- În apararea sanatatii - |
Factori nocivi în alimentație
Sarea
Uzual, se consumă 10-12 g de sare pe zi, de 20 de ori peste necesarul de 0,5 g sare pe zi. Acest necesar a fost stabilit de Organizația Mondială a Sănătății, pentru adultul sănătos și normoponderal (cu greutate normală). Tot ce trece peste acest prag reprezintă un atentat la sănătate. Important de știut este că alimentele pe care le consumăm în starea lor naturală (legumele) conțin deja sare. Lista bolilor pe care consumul exagerat de sare le generează ar trebui să ne convingă să reducem consumul exagerat al acesteia. Multă sare înseamnă multă suferință. Excesul de sare poate determina boli cardiovasculare, în special hipertensiune arterială, chiar și la tineri. De asemenea, consumul exagerat de sare, alături de excesul de condimente și excesul de zahăr poate determina aciditate gastrică în exces (exces de acid clorhidric în stomac), iritație și congestie asupra mucoasei stomacului, deci instalarea gastritei, duodenitei și ulcerului gastro-duodenal. Sarea, la fel ca și condimentele, reduc absorbția de calciu, ducând la instalarea osteoporozei (oasele au un conținut scăzut de calciu, dor, și se pot fractura ușor).
Obezitatea, guta, diabetul, bolile renale, sunt determinate și ele de excesul de sare. De asemenea, sarea duce la apariția endemelor la membrele inferioare.
În funcție de vârstă, sarea trebuie folosită corect după următoarea regulă: până la 6-8 luni, ea trebuie să lipsească din alimentația sugarului; în perioada copilăriei, când se formează deprinderile culinare sănătoase, ea trebuie folosită în cantități moderate; în perioada de sarcină și la vârstnici se recomandă reducerea substanțială a consumului de sare. În concluzie, un lucru extrem de important cu efecte pe termen lung asupra sănătății, este formarea deprinderilor alimentare sănătoase. Gusturile sunt o chestiune de educație și ele se formează din primii ani ai copilăriei. Sarea și condimentele în exces distrug simțul gustativ. Să aplicăm principiu: "Tot ce e prea mult, strică!"
Mezelurile, brânzeturile, semipreparatele făcute ca la carte, respectă cu încăpățânare o rețetă universal valabilă: sare, multă sare, în combinație savantă de condimente și coloranți. Pericolul ne pândește din galantare, așa ne aducem singuri dușmanul la masă. Atenție la consumul de aditivi alimentari: vegeta, delicat, produse foarte bogate în sare și la consumul hamburger, hot-dog, toxice prin conținutul de conservanți. Dacă ținem la viață, să ne schimbăm gusturile: prea multă sare poate fi amară.
Prepararea și păstrarea alimentelor
În funcție de felul în care sunt preparate și păstrate alimentele, acestea pot deveni nocive pentru organism. Astfel, prepararea cărnii la temperaturi ridicate, cum ar fi friptul pe cărbune determină apariția unor produși carcinogeni. De asemenea, fumul de lemn folosit la afumarea unor alimente, conține substanțe ce pot determina apariția cancerului gastrointestinal. Conservanții (nitriții) folosiți pentru carne (conservele de carne) pot determina apariția cancerului de esofag și stomac. Același efect îl au și nitrații din unele legume a căror creștere a fost stimulată de îngrășăminte chimice. Depozitarea alimentelor în condiții de umezeală duce la apariția mucegaiurilor, de exemplu în alune, grâu, mere, de asemenea cu efect carcinogen (pot determina cancer de plămân, ficat, intestin). Împotriva acestor factori nocivi se poate lupta consumând zilnic fructe și legume crude, bogate în vitamina C, caroten și indoli, în special varza, conopida, morcov.
Dacă totuși renunțăm mai greu la excesul de sare și condimente putem măcar să ajutăm organismul în eliminarea acestora. Astfel, printr-o hidratare corespunzătoare, deci un consum zilnic de 2-3 litri de lichide favorizăm eliminarea excesului de sare. De asemenea, reducerea de proteine animale (carne) scade eliminarea calciului din organism ca o măsură de protecție împotriva osteoporozei. Reducerea consumului de oxalați din spanac, sfeclă, alune împiedică depunerea calciului la nivelul rinichiului, deci formarea litiazei renale (piatră la rinichi).
Exercițiul fizic, verificarea greutății corporale, precum și echilibrul psihic împiedică efectele nocive ale excesului de sare, condimente și alți produși toxici din alimentație. Acesta este și motivul pentru care nu toate persoanele care fac excesele amintite să fie condamnate la boală.
Dr. Amza Lucia, medic de familie