Sinodul de la Cotnari

De-a lungul istoriei, Biserica a trebuit să înfrunte numeroase furtuni. Pentru a domoli valurile învolburate care încercau să acopere adevărata credinţă, papii au recurs la concilii. Acestea au adus în sânul Bisericii un climat de siguranţă şi de reînnoire spirituală. În general, episcopii încercau să introducă în dieceze canoanele conciliilor prin celebrarea sinoadelor.

După Conciliul din Trento (1545-1563), reforma Bisericii a cuprins toate regiunile geografice în care trăiau catolici. Sinodul diecezan de la Cotnari (1642) se înscrie în seria evenimentelor religioase care aveau scopul de a introduce deciziile Conciliului din Trento pe teritoriul Moldovei. Protagonistul acestui Sinod a fost părintele Bartolomeu Bassetti, vicarul general al Moldovei. Acesta scria Congregaţiei De Propaganda Fide, la 3 octombrie 1642, că pentru a elimina unele neajunsuri pe care le-a întâlnit în comunităţile catolice din Moldova în timpul vizitei pe care abia o încheiase, s-a hotărât să convoace un sinod diecezan la Cotnari, în ziua de 6 noiembrie acelaşi an, la care să participe toţi preoţii de pe teritoriul Moldovei (10 misionari). A fost aleasă localitatea Cotnari întrucât, la acea dată, aceasta era o parohie centrală şi importantă.

Pentru ca lucrările sinodului să se desfăşoare în concordanţă cu legile civile, părintele Bassetti, susţinut de medicul personal al lui Vasile Lupu, Andrei Scocardi, a cerut acordul domnului Moldovei, care aprobase deschiderea Sinodului ortodox de la Iaşi, interesat de problemele teologice în discuţie la acea vreme, în special de criza pe care a provocat-o în Biserica Ortodoxă patriarhul de Constantinopol, Ciril Lukaris, acuzat de calvinism.

Principalul motiv pentru care părintele Bartolomeu Bassetti i-a chemat pe preoţii care slujeau în Moldova la Sinod erau unele abuzuri care se verificau. Dintre greşelile care se puteau întâlni în acea vreme pe teritoriul Moldovei amintim: în unele parohii erau taxe prea mari pentru Botez; uneori nu se administra bolnavilor sfânta Ungere pe motiv că în Moldova nu exista acest obicei; deseori, penitentul nu primea o pocăinţă clară, ci şi-o alegea singur; unii dascăli susţineau că sfânta Împărtăşanie trebuia primită obligatoriu sub ambele specii; se întâmpla des ca la Botez să fie admişi naşi ortodocşi care transmiteau finilor propriile convingeri religioase; o altă problemă spinoasă era aceea a celebrării căsătoriilor.

Deciziile Sinodului diecezan de la Cotnari au fost adunate într-o lucrare (Speculum ordinis) pe care părintele Bassetti a dus-o la Roma în vara anului 1643 şi a prezentat-o Congregaţiei De Propaganda Fide, cu rugămintea de a fi publicată, lucru care nu s-a realizat. Acest document cuprindea versiunea românească a întrebărilor de la Botez, a rugăciunii "Tatăl nostru", a Crezului şi a unor formule de binecuvântare precum şi anumite doleanţe ale preoţilor care lucrau în Moldova: deschiderea unei şcoli la Iaşi; acordarea unor facultăţi speciale preoţilor care slujeau pe aceste meleaguri; expedierea unor manuale de dogmatică, morală, precum şi unele colecţii de canoane pentru pregătirea clericilor etc.

O scrisoare pe care vicarul general al Moldovei a trimis-o Congregaţiei De Propaganda Fide la începutul anului 1643, după vizita pe care a făcut-o din nou în toate parohiile (16 ianuarie - 12 aprilie), ne informează că în Moldova existau 27 de comunităţi catolice, dintre care 24 aveau biserică. Cele 1.050 de familii cu aproape 5.000 de credincioşi erau păstorite de 10 preoţi.

În şedinţa din 19 ianuarie 1644 congregaţia romană a analizat cerinţele cuprinse în Speculum ordinis. Unele probleme au fost rezolvate imediat (de exemplu, trimiterea Sfintei Scripturi şi a manualelor), altele însă au fost amânate sau încredinţate noului administrator apostolic al Moldovei, arhiepiscopul Marcu Bandini, numit în această funcţie la data de 16 noiembrie 1643.

Sinodul de la Cotnari a fost primul pas important făcut de catolicii din Moldova spre reînnoirea spirituală pe care Biserica a propus-o la Conciliul din Trento. Menţionăm faptul că la scurt timp a avut loc o încercare sinodală la Târgu Trotuş în 1659, urmată în 1663 de Sinodul de la Bacău, prin care preoţii şi credincioşii erau chemaţi să-şi redescopere identitatea. Acelaşi lucru se urmăreşte şi astăzi prin celebrarea Sinodului pe care Dieceza de Iaşi îl celebrează cu o intensitate deosebită.

Pr. Fabian Doboş