Ioan Casian

Ioan Casian s-a născut în jurul anului 360, cel mai probabil în Scythia Minor (Dobrogea de azi, localitatea de pe Valea Casimcei, jud. Constanţa). A primit o formaţie aleasă în familie. A învăţat să scrie şi să citească în limba latină şi în limba greacă. În jurul anilor 378-380, doritor să cunoască locurile sfinte, pleacă cu Gherman, prietenul său, la Betleem. După un timp merge în Asia Mică, vizitează comunităţile înfiinţate de sfântul Vasile cel Mare şi sfântul Ioan Gură de Aur. În 385 ia drumul Nilului, pe urmele marilor pustnici Antonie şi Pahomie, cunoscând viaţa monahală a cenobiţilor şi anahoreţilor apoi, după şapte ani, se întoarce la Betleem.

În jurul anului 399 se află la Constantinopol. Ioan Gură de Aur, arhiepiscop de Constantinopol, îl hirotoneşte diacon, în anul 404. În urma intrigilor de la curte, Ioan Gură de Aur este exilat în Munţii Caucaz, în Georgia. Ioan Cassian, însoţit de prietenul său, pleacă la Roma pentru a cere protecţia papei Inocenţiu I (401-417). Între timp află că Ioan Gură de Aur a murit (407). Aici s-a împrietenit cu viitorul papă Leon, căruia, în anul 430, i se va adresa cu cuvinte de stimă şi de afecţiune, în prefaţa cărţii De incarnatione. Este hirotonit preot probabil de către papa.

Ajunge în Galia în anul 415, fiind trimis de către papa pentru a continua creştinarea galilor, începută deja de către sfinţii Policarp şi Irineu de Lyon. La Marsilia înfiinţează două mănăstiri, una de bărbaţi şi alta de femei: Mănăstirea "Sfântul Victor" şi Mănăstirea "Sfântul Salvator". Organizează viaţa mănăstirească după modelul mănăstirilor din orient cu adaptările necesare locului. Prin aceasta Casian e un factor de legătură între cultura patristică a răsăritului şi cea a apusului. Este considerat unul dintre cei mai mari promotori ai monahismului occidental, deşi viaţă monahală exista în lumea latină şi înainte de el.

A combătut învăţătura augustiniană despre supremaţia harului căzând în semipelagianism. A adus mari servicii bisericii prin lupta împotriva nestorianismului şi a pelagianismului.

Moare în anul 430. În regiunea Marsiliei e venerat încă din secolul al V-lea ca sfânt la 23 iulie. Biserica Ortodoxă îl sărbătoreşte la 28 sau 29 februarie.

Se cunosc de la Ioan Cassian trei mari lucrări: 1. Despre aşezămintele cenobiţilor şi despre remediile celor opt păcate principale, cca. 420, 12 cărţi; 2. Convorbiri cu părinţii, "Colationes patrum", cca. 428, în 24 de cărţi; 3. Despre Întruparea Domnului (De incarnatione Domini contra Nestorium), cca. 430, lucrare apologetică polemică în 7 cărţi.

Ioan Casian a fost unul dintre reprezentanţii cei mai de seamă ai literaturii şi monahismului apusean din sec. IV şi V, fiind cinstit ca sfânt părinte al Bisericii Universale.

El a fost un trăitor însufleţit de principiile ascetice creştine şi un ostenitor al desăvârşirii în mediul monahal pe care l-a creat. Pentru apus Ioan Cassian a adus inovaţia patericului, adică disciplina literară în care ideile principale ale vieţii monahale sunt îmbrăţişate prin convorbiri sau discursuri reale ori imaginare rostite de către părinţii de seamă ai mănăstirilor din orient.