Voi sunteți sarea pământului...
A XVII-a Zi Mondială a Tineretului
"Voi sunteți sarea pământului... Voi sunteți lumina lumii" (Mt 5,13-14), este tema mesajului papei Ioan Paul al II-lea cu ocazia Celei de-a XVII-a Zile Mondiale a Tineretului care se va celebra la Toronto, în Canada, în perioada 22-28 iulie 2002. În mesaj, papa invită noile generații ale lumii să înceapă încă de pe acum pelerinajul spiritual, pregătindu-se pentru această zi. Mai jos sunt redate punctele principale ale mesajului Sfântului Părinte.
- În memoria mea rămâne vie amintirea momentelor extraordinare pe care le-am trăit împreună la Roma, în timpul jubileului anului 2000. În șiruri lungi și tăcute ați trecut pragul porții sfinte și v-ați pregătit să primiți sacramentul Reconcilierii; în privegherea din timpul nopții și în timpul Liturghiei de dimineață de la Tor Vergata ați trăit o experiență spirituală și eclezială intensă; întăriți în credință, v-ați întors acasă cu misiunea pe care v-am încredințat-o: să deveniți, în această auroră a noului mileniu, mărturisitori curajoși ai evangheliei.
- Evenimentul Zilei Mondiale a Tineretului a devenit de acum un moment important al vieții voastre, ca și pentru viața Bisericii. Așadar, vă invit să începeți să vă pregătiți pentru a XVII-a ediție a acestui mare eveniment, care își va vedea celebrarea sa internațională la Toronto, în Canada, în vara anului viitor. Va fi o ocazie nouă pentru a-l întâlni pe Cristos, pentru a da mărturie despre prezența lui în societatea contemporană și pentru a deveni constructori ai "civilizației iubirii și adevărului".
- Ca sare a pământului, sunteți chemați să păstrați credința pe care ați primit-o și să o transmiteți intactă altora. Descoperiți-vă rădăcinile creștine, învățați istoria Bisericii, aprofundați cunoașterea moștenirii spirituale care v-a fost transmisă, urmați mărturisitorii și maeștrii care v-au precedat! Numai rămânând fideli poruncilor lui Dumnezeu, alianței pe care Cristos a sigilat-o cu sângele său vărsat pe cruce, puteți fi apostolii și mărturisitorii noului mileniu.
- Dragi tineri, nimic altceva să nu vă mulțumească decât să stați sub cele mai înalte idealuri! Nu vă lăsați descurajați de cei care, dezamăgiți de viață, au devenit surzi la dorințele cele mai profunde și mai autentice ale inimii lor. Aveți dreptate să nu vă resemnați la distracții fără gust, la mode trecătoare și la planuri reductive. Dacă păstrați dorințe mari pentru Domnul, veți ști să evitați mediocritatea și conformismul, atât de răspândite în societatea noastră.
- Dragi tineri, este datoria voastră să fiți santinele de dimineață care vestesc că a înviat Cristos! Întâlnirea personală cu Cristos umple de lumină viața cea nouă, ne pune pe drumul cel bun și ne angajează să fim mărturisitorii săi.
- Credința este o decizie personală care angajează toată existența. Evanghelia să fie marele criteriu care să călăuzească alegerile și orientările voastre în viață!
- Fiți misionari prin gesturi și cuvinte! Oriunde lucrați sau trăiți, veți fi semne ale iubirii lui Dumnezeu, martori credibili ai prezenței iubitoare a lui Cristos.
- Fiți sfinții mileniului trei! Îl rog pe Dumnezeu de trei ori sfânt ca, prin mijlocirea acestei imense mulțimi de mărturisitori, să vă facă sfinți, dragi tineri.
- Da, este momentul misiunii! În diecezele și în parohiile voastre, în mișcările, asociațiile și comunitățile voastre, Cristos vă cheamă, Biserica vă primește ca o casă și școală de comuniune și de rugăciune.