dacă au ei câte-o mamă, devin mari şi drăgălaşi.

Eu sunt singurel pe lume, un pui ce nu pot zbura,
De-ar fi mama lângă mine, ea cu drag m-ar învăţa.

În întunecimea nopţii, aş tot merge fără teamă,
Dacă m-ar ţine de mână o duioasă, dulce mamă.

Când a lunii pline raze, calea nu ne-ar lumina
Ori când vântul cel şăgalnic părul nu ne-ar răsfira,

Atunci pentru a o face să nu plângă bun aş fi
Cântec nou i-aş tot cânta pentru a o-nveseli.

Aş culege pentru dânsa flori frumoase, culori vii,
Chiar şi iarna i-aş picta-o în culori trandafirii.

Iar când m-aş face mai mare mi-aş zidi chiar şi o casă
Cum pe-aproape nu e alta de drăguţă şi frumoasă.

Şi aşa în cursul serii, i-aş şopti drăguţ, gentil:
Mamă, spune-mi vreo poveste, de pe când eram copil!

Fr. Ion Bălan

La Betleem

Într-o peşteră, Maria lângă pruncul sfânt veghează,
Îl priveşte, îl adoră, l-ar atinge: nu cutează.
L-ar lăsa, n-o lasă dorul; dar smerenia nu-ndură:
Cum să-ţi pipăi Creatorul? Nu ţi-i teamă, tu, făptură?

Ci iubirea e mai tare ca fiorii ei de teamă
Şi-aplecându-se-l sărută şi la sânul ei de mamă
Îl cuprinde mângâindu-i paradisul din obraz,
Adâncită-n bucuria negrăitului extaz.

Şi-n tăcerea nopţii sfinte, îşi adapă ochii plini
În oceanele de ceruri ale ochilor divini,
I-ar vorbi, i-ar spune multe, dar se simte-atât de mică,
Numai inima-i cutează să-i mai bată şi să-i zică:

- Ai venit din ceruri, soare, pe pământu-ntunecat
Şi din noapte-acestei peşteri străluci-vei ne-ncetat.
- Ai venit din cer, iubire, pe aceste plaiuri reci
Şi din frigu-acestei peşteri încălzi-vei lumea-n veci.

- Ai venit, păstorul mare, de pe munţii tăi înalţi
Micşorându-te pe tine, ca pe oameni să-i înalţi.
- Ai venit în lume, Doamne, din cerescul tău palat,
Să te naşti sărac în lume, ca să-l faci pe om bogat.

- Ai venit trimis de Tatăl; iară tu-mplinindu-i planul,
Ai într-omenit divinul, îndumnezeind umanul.
- Ai venit, Isuse Doamne, ca să-ţi mântui lumea ta,
Dar mă-ntreb cu-nfiorare, vei putea oare ierta?

Că pământul te primeşte în acest moment măreţ
Cu atâta nepăsare şi cu-atât de mult dispreţ?
Cum aş vrea să-ţi schimb acuma hruba peşteri-n palat,
Iar această iesle-n leagăn, cum e spuma de curat!

Cum aş vrea s-alerg pe uliţi şi prin veacuri cerşetoare,
Să-ţi aduc în dar, copil, mii de inimi iubitoare;
Cum aş vrea să fiu eu însumi leagăn, scutece şi faşă,
Însă inima mea-i leagăn, şi-n iubirea ei te-nfaşă!...

Şi în timp ce glasuri cântă: "Slavă întru cei de sus",
Şi anunţă omenirea pacea pruncului Isus,
Se aud prin aer zvonuri de cucernice murmuri,
Preamărind neprihănirea fecioarei de-a pururi.

Pr. N. Pura

Steaua crailor

O blândă stea nespus de lucitoare,
Pe-a nopţilor întunecată boltă,
De-odată răsări ca prin minune
Şi semăna în suflete revoltă.

Trei magi din depărtări orientale,
Privind a stelei raze-atât de line,
Cu-a lor înveşmântate caravane,
Pornitu-s-au la drum, spre zări străine.

Pe drumuri neştiute, lungi şi grele
Într-una s-au tot dus plini de ardoare,
Să-şi împlinească visul lor cel tainic,
Pe-un rege nou născut ca să-l adore.

Dar dintr-odată steaua se opreşte,
Deasupra unei peştere sărace;
Pe paie reci din iesle, pruncuşorul,
Privind la crai, mânuţele-şi desface.

Bogaţii crai adânc se închinară
Şi îşi plecară frunţile bătrâne;
"O dulce prunc, primeşte-a noastre daruri
Şi binecuvântează-ne, Stăpâne"...

... O blândă stea, revino iar pe ceruri,
Tu cea mai strălucită dintre astre,
Privirile ne-atrage către tine
Şi luminează drumurile noastre.

Aprinde-a noastre inimi îngheţate,
Ca magilor vorbeşte-ne şi nouă;
Să nu cădem în veşnic întuneric,
Căci vai...! în lume viciurile plouă.

Tu blândă stea, cu-a ta lumină lină,
Tu eşti limanul vremurilor toate,
Pe calea ta noroadele să meargă,
Lumina ta din noapte le va scoate.

Flaviu Ilieş (Satu Mare)

Noaptea naşterii

Noaptea Naşterii...
şi zarea, albă, ca un vis s-arată
sub ospicile-ngheţate neaua scârţâie călcată.
Undeva, pierdut în ceaţa de lumină albă rece,
un colind s-aude-o clipă,
doar o clipă,
şi-apoi trece.

Pe la fiecare casă râd ferestrele-n lumină,
e de-atâta bucurie toată noaptea asta plină.
De pe-o uliţă pierdută, din colindul dinainte,
ca pe-o aripă de înger lin răsună trei cuvinte:
"Ia sculaţi dragi gospodari,
căci vin astăzi oaspeţi rari,
florile dalbe, florile dalbe".

Astăzi undeva departe,
unde gându-abia pătrunde
la a lumii rugi de veacuri,
tainic Dumnezeu răspunde.

Înfăşat stă-acum în iesle
mic copil,
stăpânul lumii,
strălucesc în juru-i toate albe ca argintul spumii,
iar din ceruri, steaua sfântă,
dulce raza şi-o coboară
peste iesle, peste staul,
peste-o mamă şi fecioară.

Încărcaţi cu daruri scumpe
vin trei magi să i se-nchine,
se coboară cor de îngeri din tăriile senine,
şi-n cântări aduc vestirea la păstorii de la staul
pentru Fiul sfânt din iesle împletind cununi de aur.
Toţi îi cântă-acum "Osana" -
noaptea parcă-i zi cu soare.
îngerii, păstorii, magii, totul este sărbătoare!

Iar pământu-mbrăcă haina albă pentru prăznuire,
vine Domnul:
să ne afle aşteptându-l cu iubire.
Binecuvântat fii Doamne, cel ce vii cu bucurie,
fă ca inimile toate să ţi se deschidă ţie!

Traian Dorz