Radio Vatican. A 70-a aniversare
Marți, 13 februarie, papa Ioan Paul al II-lea a primit în audiență în Sala Clementină a Palatului Apostolic "marea familie a Radioului Vatican", cu ocazia celor 70 de ani de emisie. Papa a chemat radioul să continue să împlinească misiunea sa cu "smeritul curaj" cu care este însărcinat să anunțe adevărul.
Radio Vatican s-a născut într-o perioadă tulbure, în care regimurile din anumite țări impuneau restricții libertății de expresie a Bisericii. O dată cu Acordul din Lateran, semnat în anul 1929 între Biserică și statul italian, papa Pius al XI-lea i-a încredințat lui Guglielmo Marconi sarcina creării unei stații de radio în interiorul noului stat al Vaticanului, care să-i permită episcopului Romei să comunice cu lumea întreagă.
Câteva luni după aceea, omul de știință spunea la Radio, tremurând de emoție: "Am marea cinste să vă anunț că peste câteva momente suveranul pontif Pius al XI-lea va inaugura postul de radio al Statului Cetății Vaticanului... Undele vor transmite prin spațiu cuvântul său de pace și binecuvântare, adresat întregii lumi".
Primul mesaj al papei a fost rostit în limba latină: "Ascultați, o ceruri, ceea ce am să vă spun, ascultă, pământule, cuvintele gurii mele... auziți și ascultați, o popoare îndepărtate..." Era exact ora 4:49 PM a zilei de 12 februarie 1931. Astfel și-a început activitatea Radio Vatican, unul dintre cele mai importante mijloace de informare ale Bisericii Catolice.
Radio Vatican transmite acum peste 60 de ore pe zi, în 40 de limbi, pentru toate regiunile globului. În unele țări cum sunt China și Vietnam, precum și în unele țări arabe, el este singurul mijloc catolic de informare pe care creștinii persecutați îl pot asculta, singurul canal prin care se poate transmite glasul papei. În timpul războiului rece, el reprezenta, de asemenea, conștiința Bisericii Universale printre catolicii ce trăiau în țările satelite sovietice.
Radio Vatican a întreprins acum transformări tehnologice. În plus, față de transmisiile pe unde scurte, medii și pe canale cu modulație în frecvență, el și-a lansat semnalele și pe doi sateliți - INTELSAT 62o Est (Indian), INTELSAT 325,5o Est (Atlantic) - fiecare cu două canale. Sateliții fac posibil ca alte stații de radio din lume, și nu numai cele catolice, să includă programele postului Radio Vatican în transmisiile lor. Această ofertă a avut un succes neașteptat în America Latină, care are foarte multe stații de radio ce transmit programul internațional de știri din limba spaniolă.
În plus, Radio Vatican are trei situri pe internet. Situl oficial este http://www. radiovaticana.org, de pe care se pot auzi programele în direct sau înregistrate, sau accesa informație scrisă.
Sfântul Părinte s-a întâlnit cu cei 450 de angajați ai postului Radio Vatican, incluzând 200 de ziariști de 58 naționalități diferite. Papa le-a mulțumit, în special părintelui Pasquale Borgomeo, directorul radioului, pr. Federico Lombardi, director de programe, directorului serviciilor tehnice, pr. Lino Dan, și întregii Societăți a lui Isus căreia i-a fost încredințat radioul.
Papa le-a cerut să evanghelizeze lumea prin intermediul undelor de radio: "A evangheliza prin radio înseamnă a oferi o informație care este impecabilă din punct de vedere profesional, și care, prin relatarea implicită sau explicită a evenimentelor, este o cateheză zilnică, legată de viața și speranțele celor care o receptează".
În limba română
Radio Vatican emite și în limba română, zilnic între orele 21.00 și 21.20; dimineața (în reluare) între orele 7.20 și 7.40 în benzile de unde scurte cu lungimile de 41 m și 49 m, respectiv 7365 și 6185 kHz și pe unda medie de 1611 kHz (186m). Seara se transmite, în zona Romei, și în FM 96,3 MHz. Duminica și în marile sărbători sfânta Liturghie în ritul bizantin român începând de la ora 9.10 până la 9.45 pe unda medie de 1530 kHz (196 m) și pe unde scurte cu lungimile de 41m și 31m, respectiv 7250 și 9645 kHz, iar în zona Romei în FM 93,3 MHz. Programul cuprinde zilnic: informații din activitatea Sfântului Părinte și a Sediului Apostolic, știri din viața Bisericii Catolice și din lumea creștină în general, teme de spiritualitate și aprofundarea credinței, considerații omiletice la duminicile și sărbătorile de poruncă după calendarul roman. Coordonator: Mons. Anton Lucaci, Piața Pia, 3, 00120 Vatican; tel. 0039/06/69884763; e-mail: prorom@vatiradio.va; Programul român - e-mail: vati240@vatiradio.va.