Roadele se vor vedea mai târziu

Cursuri pentru laici

Cursurile de formare pentru laici de la Traian care s-au desfăşurat în patru serii în perioada 2-24 martie au implicat 445 de laici din 165 de parohii. Iniţiate de Academia "Sfântul Augustin", cu sprijinul Arhiepiscopiei de Bucureşti şi Episcopiei de Iaşi, cursurile au cuprins conferinţe şi dezbateri despre chemarea, misiunea şi formarea laicilor susţinute de către episcopi, preoţi, călugări şi profesori laici de la institutele teologice. Pr. Vili Dancă, preşedintele Academiei "Sfântul Augustin", ne-a oferit amănunte.

- Cum s-au implicat parohiile şi laicii în iniţiativa Academiei "Sfântul Augustin"?
Răspund la această întrebare cu ajutorul unor cifre, deşi nu aspectul cantitativ este important. În prima serie s-au implicat 33 de parohii şi 91 de laici. De la o serie la alta cifrele au crescut până la 52 de parohii şi 140 de laici în ultima serie. În total, invitaţia a fost onorată de 165 de comunităţi parohiale şi de 445 de laici care, în funcţie de participanţi, reprezentau Dieceza de Iaşi, Arhidieceza de Bucureşti şi Administratura Apostolică de Moldova. În spatele acestor cifre se ascund eforturi umane deosebite; unele le cunosc şi eu, dar pe cele mai multe le ştie numai Dumnezeu. Poate nu trebuie să vorbesc despre ele, totuşi amintesc gestul unei familii care, pentru a onora demnitatea de a reprezenta comunitatea lor la această întâlnire, a trebuit să vândă câţiva purcei din propria gospodărie ca să aibă bani de drum. Admirabil, nu-i aşa?

- Este într-adevăr impresionant, dar în ce măsură aceste cursuri şi-au atins scopul?
Este greu de făcut o apreciere, deoarece cursurile au avut două feluri de finalităţi: imediate şi îndepărtate. Obiectivele imediate au fost "pregătirea sinodului diecezan" (Dieceza de Iaşi) şi "înfiinţarea consiliilor parohiale" (Arhidieceza de Bucureşti). Până vom atinge aceste obiective, mai sunt multe de făcut. Cursurile au fost un prim pas pe acest drum. Din dezbaterile şi discuţiile care au avut loc, din momentele de rugăciune celebrate împreună, s-a văzut că laicii "trăiesc cu Biserica". Întâlnirea a pus în lumină acest adevăr, de aceea cred că am păşit cu dreptul. Cât priveşte finalităţile îndepărtate, adică întărirea motivaţiilor creştine ale laicilor pentru a putea vesti evanghelia în acele locuri şi timpuri unde preotul nu poate să ajungă, roadele cursurilor se vor vedea mai târziu. Fără îndoială, iniţiativa nu poate aduce rod dacă persoana umană nu se deschide acţiunii Duhului Sfânt. Iată de ce am încredinţat providenţei divine aceste cursuri, pentru ca, văzând situaţia concretă în care se află creştinul, să-l înzestreze cu harurile necesare pentru a înfăptui lucrarea îndumnezeirii începută în viaţa lui prin Botez.

- Care sunt câteva din concluziile la care s-a ajuns?
Încep cu cele pozitive. Laicii prezenţi la Traian au dat dovadă de multă credinţă, spirit de rugăciune şi un respect deosebit faţă de episcop şi preot, în care văd pe slujitorii cei mai calificaţi. De asemenea, au arătat că iubesc valorile creştine: dreptatea, adevărul, familia, copiii, munca; le plac predicile pregătite, slujbele frumoase, devoţiunile tradiţionale, îndrăgesc literatura creştină etc. Referitor la concluziile negative, precizez că termenul "negativ" desemnează aici lipsa sau scăderea a ceva bun. Astfel, laicii s-au plâns că nu sunt pregătiţi să citească şi să se hrănească singuri sau împreună cu alţii din cuvântul lui Dumnezeu, că nu înţeleg simbolurile de la sfânta Liturghie, că tradiţiile creştine ale familiei tind să se piardă, că mass-media, în special televiziunea, zdruncină moravurile creştine, că presa creştină este prea săracă uneori, iar alteori este prea înaltă etc. Ce-i de făcut? S-a sugerat mai multă cateheză biblică şi liturgică, în funcţie de vârstă, preocupări, stare de viaţă; dezvoltarea coresponsabilităţii în misiunea de evanghelizare, adică preoţi şi laici împreună în mărturisirea evangheliei, fiecare îndeplinindu-şi rolul. În fine, o ultimă sugestie venită din partea unor laici: pentru a înţelege mai bine timpurile în care trăim şi ce anume avem de făcut, ar fi bine ca asemenea întâlniri să se repete, mai întâi la nivel de decanate, apoi în parohii.