Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Gânduri crestine -

Terapie spirituală

Dacă sănătatea trupului omenesc este de multe ori afectată și are nevoie de intervenția medicului, e necesar să-l considerăm pe om și în latura sa dăinuitoare, spirituală. În această privință, nu cred că poate cineva să se bată cu pumnul în piept și să spună: "Nu am probleme!"

Într-adevăr, deja primul cuplu uman a trebuit să se recunoască deficitar în raport cu Dumnezeu-Creatorul, prin neascultarea comisă. În felul acesta, firea omenească devine coruptă din naștere; tot omul e nevoit să se declare vulnerabil în viața sa morală: "Dacă zicem că nu avem păcate, ne înșelăm pe noi înșine, iar adevărul nu este în noi" (In 1,8).

Această taină a răutății o punem îndeobște în legătură cu aceea a întrupării Fiului lui Dumnezeu care a venit "pentru cei bolnavi", adică pentru reconcilierea păcătoșilor cu Tatăl ceresc.

Încă de la începutul activității de propovăduire a veștii celei bune, Isus a lansat apelul: "Convertiți-vă și credeți în evanghelie" (Mc 1,15). Ecoul acestui apel se face auzit de-a lungul celor două milenii de istorie creștină. De la Miercurea Cenușii până la Paști, fiecare creștin este chemat să-și precizeze diagnosticul sufletului în lumina credinței creștine și să recurgă la tratamentul corespunzător: o examinare serioasă a vieții sale spirituale, recunoașterea păcatelor comise și părerea de rău de a le fi săvârșit, decizia de corectare, mărturisirea integrală, cu sinceritate a păcatelor, în vederea obținerii iertării. Meditarea suferințelor răscumpărătoare acceptate din iubire față de oameni de către Isus Cristos, săvârșirea faptelor de milostenie față de cei sărmani, iertarea din inimă a dușmanilor, rugăciunea statornică ridicată spre ceruri și alte fapte bune inspirate de Duhul Sfânt, dătătorul de lumină și putere, alcătuiesc programul personal cvadragesimal (de Postul Mare) al fiecărui creștin, ca o terapie spirituală numaidecât necesară pentru întâmpinarea cu voioșie a sfintei Învieri.

Curaj, creștinule, creștino! Folosiți-o cu dragă inimă, dându-vă seama cât e de salutară.

Mons. Anton Despinescu



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat