Am nevoie de tine

Abbé Pierre în Iaşi

Preşedintele Fundaţiei "Un Coup de Main d'Emmaus", companionii, responsabilii şi prietenii de la Iaşi au inaugurat oficial comunitatea Emmaus din Iaşi, în prezenţa ilustrei personalităţi franceze Abbé Pierre şi a preşedintelui Emmaus Internaţional, Renzo Fior. Inaugurarea a avut loc duminică, 7 octombrie, la ora 15.30; din partea Episcopiei de Iaşi a participat pr. Cornel Cadar. Sâmbătă, 6 octombrie, Abbé Pierre a făcut o vizită la Episcopia din Iaşi, unde s-a întâlnit cu PS Petru Gherghel şi PS Aurel Percă.

"Un Coup de Main d'Emmaus" este o fundaţie română care a demarat încă din 1997, la iniţiativa a patru asociaţii franceze. Statutul juridic s-a obţinut în martie 2001. În afară de aceste patru asociaţii fondatoare, fundaţia colaborează îndeaproape cu Emmaus Internaţional, un organism ce coordonează toate comunităţile de tip Emmaus prezente azi în peste 30 de ţări din toată lumea.

Prima comunitate Emmaus a luat fiinţă în Franţa, în 1949, prin întâlnirea dintre un preot catolic, Henri de Groues (cunoscut ca Abbé Pierre - nume de luptător clandestin, rămas din timpul Celui de-al II-lea Război Mondial) şi un fost ocnaş. După 18 ani de închisoare, acesta este graţiat pentru că salvase pe cineva dintr-un incendiu. Acasă găseşte însă o situaţie cumplită. Încearcă să se sinucidă. Avertizat de un tânăr, Abbé Pierre participă sufleteşte la mizeria acelui nefericit disperat. Inima lui era copleşită de durerea celuilalt şi ar fi voit să-i spună: "Sunt hotărât să lupt împreună cu tine, ca să-ţi vindec suferinţa ta, care a devenit şi a mea". Dar cum să înceapă discuţia? Abbé Pierre, sleit de puteri şi sărac, îi spune, simplu, lui Georges. "Nu te pot opri să te sinucizi, dar fiindcă tot eşti liber, vino să mă ajuţi să-i ajut pe ceilalţi. Nu pot face nimic singur. Am nevoie de tine". Georges acceptă propunerea, îşi recapătă încrederea. Tot restul vieţii, nu va înceta să repete: "Fără Abbé Pierre aş fi încercat iarăşi şi iarăşi să mă sinucid, căci nu lucrurile erau cele care îmi lipseau, ci o motivaţie de a trăi!"

Originea fondării Mişcării Emmaus se află într-un act care este exact contrariul binefacerii (care, adesea, riscă să umilească, ba chiar să umple de revoltă). Actul fondator constă în propunerea concretă, dăruită cu prietenie fiecărui nou-venit, vizând colaborarea pentru construirea unei lumi mai drepte, spunându-i şi disperatului, dar şi voluntarului "Am nevoie de tine". Această propunere poate fi acceptată sau refuzată. În orice caz, o comunitate Emmaus nu se fondează plasând un şef în mijlocul unor nefericiţi. Fără responsabilitate, fără coresponsabilitate, am avea de-a face cu un azil, iar o comunitate Emmaus nu este nicidecum un azil.

Mişcarea se compune din companioni - oameni care au pierdut totul sau care n-au avut niciodată un acoperiş, oameni călcaţi în picioare de viaţă, de semenii lor, abrutizaţi de vicii, dar care se transformă radical în cadrul comunităţilor, dând găzduire, muncind împreună şi împărţind cu cei mai nefericiţi decât ei.

Din exterior, fundaţia mai beneficiază de susţinerea fidelă a "grupurilor de prieteni", a voluntarilor, a acelor persoane care aderă la aceleaşi valori şi care, pe cât le stă în putere, încearcă să combată, în societate, cauzele mizeriei.

Comunitatea Emmaus din Iaşi este prima comunitate de acest tip din România. În casa de pe strada Horia 15, (casă propusă pentru demolare, dar reparată în întregime de companioni), locuiesc 10 tineri. O parte din ei provin din stradă, o altă parte, din familii foarte sărace. La ferma din Sârca lucrează alţi cinci tineri, cultivând o suprafaţă de teren de 2.900 m2. Sunt personalităţi foarte diferite, dificile, cu adaptabilitate socială scăzută. Nu lipsesc neînţelegerile, atmosfera tensionată, dar de cele mai multe ori împăcarea porneşte chiar de la cel care a provocat conflictul.

Organizaţia urmăreşte un singur obiectiv: să asigure în mod dezinteresat un adăpost, un loc de muncă persoanelor celor mai defavorizate. Lucrul cel mai important este ca aceştia să-şi recapete demnitatea umană şi să ocupe locul pe care îl merită în societate.

Amelia Sandu-Andrieş