Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Scrisoare pastorala -

Să mergem înainte cu speranță!

Duc in altum!

A sosit timpul să dăm ascultare cu un nou avânt și o nouă însuflețire chemării lui Cristos. El ne spune și nouă ceea ce îi spunea odinioară lui Petru și însoțitorilor săi: Duc in altum! - Înaintează în larg (Lc 5,4). El se află și în barca Bisericii noastre și ne asigură de prezența sa când ne spune: "Iată, eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârșitul veacurilor" (Mt 28,20).

Ne încurajează să alegem acest drum Sfântul Părinte, care ne prezintă ce trebuie să facem și cum trebuie să dăm ascultare lui Isus: "Să mergem înainte cu speranță. Un nou mileniu se deschide înaintea Bisericii, asemenea unui ocean vast în care ne aventurăm contând pe ajutorul lui Cristos. Trebuie să avem ochii pătrunzători pentru a-l vedea și mai ales o inimă mare pentru a deveni noi înșine instrumentele sale" (NMI 58). Trebuie să-l cunoaștem, să-l iubim și să-l imităm pe el, căci nu o formulă magică ne va mântui, ci o persoană și certitudinea că numai Cristos ne inspiră și ne spune: "Eu sunt cu voi!" (Mt 28,20).

Programul la care vrem să ne angajăm nu e nou, el a fost dintotdeauna, pentru că este însuși programul vestit de Cristos, este cel extras din evanghelie și din tradiția vie. Este un program care, așa cum ne spune Sfântul Părinte, nu se schimbă niciodată, chiar dacă timpurile și culturile se schimbă. Tot Sfântul Părinte ne atrage atenția că este necesar ca acest program să se traducă prin orientări pastorale adaptate condițiilor fiecărei comunități.

Așadar, "în Bisericile locale se pot stabili elementele concrete ale unui program, obiectivele și metodele de muncă, formarea și valorizarea personalului, căutarea mijloacelor necesare, care permit ca vestirea lui Cristos să ajungă la persoane, să modeleze comunitățile, să acționeze în profunzime prin mărturia valorilor evanghelice în societate și cultură", precizează Sfântul Părinte.

Sublinierea care se face în continuare devine pentru noi o regulă sfântă: "Îndemn, așadar, cu intensitate pe păstorii Bisericilor particulare, ajutați de participarea diverselor componente ale poporului lui Dumnezeu, să traseze cu încredere etapele drumului viitor, armonizând alegerile fiecărei comunități diecezane cu cele ale Bisericilor limitrofe și cu cele ale Bisericii Universale. O asemenea armonie va fi cu certitudine facilitată prin activitatea colegială, astăzi devenită obișnuită, îndrumată fiind de episcopi în conferințele episcopale și în sinoade" (NMI 29).

Ca Biserică locală, cu o istorie zbuciumată și lungă, uneori fragmentată de evenimentele timpului, cu o multitudine de valori și moșteniri, cu un popor simplu, dar generos și profund, cu un potențial spiritual deosebit pe care-l considerăm ca pe un dar ceresc, cu un cler tânăr care are în față mărturia impresionantă a misionarilor și, mai ales, a ultimilor păstori între care ne bucurăm să amintim pe eroicul mărturisitor și martirul nostru curajos ep. Anton Durcovici, vrem să ne îndreptăm și noi, nu atât asupra trecutului, cât mai ales asupra viitorului: noi - episcop, păstor și turmă - la începutul unui nou mileniu, ce trebuie să facem? ce program trebuie să stabilim? cu ce entuziasm și zel pășim în viitor? cum îl privim, descoperim, iubim și urmăm pe Cristos care călătorește cu noi în istorie?

Dragi confrați colaboratori la misiunea încredințată, dragi frați și surori,

Vă chem să pășiți înainte cu speranță, să dați ascultare lui Isus care vă spune personal: Duc in altum! Vă provoc să nu vă luați privirea de la el, să nu vă lăsați copleșiți de valurile vieții și de întunericul furtunilor, căci el este prezent în barca sufletului vostru, ca și în barca Bisericii noastre locale.

Vă propun ca pasul vostru să fie mai sprinten pentru a străbate din nou cărările lumii; entuziasmul vostru să crească întâlnindu-l pe Cristos pe cărările lumii de azi.

Vă implor să nu vă temeți de Cristos și de evanghelia sa, să nu vă sperie jertfele și crucile vieții, căci el însuși merge înaintea voastră și atunci când este greu se întoarce și vă spune: "Veniți la mine toți cei osteniți și eu vă voi ușura pe voi!" (cf. Mt 11,28); "Veniți după mine!" (Mt 4,19); "Curaj, eu am învins lumea!" (cf. In 16,13).

Vă asigur că pe acest drum vă însoțește preasfânta Fecioară Maria, care este pe drept numită "steaua noii evanghelizări", "aurora luminoasă și călăuza sigură a drumului nostru de credință", care ne spune tuturor: Priviți spre el! Faceți tot ceea ce vă va spune el (cf. In 2,6).

Preacucernici părinți, dragi suflete consacrate, iubiți credincioși,

După ce ne-am rugat și pregătit îndelung, cu toți colaboratorii noștri din centrul diecezan și cu specialiștii și consilierii aleși și recomandați din sânul poporului nostru de către păstorii locali, vă propun și vă prezint o modalitate de cunoaștere a credinței, a lui Cristos și a misiunii Bisericii noastre în lumea de azi: "Sinodul diecezan". Vă chem să vă înscrieți cu tot sufletul și cu toată energia de care dispuneți la această lucrare a Duhului Sfânt, la această ofertă făcută de Isus Cristos și, mai ales, la această dovadă de iubire a Tatălui veșnic. Sperăm că înaintașii noștri în credință ne vor asista și încuraja din ceruri pe acest drum curajos.

Vă rog să dați atenție la tot ce veți primi de la centrul diecezan, într-un chip deosebit să urmați programul pe care coordonatorul general, episcopul nostru auxiliar Aurel și secretariatul Sinodului vi-l vor face cunoscut, mai ales materialul catehetic, care este conform cu "Lineamenta", adevăruri și probleme ce trebuie adâncite, pentru cunoașterea cât mai profundă a credinței și pentru a face astfel ca Biserica noastră locală să fie vie, dinamică și purtătoare curajoasă a mesajului divin generațiilor viitoare.

Înaintați în larg!

Petru Gherghel, episcop de Iași



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat