Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Posta redactiei -

Răspundem cititorilor

* V. (Nicorești). "Sunt abonată la această revistă și o citesc în fiecare lună. Mă bucur de ea pentru că învăț multe parcurgând pagină cu pagină. Dragii mei, v-am trimis câteva scrisori la care mi-ați răspuns foarte frumos, iar acum vă scriu durerile mele. Suntem mulți frați și ne înțelegeam foarte bine atunci când erau părinții în viață, dar după moartea lor noi, frații, am devenit dușmani, nu ne salutăm nici atunci când ne întâlnim pe stradă. Eu personal nu mă dușmănesc pentru avere, ci pentru dreptate. Vă rog să mă învățați cum să uit de supărarea pe care o am întipărită în inima mea; mă tem de o moarte grabnică și nu știu cum o să mă prezint în fața lui Dumnezeu. Merg la biserică în fiecare zi și mă rog la Maica Domnului să-mi dea gânduri bune pentru a scoate din inimă răutatea".

Vă mulțumim pentru cuvintele de apreciere făcute asupra revistei "Lumina creștinului". Nu putem însă aprecia faptul că porunca cea mare al lui Isus nu o puneți în practică. El spune: "Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți!" (Mt 12,31). Nu credem că v-ar plăcea ca unul din copiii dv. să trăiască în ură și dușmănie cu ceilalți frați. Faceți un efort ca de acest Crăciun să aveți inima plină de bucurie, pace și mulțumire. Dați uitării cele întâmplate, începeți dv. prima, cereți iertare celor din familie. Sfântul Paul spune în Scrisoarea către Romani 13,8: "Fraților, să nu aveți nici o datorie față de nimeni, afară de datoria de a vă iubi unii pe alții!" Să dea Domnul ca Anul Nou să nu vă prindă cu o altă datorie decât cu aceea de a-i ierta și iubi pe cei care v-au nedreptățit! Rugați-vă pentru aceasta!

* Next "Sunt seminarist și în vacanță am participat la activitățile comunitare din parohie. În unele zile, după sfânta Liturghie am avut unele discuții cu tinerii și acest lucru a fost interpretat greșit de către persoanele mai în vârstă... Acum în secolul XXI, pe la sate nu prea s-a auzit de astfel de întâlniri între catolici și ortodocși sau între alte religii... În loc să fie atenți la cuvântul lui Dumnezeu pe care-l predică preotul în fiecare zi la altar, credincioșii noștri se uită prin biserică să vadă cu ce se mai îmbracă lumea, care-i ultima modă etc. Oare pentru ei credința nu a devenit o obișnuință? Chiar dacă sunt seminarist nu pot să-mi răspund exact la această întrebare. Un posibil răspuns pe care mi l-am dat este un proverb "Gura lumii multe spune, dar nicicând o vorbă de bine!" Poeziile care le-ați oprit pentru publicare, când se vor publica? Vă doresc numai bine și Nașterea Domnului să ne găsească cu sufletul curat".

Mai întâi vă răspundem că trebuie să aveți în primul rând în vedere condiția dv. de seminarist, adică de persoană chemată de Cristos ca într-o zi să predice și să slujească la altar: cultivați vocația dv. și faceți-o să se maturizeze. În al doilea rând, întâlnirile de genul celor care ni le-ați descris sunt bine venite, dar, atenție! Nu trebuie să dăm prilej de scandal celor din jurul nostru, mai ales acelora care nu știu de așa ceva. Astfel de întâlniri trebuie pregătite, explicate celor care nu au auzit de ele și apoi, cu siguranță, nu va avea nimeni nimic de obiectat. Nu ne-ați scris dacă ați făcut ceva în acest sens, dacă ați stat de vorbă cu cei care nu au înțeles. Ca seminarist, precis, ați citit de multe ori ce spune apostolul Paul (1Cor 6,3-4): "Pentru ca slujirea noastră să nu dea loc la critici, noi veghem ca să nu scandalizăm pe nimeni cu nimic. Dimpotrivă, în toate împrejurările ne dovedim adevărați slujitori ai lui Dumnezeu, îndelung răbdători în necazuri, în nevoi, în strâmtorări...". Ne place să credem că în intențiile dv. de rugăciune intră și lumea care nu este atentă la sfânta Liturghie. Cu privire la poezii nu vă putem spune nimic, pentru că nu știm cine sunteți.

* Ioan Cojan (Traian, Neamț). "De fiecare dată sfintele sărbători ale Crăciunului aduc bucurii și fericire tuturor creștinilor de toate vârstele. Motiv de reînnoire și de înălțare sufletească în sufletele tuturor acelora care cred și simt creștinește această sărbătoare. Avem un motiv în plus să ne bucurăm acum când Biserica se bucură din plin de libertate religioasă și poate fără opreliști să-și desfășoare activitatea pastorală pe toate planurile, mai ales prin publicațiile care aduc multă lumină în sufletele credincioșilor. Mă bucur că pot adresa întregului personal de la redacția "Lumina creștinului" sărbători fericite, multă sănătate, mult succes în frumoasa activitate redacțională".

Vă mulțumim pentru cuvintele frumoase pe care le adresați redacției și apreciem faptul că dv. ați fost printre cititorii care ne-au scris cel mai des. Aceleași mulțumiri și pentru dr. Ecaterina-Tereza Achim (Bistrița), Violeta Ciocodei (Brăila) și Victor și Maria Tarța (Pintic, jud. Cluj).

* V.B. (Horgești). Să sperăm că problema pe care ne-ați sesizat-o se va rezolva. Bine ar fi să stați de vorbă și cu părintele.

* Pr. Pavel Butnaru (Buzău). "Sfântul Iosif care este patronul unei morți bune nu rămâne dator față de cei care l-au iubit și cinstit în viață. Mă opresc asupra unui eveniment care s-a petrecut în luna octombrie în satul Gioseni, jud. Bacău. Leon Fuster avea o mare evlavie față de sfântul Iosif pe care-l cinstea prin diferite novene și rugăciuni particulare, dar mai ales prin munca cinstită și plină de credință pe care o făcea gândindu-se la cel care a muncit pentru întreținerea sfintei Familii din Nazaret. Bun constructor, împreună cu pr. Ioan Ciuraru a condus lucrările de restaurare a bisericii din Buzău, închinată sfântului Iosif, a caselor parohiale din Urziceni, Buzău, Slobozia, Râmnicu-Sărat și Nehoiu. Anul trecut, la sugestia lui am început lucrările de întreținere exterioară ale bisericii din Buzău și mi-a spus că o face numai din respect față de sfântul Iosif, deoarece este bolnav și crede că este ultima sa lucrare... Nu m-am mirat când pr. Vasile Rediu mi-a spus prin telefon că Leon a murit ca un sfânt; după ce a primit sfânta Împărtășanie, a îngenunchiat în bancă pentru rugăciunea de mulțumire și Isus i-a deschis în biserică poarta veșniciei. La înmormântare a participat satul întreg, pr. paroh a chemat preoții din parohiile vecine și pe cei originari din Gioseni. Această moarte este un semn de încurajare pentru noi, sfințenia constând în fapte mici, obișnuite, făcute cu dăruire și credință."

În revista din numărul trecut s-a notat despre cazul pe care Sfinția voastră îl prezentați pe larg. Credem că rândurile scrise îi vor încuraja pe mulți la o viață de sfințenie. Vă mulțumim!

* Ioan Minuț (Târgu Mureș). "Doresc să vă mulțumesc pentru amabilitatea și promptitudinea de care ați dat dovadă în trimiterea revistei "Lumina creștinului". Aici, la Târgu Mureș, unde am ajuns datorită serviciului, nu se celebrează nici o sfântă Liturghie romano-catolică în limba română, nici sfântul Rozariu, nimic, totul se face în limba maghiară. Aceleași probleme sunt și în alte localități, ca să nu spun în tot Ardealul. Mulțumesc lui Dumnezeu că am găsit înțelegere și spovezile le fac în limba română... Nu se găsesc cărți de rugăciune cu sfânta Liturghie bilingvă româno-maghiare, așa că din sfânta Liturghie înțeleg 5%, sau poate nici atât. Am doi copii și îmi pare rău și sunt foarte trist că ei nu au posibilitatea să primească la nivelul la care am primit și eu învățăturile creștine de la Biserică, de la preoții pe care n-am să-i uit niciodată și cărora am să le port respect cât voi trăi..."

Vă recomandăm să vă adresați episcopiei de care aparțineți; pentru a se rezolva situația trebuie să fiți mai multe persoane, pentru că e cam greu să se celebreze Liturghie în limba română pentru o singură persoană sau doar pentru câteva. Credem că deja ați primit pliantul cu cărțile pe care le puteți comanda de la Librăria "Presa Bună". Vă dorim mult har și binecuvântare de la Domnul!

* Gheorghe A. Hârjoi (Luncași). Scrisoarea dv. conține doar jigniri la adresa preoților și a celor care lucrează la Editura "Presa Bună". Ne rugăm lui Dumnezeu să vă ierte și să vă dea pace în inimă. În altă ordine de idei, vă asigurăm că dacă dv. vreți să țineți o sărbătoare nu vă oprește nimeni, puteți să țineți chiar toate zilele: nu are nimeni nimic împotrivă!

