Faţa nevăzută a emigraţiei

Interviu cu PS Petru Gherghel

Sărăcia şi şomajul sunt principalele cauze ale emigrării. Românii au ales să lucreze în Italia, Israel, Spania, Irlanda, Canada etc. Bărbaţi şi femei, tineri sau adulţi, şi-au părăsit familiile şi ţara, pentru a găsi un loc de muncă. Cei mai mulţi sunt tineri: există sate în Moldova unde 50-60% din tineri sunt plecaţi. Nu rare sunt cazurile în care bărbaţii au rămas acasă cu copiii, femeile plecând să câştige un ban. Cum au ajuns în străinătate? Unii, puţini, prin contract de muncă, alţii prin faptul că i-au invitat cineva, cei mai mulţi printr-o viză turistică (cu aproape 1.500$), iar alţii, mai puţini, au trecut fraudulos graniţele. Ce lucrează? Cu ce probleme se confruntă? Cei fără viză devin clandestini şi trăiesc mereu cu teama expulzării. Dorm mai mulţi într-o cameră închiriată sau pe unde apucă. Când ajung acolo încep căutatul de lucru şi atunci când găsesc majoritatea muncesc "la negru". Paznici, spălători de vase, în construcţie sau în agricultură - sunt muncile găsite de bărbaţi. Femeile găsesc în menaj sau îngrijesc de copii şi bătrâni; altele, prin trupe de balerine sau de dans, ajung în mâna bandelor de proxeneţi şi sunt împinse să se prostitueze.

În perioada 9-23 februarie PS Petru Gherghel s-a aflat în Italia. Mai întâi a participat împreună cu PS Anton Coşa la întâlnirea episcopilor, prieteni ai Mişcării Focolarelor, ce a avut loc la Castel Gandolfo în perioada 10-16 februarie. Apoi, cei doi episcopi au luat parte la conferinţa "La limita sclaviei", organizată de către Fundaţia "Regina Pacis" şi Arhiepiscopia de Lecce din Italia în ziua de 12 februarie.

"Există o preocupare nouă pentru emigranţi"

- Preasfinţite, în Italia v-aţi interesat de asistenţa spirituală şi materială acordată emigranţilor români şi aţi luat contact cu preoţi, episcopi, organizaţii şi autorităţi locale. În ce locuri aţi întâlnit emigranţi din România? Ce asistenţă spirituală primesc?
I-am întâlnit la Roma, Aquila, Prato, Torino, Brescia, Verona şi Villanova-Faenza. Am discutat cu o parte din preoţii care se îngrijesc de viaţa lor spirituală: Mons. Anton Lucaci de la Radio Vatican, pr. Iosif Enăşoaie din Roma, pr. Valerian Enăşcuţ şi pr. Adrian Dancă din Aquila, pr. Ioan Tamaş din Prato, pr. George Miclăuş din Torino. Sunt o mulţime de alte persoane, diaconi, studenţi, seminarişti, surori, novice, aspirante, care se află în Roma, în Assisi sau în alte oraşe ale Italiei şi se bucură să participe într-un fel sau altul la celebrările liturgice, susţinând astfel cu specificul lor, mai ales cu exemplul şi rugăciunile lor, munca preoţilor în favoarea credincioşilor români care se află în Italia.

- Aţi luat în discuţie problema emigranţilor cu unii din episcopii şi preoţii italieni? Cum este privită problema de acolo, din Italia?
Da, m-am întâlnit cu arhiepiscopul de Lecce, Francesco Ruppe şi cu secretarul său Don Cesare, cu arhiepiscopul Giuseppe Molinari de Aquila, cu arhiepiscopul Antonio Mattiazzo de Padova, cu episcopul de Faenza, Castellani Italo, cu episcopul Simoni Gastone de Prato, cu don Domenico de Villanova, don Romano Gaburo de Negrar şi cu mulţi alţi preoţi. Episcopii pe care i-am întâlnit, preoţii parohi care au venit în contact direct cu credincioşii noştri şi-au manifestat un interes deosebit în a le veni în ajutor acestor persoane care sunt animate de un singur dor: să câştige bani şi astfel să-şi întreţină familiile rămase în ţară. Am putea spune că se preconizează o strategie nouă din partea episcopatului, a asociaţiilor şi fundaţiilor de caritate, a diferitelor parohii, prin care ajutorul dat şi asistenţa asigurată să aibă o finalitate particulară, nu numai în sensul unui sprijin trecător, ca până acum.

- "Astăzi există mai mulţi sclavi decât în timpul sclavagismului" - afirma de curând un parlamentar european la o conferinţă în Italia, organizată pentru a denunţa noile forme de sclavie şi de nedreptate socială. Printre acestea, una dintre cele mai dureroase este prostituţia. Cifrele estimative prezentate vorbesc de 40.000 de persoane ce sunt forţate să practice prostituţia numai în Italia. Aceeaşi sursă arată că cele mai multe dintre ele sunt fete din Nigeria şi Republica Moldova! Sunt şi din România? Ce se face pentru aceste persoane?
Fenomenul emigraţiei clandestine a generat întotdeauna capcane nefericite. Multe persoane ajung pe mâna unor profitori, mafioţi şi oameni fără scrupule şi conştiinţă care abuzează de situaţia lor tragică şi le obligă la o viaţă de sclavi. Vânzându-şi trupul pentru existenţă, starea lor este de multe ori nefericită. Desigur, sunt unele persoane care au ajuns mai de mult în astfel de situaţie - precum cele din Africa sau Extremul Orient. Acum fenomenul s-a extins şi în ţările din sud-estul Europei: Albania, Ucraina, Republica Moldova şi, desigur, şi în România. În drumul meu prin Italia de sud ca şi în partea de nord am întâlnit persoane scoase din mrejele nefericite ale prostituţiei de către institutele abilitate ale Bisericii şi se declarau pe drept cuvânt fericite - dacă putem spune aşa - pentru că au fost eliberate dintr-o teribilă umilinţă şi sclavie. Episcopii şi preoţii se arată deosebit de interesaţi să le acorde persoanelor în dificultate ajutor. Centrele de primire organizate de Biserică, de Caritas şi de diferite organisme caritative sunt preocupate pentru toţi emigranţii, iar mai recent pentru persoanele care fără voia lor au ajuns să practice prostituţia. Este suficient ca o persoană să se adreseze unei instituţii bisericeşti sau caritative, să dorească să scape din această reţea şi în baza unei legi speciale se pot bucura de ocrotire şi de normalizarea situaţiei. Am apreciat mult ceea ce am întâlnit la Lecce cât şi la Padova unde sunt astfel de centre de primire şi recuperare coordonate de către Biserică. La Lecce am întâlnit un număr impresionant de persoane din Republica Moldova: peste 50, din Ucraina: 40, dar şi din România (Moldova): 10. Un lucru pozitiv: Biserica şi statul lucrează împreună pentru eliminarea acestui flagel teribil, sclavia modernă. Ne revine tuturor obligaţia de a contribui nu numai la creşterea nivelului spiritual, dar şi al celui material în conformitate cu demnitatea omului.

Pr. Cornel Cadar