Misionarii împreună

Un grup de aproximativ 20 de persoane, o parte din cadrul Institutului Secular "Sfânta Tereza", iar altă parte persoane laice, cu sensibilitate misionară, adevărate "inimi de mamă" pentru misionari, au participat în perioada 8-10 august la un curs de exerciţii spirituale sub conducerea părintelui Pavel Chelaru.

În urmă cu trei ani, eram un mic grup de rugăciune şi susţinere a misionarilor noştri plecaţi în Kenya. Ceea ce ne anima atunci, ca şi acum, este că toţi suntem chemaţi, prin Botez, să fim misionari. Cu timpul, grupul nostru s-a lărgit şi s-a maturizat. În fiecare miercuri ne întâlnim, medităm împreună cuvântul lui Dumnezeu şi împărtăşim din trăirile noastre, dar, mai ales, suntem în legătură permanentă cu misionarii noştri din Africa, susţinându-i atât prin forţa rugăciunii cât şi prin mici jertfe personale, toate adunate în aşa-numitele "buchete spirituale". Anul acesta grupul nostru care numără circa 30 de persoane şi-a propus să facă trei zile de exerciţii spirituale, centrate pe tema iubirii. Acest lucru a fost un bun prilej de cunoaştere şi de coeziune a grupului, de interiorizare şi de rugăciune, de comuniune şi de dialog cu Isus.

Faptul că într-una din după-amieze am avut în mijlocul nostru pe părintele Eugen Blaj, parohul misiunii româneşti din Maikona, Dieceza de Marsabit, Kenya, a fost perceput ca o încununare a activităţii noastre, un dar de încurajare şi o confirmare că tot ceea ce facem noi este o coparticipare prin iubire la "aventura iubirii şi sacrificiului" întreprinsă de misionarii noştri. Majoritatea îl cunoşteam pe părintele Eugen, ştiam amănunte privind activitatea sa şi totuşi emoţia revederii şi a schimbului de trăiri era foarte puternică. Părintele venea din inima continentului negru, din misiune, dar şi noi ne consideram misionari, aici, acasă. Am aflat de la părintele despre misiunea românească din Maikona, localitate situată în nordul Kenyei, în deşert, la aproximativ 120 km de Etiopia, unde lucrează împreună cu părintele Isidor Mârţ, în condiţii deosebite. Părintele Eugen ne-a vorbit despre modul de viaţă al africanilor, despre religiozitatea lor înnăscută, despre obiceiuri, despre numărul mare de secte religioase, precum şi despre religiile tradiţionale africane. De asemenea, ne-a relatat despre marile evenimente din viaţa comunităţii: naşterea, nunta, înmormântarea. Am aflat ce înseamnă familia africană şi modul în care se desfăşoară căsătoriile. Problema căsătoriei este o afacere a părinţilor. Mireasa este cumpărată de viitorul soţ de la părinţi, iar de cele mai multe ori acesta nu o cunoaşte până în ziua nunţii. Un alt aspect abordat a fost referitor la viaţa femeii în Africa. Femeia nu este numai mamă şi soţie, ci este responsabilă cu toate muncile domestice, de la aprovizionare până la pregătirea mâncării, în condiţii rudimentare.

Venirea misionarilor în această zonă a adus o oază de speranţă, atât prin vestirea cuvântului evanghelic cât şi în privinţa condiţiilor de viaţă. Vracii sunt înlocuiţi de prezenţa unor asistente medicale care asigură îngrijirea bolnavilor în condiţii extrem de vitrege. Jertfa acestora este răsplătită prin zâmbet şi prin triumful vieţii. Educaţia începe să aibă un rol deosebit, deşi se desfăşoară în condiţii extrem de grele: distanţe mari, lipsa manualelor şi a condiţiilor de învăţat, slaba alimentaţie a copiilor, lipsa îmbrăcămintei. Important este ca fiecare copil să înveţe ceva util, care să-i permită să evadeze din mediul în care s-a născut spre o viaţă mai bună.

Spre finalul întâlnirii, părintele ne-a pus câteva casete video care au permis să vedem "ca pe viu" activitatea misionarilor noştri. Numai experimentând iubirea profundă faţă de aproapele poţi face ca acolo unde pare a fi cu neputinţă zâmbetul să înflorească speranţa. Ne-am simţit solidari cu misiunea lor de jertfă atunci când părintele ne-a mărturisit cât de important este să ştii că cei de acasă se roagă pentru tine şi că prin rugăciune distanţele se apropie, că departele devine aproape. Spusele sale ne-au încurajat în tot ceea ce gândim să întreprindem, dar mai ales ne-au încurajat în a stărui în rugăciune. Rugăciune făcută cu inimă de adevărate mame...

Mariana Purţuc