* Elena Olariu (Răducăneni). "Acum pe cine să crezi? Mass-media care de o bună bucată de vreme la tot pasul împroașcă cu "reziduuri" tot ce este creștinesc posibil, indiferent de cult, plecând de sus în jos, aceasta fiind înțeleasă ca libertate a "cuvântului" și democrație, sau pe cei ce păstrează tăcerea din complezență: "Iartă-i, Doamne, că nu știu ce fac" (Lc 23,24), tăcere ce spune ea însăși adevărul... Fraților, de ce produceți "schisma" în propria familie cu tot felul de tertipuri înjositoare și blasfemii! De ce ocupați paginile jurnalelor doar de dragul de a ieși în evidență semănătura!? Sau, așa luptăm noi românii pentru marea unire acum la începutul mileniului trei!? Că doar ceea ce faceți prin prisma mass-mediei nu aduceți decât hulă propriei familii, trecând mult peste decența cu care-i obișnuită "talpa țării" și "oțetul" dat Mântuitorului, acum la a doua sa venire... Dărâmați nu numai zidurile bisericii pământești ridicate cu atâta sudoare și venerație de cei ce ne-au descifrat învățătura cristică, dar până și biserica din suflet... Unde să ne mai ducem? În cine să mai avem încredere!? De ce nu există o "nuntă din Cana" în suflete, ci doar numai în Sfânta Scriptură!? Cât de "fără de păcat" sunteți de dați cu piatra!? Apoi, fugiți în pustiu... Care pustiu? Sau luând nume nou, deodată simțiți nevoia spovedaniei. Faceți-o acum când Dumnezeu încă vă poate ierta! Și curățenie în gânduri, faceți..."

Nu știm dacă scrisoarea dv. deschisă a fost luată în seamă de ziarele "Monitorul" sau "Ziua", noi însă v-am redat rândurile de mai sus în speranța că vor auzi cei care trebuie să audă!

* Lucian Mărăndescu (Huși) Vă mulțumim pentru urări și așteptăm să ne mai scrieți.

* Cristian Lung Careianul (Carei). Materialul pe care ni l-ați trimis este interesant. Totuși el nu poate fi publicat în revistă datorită lungimii lui.

* M. (jud. Timiș) "Când cineva greșește față de o altă persoană și este conștient de faptul că a greșit, dar nu recunoaște, nu are cât de cât puțină umilință în el să poată spune: "Îmi pare rău", cum ar trebui să acționeze acea persoană care s-a simțit jignită, deoarece nu-i spune "îmi pare rău", iar ea simte nevoia să spună "te iert, hai să mergem înainte ca și până acum". Oare ar trebui să se comporte ca și cum nu s-a întâmplat nimic și la urmă să fie considerat un prost, un laș? Pentru că în ziua de azi dacă răspunzi răului cu bine ajungi să fii considerat așa cum am spus mai sus și în plus și profită de bunătatea ta. Și parcă se ajunge să răspundem cu aceeași monedă. Și eu am ajuns la acest punct teribil de a nu mai putea ierta, de fapt cred că Dumnezeu îmi dă harul să iert, dar nu mai am eu dorința, nu mai vreau să fiu eu acela care fac primul pasul. Ce altceva aș putea face?"

Din scrisoarea dv. am înțeles că deja ați hotărât ceea ce veți face. Vă recomandăm să citiți răspunsul de mai sus adresat persoanei din Nicorești.

* Vasile Leftică (str. General Șt. Gușe, 3, P.N.T., 5500 Bacău). V-am dat adresa în speranța că vă vor scrie cât mai mulți.

* Vasile I. Tudosă (Șos. Alexandriei, 154, sector 5, P.N.T. Rahova, 76969 București). "Sunt îngrijorat căci vine Anul Nou și nu voi mai putea avea această hrană spirituală, care este revista "Lumina creștinului". Iubiți frați creștini, vin prin această scrisoare cu rugămintea să fiu ajutat în anul 2002 cu abonamentul revistei "Lumina creștinului" pentru că sunt foarte îngrijorat că nu-l voi mai avea în anul viitor. Îi rog din inimă pe cei care sunt binevoitori să-mi scrie și mie câteva rânduri de încurajare și le mulțumesc tuturor acelora care au fost alături de mine și m-au înțeles".

Vă asigurăm că revista o veți primi în continuare și deja s-au arătat persoane binevoitoare care au plătit câteva abonamente în plus pentru a putea primi și cei care nu au posibilitatea. Tragem speranța totuși ca acea grațiere despre care se vorbește să vă prindă și pe dv. și atunci Anul Nou nu vă va mai prinde în închisoare.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat