Răspundem cititorilor

* Letiţia Mugur (C.P. 6-54, sector 4, Bucureşti). "Doresc să corespondez cu tineri din întreaga ţară pe diferite subiecte, în special cele religioase. Îmi place foarte mult literatura, filozofia, psihologia, dar mai ales teologia spirituală (de altfel sunt absolventă a unei facultăţi de teologie catolică, aici în Bucureşti). Dacă aş avea prieteni cu care să discut diferite teme de teologie spirituală, mai ales mistică, poate mesaje pe care Isus şi sfânta Fecioară le-au dat omenirii..., poate câte ceva despre sfântul Ioan al Crucii sau sfânta Tereza de Avila, poate despre stigmatizaţi, aş fi foarte fericită".

Vă publicăm adresa, recomandându-vă să vă apropiaţi mai mult de Sfânta Scriptură şi de mesajul ei. Cu privire la ceea ce ne-aţi cerut, există câteva cărţi apărute la diverse edituri: Ed. Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti (Vieţile sfinţilor, 2 vol., Adevăratul chip al lui Padre Pio etc.); Ed. "Helicon" (Răstigniţi cu Cristos); Ed. "Ars Longa" (Drumul perfecţiunii); Ed. "Mikel" srl (Sfânta Tereza de Avila. Viaţa, opera, doctrina) etc.

* Ana Buzdug (Bixad). "În primul rând vreau să vă mulţumesc pentru munca pe care o faceţi fără de care viaţa noastră uneori ar fi mai grea. În special revista "De la răsărit până la apus" mă susţine: atât lecturile şi psalmii cât şi meditaţiile în care mă regăsesc. Am 35 de ani şi am citit Biblia de când am învăţat să citesc, dar abia anul trecut am înţeles aceste cuvinte: "Omul nu trăieşte numai cu pâine, dar şi cu tot cuvântul care vine din gura lui Dumnezeu". Această revistă mi-a venit în ajutor, este mai importantă chiar decât hrana trupului. Sunt abonată şi la revista "Lumina creştinului" pe care o citesc cu mare plăcere. Citind-o, mă bucur cu cei ce se bucură şi sufăr cu cei ce suferă. Prin această scrisoare aş dori să vin în ajutorul acelui tânăr care a scris: "De ce nu ni se acordă şi nouă o şansă?"

Vă mulţumim pentru aprecieri şi pentru că citiţi apariţiile de la "Presa Bună". Gândurile dv. pentru a veni în sprijinul tânărului despre care s-a scris în revista din numărul trecut au fost reţinute pentru a fi publicate la momentul potrivit. Astfel de mesaje am primit şi de la Monica Ciobanu (Bacău) şi Elena Olariu (Răducăneni).

* Genovica Ivan (Săbăoani). Răspundem la o scrisoare mai veche de-a dv. Credem că aţi uitat un lucru esenţial: critica, pentru a fi constructivă, trebuie să fie în primul rând obiectivă. "Comentariul" dv., departe de a fi obiectiv, e presărat cu prea multă patimă şi cu prea mult subiectivism, pentru a putea fi considerat un "comentariu" critic. Referitor la cele câteva versuri care au fost publicate într-un număr al revistei, la poşta redacţiei, dv. vă opriţi în mod superficial la aparenţe, nereuşind să treceţi dincolo de ceea ce cuvintele par să exprime la prima vedere. Dacă veţi citi Biblia cu atenţie veţi întâlni în ea multe fraze a căror semnificaţie poate scăpa celor care se opresc numai la cuvinte. Iată, de pildă, un citat din Evanghelia după Luca: "Dacă cineva vine la mine şi nu-şi urăşte tatăl, mama, femeia, copiii, fraţii, surorile, (...) nu poate fi ucenicul meu". Credeţi că Isus, care este iubire, ne îndeamnă să ne urâm propria familie? Sau, în aceeaşi Evanghelie citată, atunci când i se aduce la cunoştinţă lui Isus că este căutat de mama şi de fraţii săi, el răspunde: "Mama mea şi fraţii mei sunt aceia care ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi îl îndeplinesc" (8,19-21). Credeţi că Isus îşi reneagă mama, că nu o iubeşte? Exemplele pot continua. Sperăm însă că ele sunt suficiente şi edificatoare pentru dv. În ceea ce ne priveşte, ne-am bucura nespus dacă aţi înţelege că scopul revistei nu este acela de a crea polemici, ci, dimpotrivă, de a-l aduce în suflete pe cel care este pentru noi "cale, adevăr şi viaţă". Dar pentru a-l putea primi, aşa cum reiese şi din citatul folosit de dv. la finalul scrisorii, noi înşine trebuie "să practicăm iubirea".

* Lucian Petrescu (Huşi). Scrisoarea dv. a ajuns cu întârziere pentru a mai publica ştirea. Vă amintim că articolele şi informaţiile au cea mai mare şansă de a fi publicate dacă sosesc până la data de 15 a lunii precedente apariţiei revistei.

*Adrian Ştefănescu (Mediaş). Poezia "Imn pentru românime" este de apreciat, dar nu îndeplineşte regulile cerute; în primul rând este prea lungă şi apoi seamănă mai mult cu o rugăciune decât cu o poezie. Faptul că mai sunt oameni care îşi amintesc de confraţii lor români în rugăciune rămâne un element pozitiv. Ne-au plăcut şi cele scrise de dv.: "Ori de câte ori Dumnezeu dă cuiva harul credinţei, el cere acelui om să abandoneze orice formă de certitudine şi să pornească în pelerinajul care-i poate garanta realizarea fericirii veşnice. Nu se poate vedea clar totdeauna scopul călătoriei: Dumnezeu însă rămâne întotdeauna un ghid credincios şi sigur". Vă mulţumim şi mai aşteptăm şi alte materiale! Acelaşi răspuns şi cu privire la poeziile trimise de Gheorghe P. Vacaru (Tuta).

* Ioan Cojan (Traian, Roman). "Doresc ca prin intermediul redacţiei să mă adresez acelor persoane care se ocupă de redactarea calendarului din anul 2002 pentru a-i ruga ca luni şi marţi după Învierea lui Isus să se menţioneze cu roşu, după vechea tradiţie. În acest fel s-ar reveni la frumosul obicei din perioada interbelică; atunci în calendar se accentua importanţa şi marea valoare a sărbătorilor pascale. De asemenea, mi se pare ceva anormal privind unele sărbători ale preasfintei Fecioare Maria: Inima Neprihănită a Mariei şi Sfânta Fecioară Maria, Regină. Ambele sunt de o valoare foarte mare şi nu înţeleg de ce în calendar nu se face o deosebire faţă de celelalte zile obişnuite? Aş dori să mai fac o remarcă privind persoana preasfintei Fecioare Maria. Nu prea sună frumos când se spune la unele predici că Fecioara Maria nu a înţeles prea multe din planurile lui Dumnezeu cu privire la mântuirea oamenilor şi totuşi a voit să devină mama Fiului lui Dumnezeu. În novena de pregătire la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului se spune clar că a fost înzestrată de către dumnezeiescul său Fiu cu înţelepciune cerească. În primii ani ai pontificatului său, Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea a emis o enciclică prin care a scos în evidenţă semnificaţia marelui mister al Bunei-Vestiri. Enciclica s-a citit în biserica noastră de mai multe duminici la rând şi cred că acest lucru s-a făcut în toate bisericile catolice din întreaga lume. Dacă Sfântul Părinte acordă aşa mare atenţie marelui mister al Bunei-Vestiri, nu înţeleg ce condiţii mai trebuie să îndeplinească acest mister ca să poată fi considerat sărbătoare de poruncă?"

Probabil, pentru ca să fiţi sigur că a ajuns mesajul la noi, ne-aţi trimis două scrisori cu aproape acelaşi conţinut. Asta am înţeles. Ceea ce încă nu am reuşit să descifrăm este faptul că astfel de întrebări am mai primit din partea dv. În revista din luna martie 1997 v-am răspuns la întrebările cu privire la a doua şi a treia zi de Paşti şi la sărbătorile legate de sfânta Fecioară, iar în martie 1999 v-am răspuns la o scrisoare aproape identică. Dacă le-aţi uitat, reveniţi asupra lor, sau v-aţi hotărât ca din doi în doi ani să ne trimiteţi câte o astfel de scrisoare? Cu privire la întrebarea legată de înţelegerea planului lui Dumnezeu din partea sfintei Fecioare, credem că trebuie să urmăriţi cu mai multă atenţie textele care fac referinţă la ea. Mesajul de la predici, cu siguranţă, transmite ideea că Maria nu le-a înţeles pe toate de la început. De altfel în Scriptură se spune şi despre Isus că el "creştea şi se întărea, înainta în înţelepciune şi harul lui Dumnezeu era asupra lui" (Lc 2,40) sau: "Isus creştea în înţelepciune, în statură şi în har în faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor (Lc 2,52).

* Nichy (Năvodari). Vă mulţumim pentru aprecieri. Adresa care vă interesează este următoarea: Piteşti "Sfinţii Apostoli Petru şi Paul" - Str. Victoriei, 11, jud. Argeş, 0300-Piteşti; tel. 048/219933.

* A. (Bacău). Scrisori cu un conţinut ca al dv. ne cutremură. Aşa se întâmplă cu omul care-şi pune încrederea în om. Oare nu ne spune Sfânta Scriptură să ne punem încrederea numai în Dumnezeu? Nimeni nu ne interzice să avem prieteni, dar atenţie, la baza prieteniei sau a căsătoriei trebuie aşezat Dumnezeu. Dv. ne scrieţi: "Iubirea părintească nu o poate înlocui nimeni niciodată. Am fost şi suntem o familie săracă. Nu le cer părinţilor mei nimic decât o vorbă bună, dar nu vrea nimeni să-mi răspundă. Strigătul meu este în zadar, nu aude nimeni". Se pare că spre Dumnezeu aţi strigat mai puţin. Credeţi că acela care a creat urechea nu aude? Ne place să înţelegem că între timp aţi ajuns la concluzia noastră şi că aţi început să vă rugaţi. Şi apoi, nu am înţeles de ce-i învinuiţi numai pe ceilalţi: părinţi, socri, soţ, prieteni, preot; dv. ce aţi făcut ca lucrurile să nu fie aşa? Vă mai recomandăm să luaţi legătura cu preotul care v-a cununat, cu naşii şi imposibil să nu găsiţi soluţii pentru salvarea căsniciei dv. Vă dorim numai bine şi nu uitaţi că vă susţinem în rugăciune.

