De ziua mamei
Dragă mamă,
Rupând o filă din calendar, am rămas puțin surprins, inima îmi bătea din ce în ce mai tare, văzând imprimată pe o hârtie o dată, o lună, o zi. Nu puteam să las ca această zi să fie ca toate celelalte, era ziua de 8 martie, ziua tuturor acelora care iubesc cu adevărat, mamele. M-am pregătit cu minuțiozitate pentru această zi și mi-am propus să fiu băiatul cel mai cuminte, să iau notele cele mai bune și m-am gândit că ar trebui să fac tot posibilul să nu te supăr cu nimic. Pe lângă acest plan al meu, poate nu chiar atât de semnificativ, m-am hotărât totuși să-ți ofer și un cadou. Și m-am hotărât să culeg toate florile de pe pământ și să ți le ofer din toată inima mea. Am privit pământul în imensitatea lui și mi-am dat seama că mâinile mele sunt prea mici pentru a cuprinde pământul. Dar să știi, dragă mamă, că nu mă voi lăsa bătut și îți voi dărui toate florile într-o singură floare.
Vreau ca în această zi să fii cu adevărat fericită, mai bine zis cea mai fericită mamă de pe pământ. Sunt conștient că îți datorez atât de mult, mai întâi pentru că ai acceptat să fii mama mea, apoi pentru că te-ai îngrijit de mine și m-ai purtat în brațele tale ca pe cel mai prețios dar. Plecând de acasă, tata mi-a dat câțiva bani ca să-mi iau dulciuri, dar amintindu-mi de ziua ta, m-am gândit să-ți iau acea floare pe care ți-am promis-o în gând. I-am spus vânzătoarei să-mi dea cea mai frumoasă floare pentru că mama mea este cea mai frumoasă mamă de pe pământ.
Am alergat spre casă plin de bucurie. Am intrat în casă și te-am găsit pe tine, mamă! Câtă bucurie! Te iubesc, ești mama mea, cea mai scumpă ființă din lume!
Fr. Ciprian Ban