Scrisoare pastorală

Întâlnirea noastră cu Cristos

"Şi Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi" (In 1,14)

Au sosit din nou zilele minunate ale Naşterii Domnului.

În primul an al noului mileniu, Crăciunul, cea mai frumoasă şi gingaşă sărbătoare, nu ne oferă doar o simplă trăire emoţională şi nu e numai o bucurie pentru copii, cum ar dori mulţi să susţină şi să evidenţieze prin atâtea gesturi externe şi atâtea mii de steluţe sau jucării, nu. Nu acesta e Crăciunul creştin. Sărbătoarea bimilenară a Naşterii Domnului ne oferă infinit mai mult, este surpriza unui Dumnezeu, care nu se mulţumeşte să creeze lumea şi omul şi să-l lase la voia întâmplării, ci merge alături de creatura sa, îl însoţeşte, şi "după ce în trecut a vorbit părinţilor noştri prin profeţi, în multe rânduri şi multe chipuri, în acest timp de pe urmă ne-a vorbit şi nouă prin Fiul" (Evr 1,1-2). Cu alte cuvinte, de Crăciun trăim veşnicul astăzi pe care îngerii l-au pronunţat în preajma Betleemului: "Astăzi în cetatea lui David vi s-a născut un Mântuitor, care este Cristos Domnul" (Lc 2,11). Se verifică şi se confirmă ceea ce ne-au transmis evangheliştii şi mai ales apostolii că Isus Cristos este mereu acelaşi ieri, azi şi întotdeauna (cf. Evr 13,8).

Tocmai acum, la începutul unui nou mileniu, reînnoim şi mărturisim acest adevăr, ne strângem în jurul aceluiaşi prunc divin, apropiindu-ne de aceeaşi persoană, care a binevoit să intre în istoria noastră şi să călătorească cu noi. Numai el a reuşit să treacă pragul timpului şi al istoriei, numai el a reuşit să învingă răul şi moartea şi să rămână mereu cu oamenii.

Nimeni din istoria acestei lumi n-a îndrăznit să se prezinte pe sine ca alfa şi omega, cel care a fost, care este şi care va fi (cf. Ap 22,13), cel care a învins lumea (cf. In 16,33), care singur a fost în stare să afirme că este calea, adevărul şi viaţa (cf. In 14,6), decât cel care a rămas şi rămâne cu oamenii până la sfârşitul lumii (cf. Mt 28,20).

Pe acest Cristos îl întâlnim la Crăciun şi în el descoperim adevărata noastră bucurie şi mântuire. El este singurul care ne poate mântui cu adevărat. Nu o formulă magică ne va mântui, spune Sfântul Părinte în scrisoarea apostolică Novo millennio ineunte (nr. 29), ci o persoană, iar această persoană este el, care afirmă cu siguranţă: "Eu sunt cu voi până la sfârşitul veacurilor" (Mt 28,20).

Dragi confraţi preoţi, dragi suflete consacrate, iubiţi credincioşi,

De câteva săptămâni, adică din ziua de 8 decembrie, dând glas invitaţiei Sfântului Părinte, noi am decis să parcurgem un drum particular în viaţa noastră celebrând Sinodul diecezan - timp sacru şi binecuvântat de reflecţie şi de reînnoire sufletească.

Pentru ce am luat această hotărâre şi am dispus un astfel de program pastoral?

Pentru a-l descoperi mai bine şi mai de aproape pe Isus Cristos, care a venit între noi, care a înfiinţat Biserica şi continuă să călătorească cu noi prin cuvântul său şi prin sacramentele sale.

Şi noi, ca şi pelerinii greci - care venind la Ierusalim i s-au adresat lui Filip: "Am vrea să-l vedem pe Isus" (In 12,21) - dorim să-l vedem mai îndeaproape pe Cristos, să-l cunoaştem şi să-i contemplăm chipul său pentru a-l înţelege şi mai bine şi a-l urma cum se cuvine.

Şi noi, ca şi primii creştini în ziua de Rusalii, ne întrebăm astăzi, în aceste zile de sărbătoare, de Crăciun, dar şi în tot timpul sfânt al Sinodului diecezan: Noi ce trebuie să facem?

Vrem să-i descoperim chipul său şi iubirea sa.

Retrăirea misterului Crăciunului, al întrupării Fiului lui Dumnezeu, reprezintă pentru noi toţi o fericită ocazie de a descoperi mai mult chipul Tatălui iubitor faţă de noi, care atâta ne-a iubit, încât pe propriul său Fiu ni l-a dat, ca prin el să avem toate (cf. In 3,16), şi mai ales de a descoperi în acelaşi timp, în lumina Duhului Sfânt, chipul generos şi solidar al Fiului, care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire s-a coborât din cer (cf. Credo).

Cunoscând această iubire a lui Dumnezeu cel Întreit pentru oameni, manifestată în diferite forme faţă de noi, prin Biserică, prin sacramente şi prin toţi cei care ne stau alături, vom putea înţelege care trebuie să fie trăirea şi comportarea noastră faţă de întreaga Sfântă Treime şi faţă de oamenii printre care trăim.

Aşadar, aprofundarea şi contemplarea misterului Crăciunului ne obligă să iuţim paşii pentru a străbate mai sprinteni cărările lumii, cum ne îndeamnă Sfântul Părinte în acelaşi document-program pentru primii ani ai mileniului trei şi deci şi pentru timpul binecuvântat, nu numai al sărbătorilor Întrupării, ci şi pentru perioada Sinodului diecezan.

Îmbrăţişându-vă şi mulţumindu-vă pentru toată activitatea depusă în păstrarea şi întărirea credinţei, vă transmit urarea noastră, a mea şi a episcopului nostru auxiliar Aurel, de sfintele sărbători ale Crăciunului şi ale Anului Nou şi vă spun tuturor,

Crăciun fericit şi La mulţi ani!

Petru Gherghel, episcop de Iaşi