Răscoala din anul 1831

Datorită poziţiei sale geografice, Moldova a reprezentat dintotdeauna o atracţie puternică atât pentru Imperiul Rus cât şi pentru cel Otoman. Dorinţa Rusiei de a-şi mări teritoriul a dus, în anul 1828, la ocuparea Moldovei. Pacea încheiată la Adrianopol (14 septembrie 1829) cu Turcia prevedea pentru Moldova, printre altele, alcătuirea unui regulament de conducere interioară. Acesta s-a numit "Regulament organic" şi a fost conceput de către boierimea autohtonă, dar sub controlul sever al ruşilor. În acest context, în unele sate s-a iscat o revoltă împotriva orânduirii acelei vremi.

Principalele cauze ale răscoalei din 1831 trebuie căutate în obligaţiile pe care Regulamentul organic le impunea ţăranilor: mărirea impozitelor, a numărului zilelor de clacă, a birului etc. Evident, boierii erau scutiţi de orice impozit. Revolta ţăranilor era îndreptată atât împotriva ruşilor, cât şi a boierilor, care prin acest Regulament doreau să-i asuprească şi mai mult.

Ţăranii din întreaga Moldovă s-au grupat în jurul a cinci localităţi: Săbăoani, Deleni (Herţa), Bârnova (Iaşi), Galaţi şi Tărnăuca (Basarabia). Astfel, peste 60.000 de ţărani s-au răsculat împotriva asupritorilor. Satele din jurul Romanului s-au grupat, încă de la începutul anului 1831, în jurul Săbăoaniului, acesta fiind declarat "scaunul tuturor lucrărilor". Vicepreşedintele Divanului Moldovei, generalul Mircovici, l-a rugat pe părintele Angeloni, superiorul Misiunii Franciscane din Moldova, să meargă în regiunea Romanului pentru a-i convinge pe catolici să se supună Regulamentului organic. Timp de nouă zile părintele Angeloni a străbătut satele catolice din jurul Romanului pentru a-i determina pe credincioşii săi să se supună legilor acelui regulament. Din nefericire, părintele Angeloni a fost nevoit să se întoarcă la Iaşi fără nici un rezultat pozitiv. După ce părintele Angeloni l-a înştiinţat pe generalul Mircovici de eşecul său, garnizoana militară rusească din Roman a trimis la Săbăoani 300 de husari, care, când au văzut mulţimea de oameni (circa 8.000) adunaţi în acest sat, s-au retras imediat.

Luni, 24 aprilie 1831, după duminica in albis, au venit în Săbăoani 1.000 de infanterişti însoţiţi de 500 de cavaleri care, după ce s-au făcut că se întorc spre Roman pentru a-i deruta pe oameni, au intrat în sat şi au înconjurat cimitirul care avea în centru biserica, unde erau refugiaţi ţăranii rebeli din Săbăoani şi din satele vecine. Trebuie să menţionăm că era vorba de cimitirul vechi care împrejmuia biserica veche, anterioară celei actuale. Comandantul armatei ruseşti a încercat să rezolve conflictul explicând ţăranilor că înfiinţarea armatei naţionale este un lucru bun, întrucât ea va veghea asupra integrităţii teritoriului Moldovei. Ţăranii nu s-au lăsat convinşi de cuvintele comandantului rus şi n-au vrut să renunţe la planurile lor de revoltă. La răspunsul negativ al ţăranilor, armata rusă a tras trei salve pentru intimidare. Mulţimea, în loc să se sperie de sunetul armelor, a trecut la atac folosind armele de care dispunea, adică ciomege, unelte, cuţite etc. S-a dat o bătălie corp la corp care a durat circa 20 de minute, după care pe turnul bisericii şi-a făcut apariţia steagul alb, care semnifica supunerea răsculaţilor faţă de armata rusă. În timpul celor 20 de minute de luptă au fost ucişi doi ofiţeri ruşi şi circa 30 de ţărani din Săbăoani şi din satele vecine. De asemenea, au fost răniţi grav alţi 35 de ţărani care au murit în zilele următoare.

Astăzi, după 170 de ani de la aceste evenimente, putem spune că jertfa înaintaşilor noştri nu a fost zadarnică. La Săbăoani ţăranii au pierdut o bătălie, nu războiul. Sângele celor ucişi la Săbăoani a reprezentat un impuls puternic pentru generaţiile care au continuat să lupte împotriva nedreptăţii.

Pr. Fabian Doboş