Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Craciun 2001 -

Scrisoare pastorală

Întâlnirea noastră cu Cristos

"Și Cuvântul s-a făcut trup și a locuit între noi" (In 1,14)

Au sosit din nou zilele minunate ale Nașterii Domnului.

În primul an al noului mileniu, Crăciunul, cea mai frumoasă și gingașă sărbătoare, nu ne oferă doar o simplă trăire emoțională și nu e numai o bucurie pentru copii, cum ar dori mulți să susțină și să evidențieze prin atâtea gesturi externe și atâtea mii de steluțe sau jucării, nu. Nu acesta e Crăciunul creștin. Sărbătoarea bimilenară a Nașterii Domnului ne oferă infinit mai mult, este surpriza unui Dumnezeu, care nu se mulțumește să creeze lumea și omul și să-l lase la voia întâmplării, ci merge alături de creatura sa, îl însoțește, și "după ce în trecut a vorbit părinților noștri prin profeți, în multe rânduri și multe chipuri, în acest timp de pe urmă ne-a vorbit și nouă prin Fiul" (Evr 1,1-2). Cu alte cuvinte, de Crăciun trăim veșnicul astăzi pe care îngerii l-au pronunțat în preajma Betleemului: "Astăzi în cetatea lui David vi s-a născut un Mântuitor, care este Cristos Domnul" (Lc 2,11). Se verifică și se confirmă ceea ce ne-au transmis evangheliștii și mai ales apostolii că Isus Cristos este mereu același ieri, azi și întotdeauna (cf. Evr 13,8).

Tocmai acum, la începutul unui nou mileniu, reînnoim și mărturisim acest adevăr, ne strângem în jurul aceluiași prunc divin, apropiindu-ne de aceeași persoană, care a binevoit să intre în istoria noastră și să călătorească cu noi. Numai el a reușit să treacă pragul timpului și al istoriei, numai el a reușit să învingă răul și moartea și să rămână mereu cu oamenii.

Nimeni din istoria acestei lumi n-a îndrăznit să se prezinte pe sine ca alfa și omega, cel care a fost, care este și care va fi (cf. Ap 22,13), cel care a învins lumea (cf. In 16,33), care singur a fost în stare să afirme că este calea, adevărul și viața (cf. In 14,6), decât cel care a rămas și rămâne cu oamenii până la sfârșitul lumii (cf. Mt 28,20).

Pe acest Cristos îl întâlnim la Crăciun și în el descoperim adevărata noastră bucurie și mântuire. El este singurul care ne poate mântui cu adevărat. Nu o formulă magică ne va mântui, spune Sfântul Părinte în scrisoarea apostolică Novo millennio ineunte (nr. 29), ci o persoană, iar această persoană este el, care afirmă cu siguranță: "Eu sunt cu voi până la sfârșitul veacurilor" (Mt 28,20).

Dragi confrați preoți, dragi suflete consacrate, iubiți credincioși,

De câteva săptămâni, adică din ziua de 8 decembrie, dând glas invitației Sfântului Părinte, noi am decis să parcurgem un drum particular în viața noastră celebrând Sinodul diecezan - timp sacru și binecuvântat de reflecție și de reînnoire sufletească.

Pentru ce am luat această hotărâre și am dispus un astfel de program pastoral?

Pentru a-l descoperi mai bine și mai de aproape pe Isus Cristos, care a venit între noi, care a înființat Biserica și continuă să călătorească cu noi prin cuvântul său și prin sacramentele sale.

Și noi, ca și pelerinii greci - care venind la Ierusalim i s-au adresat lui Filip: "Am vrea să-l vedem pe Isus" (In 12,21) - dorim să-l vedem mai îndeaproape pe Cristos, să-l cunoaștem și să-i contemplăm chipul său pentru a-l înțelege și mai bine și a-l urma cum se cuvine.

Și noi, ca și primii creștini în ziua de Rusalii, ne întrebăm astăzi, în aceste zile de sărbătoare, de Crăciun, dar și în tot timpul sfânt al Sinodului diecezan: Noi ce trebuie să facem?

Vrem să-i descoperim chipul său și iubirea sa.

Retrăirea misterului Crăciunului, al întrupării Fiului lui Dumnezeu, reprezintă pentru noi toți o fericită ocazie de a descoperi mai mult chipul Tatălui iubitor față de noi, care atâta ne-a iubit, încât pe propriul său Fiu ni l-a dat, ca prin el să avem toate (cf. In 3,16), și mai ales de a descoperi în același timp, în lumina Duhului Sfânt, chipul generos și solidar al Fiului, care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire s-a coborât din cer (cf. Credo).

Cunoscând această iubire a lui Dumnezeu cel Întreit pentru oameni, manifestată în diferite forme față de noi, prin Biserică, prin sacramente și prin toți cei care ne stau alături, vom putea înțelege care trebuie să fie trăirea și comportarea noastră față de întreaga Sfântă Treime și față de oamenii printre care trăim.

Așadar, aprofundarea și contemplarea misterului Crăciunului ne obligă să iuțim pașii pentru a străbate mai sprinteni cărările lumii, cum ne îndeamnă Sfântul Părinte în același document-program pentru primii ani ai mileniului trei și deci și pentru timpul binecuvântat, nu numai al sărbătorilor Întrupării, ci și pentru perioada Sinodului diecezan.

Îmbrățișându-vă și mulțumindu-vă pentru toată activitatea depusă în păstrarea și întărirea credinței, vă transmit urarea noastră, a mea și a episcopului nostru auxiliar Aurel, de sfintele sărbători ale Crăciunului și ale Anului Nou și vă spun tuturor,

Crăciun fericit și La mulți ani!

Petru Gherghel, episcop de Iași



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat