Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Pentru tineri -

Secretul fericirii

Aceasta a fost tema celor două campusuri organizate de grupul Scout din Adjudeni. Ele s-au desfășurat în perioada 1-6 iulie, la Cacica, pentru lupeți (unde au participat și scoutiști din Hălăucești), și 8-13 iulie, la Ardeluța, pentru exploratori.

De-a lungul acestor zile scoutiștii s-au pregătit în diferite moduri, pentru ca în final, în ultima zi de campus, să descopere "secretul fericirii".

Programul celor două campusuri a cuprins diferite activități, printre care prezentarea poveștii "Secretul fericirii" (traducere după "Il segreto della felicità" de Andea Oldoni) de două ori pe zi, de fiecare dată fiind însoțită de o discuție în grupuri mici. Fiecare povestire îi ajută pe copii să înțeleagă câte o virtute; fiind șapte povestiri, am prezentat cele patru virtuți cardinale și cele trei teologale. De asemenea, în fiecare zi s-a celebrat sfânta Liturghie, aceasta fiind posibilă datorită prezenței părintelui Gabriel Cimpoeșu, asistentul spiritual al scoutiștilor din Adjudeni.

Pe de altă parte, latura culturală a programului a cuprins numeroase cântece, jocuri, scenete care aveau o conotație aparte mai ales seara, în jurul focului de tabără. În acele zile ne-au vizitat părintele paroh Gheorghe Farcaș împreună cu părintele vicar Adrian Burcă, apoi ministrul general al Ordinului Fraților Minori Conventuali, ministrul provincial Ioan Ciuraru și o familie de australieni.

În aceste zile scoutiștii nu au omis unul dintre scopurile acestei asociații: respectarea, ocrotirea și îngrijirea naturii. În acest sens s-au făcut vizite prin împrejurimi și s-a dedicat o zi din fiecare campus explorării munților.

Fără îndoială cele mai frumoase momente s-au petrecut în ultima zi din fiecare campus, când în cadrul sfintei Liturghii am descoperit "secretul fericirii": locul pe care trebuie să-l ocupăm fiecare dintre noi la masa Sfintei Treimi (am folosit icoana lui Rubliev).

În continuare, noi, scoutiștii ne vom strădui ca locul de la masa lui Isus să nu rămână liber și-i vom ajuta și pe alții să înțeleagă că fericirea nu se găsește în lucrurile lumești. Pentru ca acest lucru să fie posibil, fiecare dintre participanți și-a ales o virtute pe care să o practice în mod deosebit în perioada imediat următoare.

Drum bun tuturor și "fiți gata".

Iulian Butnaru



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat