Şapte beatificaţi

Exemplele lor luminează

Continuăm să redăm cuvintele Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea cu ocazia proclamării, duminică, 7 octombrie, a şapte fericiţi în cadrul sfintei Liturghii în Piaţa "Sfântul Petru". În acest număr: laicul Nikolaus Gross, martir (1898-1945); pr. Alfonso Maria Fusco (1839-1910); pr. Tommaso Maria Fusco (1831-1891); sr. Eugenia Picco (1867-1921); sr. Maria Euthymia Offing (1914-1955).

Noii fericiţi germani ne reamintesc momentul întunecos din secolul al XX-lea. Ne îndreptăm privirea spre fericitul Nikolaus Gross, jurnalist şi tată de familie. Cu ascuţimea minţii înţelege că ideologia naţional-socialistă nu putea să fie de acord cu credinţa creştină. Plin de curaj, se foloseşte de scrieri pentru a apăra demnitatea persoanelor. Nikolaus Gross şi-a iubit foarte mult soţia şi copiii. Totodată, nici măcar un moment, legătura care îl unea cu familia nu a făcut să nu se abandoneze lui Cristos şi Bisericii sale. El ştia bine că "dacă astăzi nu ne ocupăm de viaţa noastră, cum vom putea apoi să stăm în apropierea lui Dumnezeu şi a aproapelui?" Pentru această convingere a sa a fost condus la locul de execuţie, dar i s-au deschis porţile cerului. În fericitul martir Nikolaus Gross se realizează ceea ce prezisese profetul: "Dreptul va trăi prin credinţă" (Hab 2,4).

Sora Euthymia a adus o mărturie de alt tip. Sora clementină s-a dedicat îngrijirii celor bolnavi, în special prizonierilor de război şi a celor emigranţi. A fost numită chiar "mama Euthymia", fiind o soră plină de empatie care avea pentru toţi un surâs prietenesc şi un cuvânt bun. "Domnul trebuie să mă folosească aşa cum foloseşte o rază de soare care luminează în toate zilele". A trăit conform motoului: "În tot ceea ce vom face să fim mereu simpli slujitori; am făcut ceea ce eram datori să facem" (Lc 17,10). Măreţia sa stă în credinţa în lucrurile mici.

"Dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar..." exclamă Isus vorbind cu discipolii săi (Lc 17,6). Credinţa genuină şi tenace a condus viaţa şi opera fericitului don Alfonso Maria Fusco, fondatorul Surorilor "Sfântul Ioan Botezătorul". De când era copil, Domnul i-a pus în inimă dorinţa arzătoare de a-şi dedica viaţa în slujirea celor mai săraci, în special a copiilor şi a tinerilor care erau numeroşi în oraşul său natal din Angri, în Campania. Pentru aceasta a urmat drumul preoţiei şi a devenit, într-un anumit sens, "Don Bosco din Sud". De la început a dorit să implice câţiva tineri în opera sa, care îi împărtăşeau idealul, propunându-le ca moto cuvintele sfântului Ioan Botezătorul: "Parate viam Domini - Pregătiţi calea Domnului" (Lc 3,4). Încrezându-se în divina providenţă, fericitul Alfonso Maria şi Surorile Baptistine au realizat o operă superioară aşteptărilor lor. Singura vitalitate a credinţei, atestată şi de Evanghelie, izvorăşte şi din viaţa şi activitatea preotului Tommaso Maria Fusco, fondatorul Institutului "Fiicele Carităţii ale Preasfântului Sânge". În virtutea credinţei el a ştiut să trăiască în lume realitatea împărăţiei lui Dumnezeu într-un mod cu totul special. Printre iaculatoriile sale, una îi era într-un mod particular dragă: "Cred în tine, Dumnezeul meu, măreşte credinţa mea". Aceasta este chiar rugămintea pe care apostolii o adresează lui Cristos în evanghelie (cf. Lc 17,5). Fericitul Tommaso Maria a înţeles că înainte de toate credinţa este un dar, un har. Nimeni nu poate s-o păstreze sau s-o câştige singur. Ea poate fi cerută şi implorată numai de sus. De aceea, luminaţi de preţioasa învăţătură a noului fericit, să nu încetăm niciodată a invoca darul credinţei pentru că "dreptul va trăi prin credinţă" (Hab 1,4).

Sinteza vitală între contemplaţie şi acţiune, asimilată plecând de la participarea zilnică la Euharistie, a fost fundamentul experienţei spirituale şi al elanului carităţii Eugeniei Picco. În viaţa sa s-a străduit să asculte de vocea Domnului (...), niciodată sustrăgându-se slujirilor pe care iubirea faţă de aproapele o cerea. La Parma a luat asupra ei sărăciile lumii, răspunzând la nevoile tinerilor şi ale familiilor nevoiaşe şi asistând victimele războiului care în acea perioadă însângera Europa. Chiar în faţa suferinţei, cu inevitabilele momente de dificultate şi de pierderea pe care aceasta o comportă, fericita Eugenia Picco a ştiut să transforme experienţa durerii în ocazie de purificare şi creştere interioară. La noua fericită implorăm arta de a asculta vocea Domnului, pentru a fi mărturisitori credibili ai evangheliei carităţii în acest început de mileniu.

Traducere de Daniel Medveş