* G.H. (jud. Vaslui). În revista din numărul trecut am răspuns la o scrisoare trimisă de Jenica Pascal din aceeaşi localitate cu dv., care ridica aceleaşi întrebări. Dacă aţi citit răspunsul sperăm că aţi înţeles rolul preotului, dacă nu, vă rugăm să-l citiţi.

* Carmen Bişoc (Paşcani). Apreciem grija pe care o aveţi faţă de copii şi preocuparea faţă de modul cum sunt educaţi în familie sau la ora de cateheză pentru a-l cunoaşte cât mai bine pe Dumnezeu. Scrisoarea dv. ne-a fascinat; ne bucurăm că vă implicaţi în educarea copiilor şi ne rugăm ca Domnul să vă binecuvânteze.

* Vasile-Iulian Alupei (Penitenciar, Iaşi). "Îmi vine greu să vă scriu în acest moment, dar vreau să mă ajutaţi dându-mi un anunţ în revista dv. şi poate cineva cu suflet nobil care cunoaşte adevărata lumină îmi va scrie".

Vă mulţumim pentru aprecieri şi vă admirăm cuvintele frumoase cu care mulţumiţi celor care v-au ajutat. Acelaşi răspuns şi pentru Dănuţ Antălucă care mulţumeşte acelora care i-au scris: Elena Fechetă (Adjudeni), Mihaela Boeru (Slănic Moldova), Cristina Andrieş (Sagna), seminariştilor Ciprian şi Cătălin Mitca şi Ciprian Ban. În speranţa că vă vor scrie mulţi vă dăm adresa: Penitenciarul Iaşi, str. Doctor Vicol, 10, blocul vechi, sc. 2, ap. 4, 6600, Iaşi.

* Costică Axinte (Penitenciar, Iaşi). "Dacă aveţi bunăvoinţă şi puteţi să mă ajutaţi măcar din când în când cu câte o scrisoare, tot ar trece timpul mai repede, nu am pe nimeni cu care să corespondez, nu-mi scriu nici măcar părinţii".

Sperăm că vă vor scrie cât mai mulţi la adresa de mai sus şi vă recomandăm să luaţi legătura şi cu părintele atunci când vizitează pe cei din penitenciar. Faptul că părinţii nu vă scriu, nu trebuie să vă mire. Nu credem că locul în care vă aflaţi le aduce o mare bucurie. Fiindcă veni vorba, le-aţi scris vreodată cerându-le iertare? Citindu-vă scrisoarea, mi-am amintit de o întâmplare care a făcut bine multora. O redăm în speranţa că vă va fi de folos dv. şi colegilor dv. Titlul întâmplării este "Iertarea cea mare" şi se termină cu această concluzie: "Evreii nu au un cuvânt la singular pentru a exprima mila lui Dumnezeu, cuvântul lor este "rahamim", adică "milostiviri". Iată conţinutul întâmplării: "Odată, un călător şedea într-un vagon de tren, alături de un tânăr ce părea deprimat şi îngândurat. Încercă să lege un dialog cu acesta, dar totul fu zadarnic. În cele din urmă, tânărul a mărturisit că tocmai fusese eliberat din închisoare. A admis că un asemenea fapt, închisoarea, a adus multă ruşine familiei sale, care nici nu l-a vizitat, nici nu i-a scris prea mult în acest timp de ispăşire. Încerca să motiveze această atitudine a familiei doar prin sărăcia care-i împiedica să călătorească şi îi considera prea lipsiţi de maniere pentru a-i scrie. În pofida fărădelegilor făcute, spera totuşi să primească iertare. Pentru a uşura lucrurile pentru familia lui, le sugerase într-o scrisoare să-i comunice într-un anumit fel dacă îl mai doresc acasă sau nu. În cazul în care l-au iertat, să atârne într-un măr din curtea casei părinteşti care era aproape de calea ferată o panglică albă, în caz contrar să nu pună nimic în pom, iar el va înţelege să rămână în tren şi să călătorească mai departe. Când trenul se apropie de oraşul său natal, emoţia îi deveni atât de mare încât nu mai suportă să privească afară pe fereastră. Călătorul mai în vârstă decât el îi luă locul la fereastra vagonului, urmând să se uite el la mărul din curtea părintească. După câteva minute îl prinse pe tânăr de braţ: «Iată-l, şopti el, tot pomul este alb de cearşafuri atârnate în el!»".