Seminarul din Iaşi - 115 ani de la înfiinţare

În ziua de 29 septembrie s-au împlinit 115 ani de la înfiinţarea Seminarului din Iaşi. Cu ocazia acestei aniversări, luni, 1 octombrie, la Institutul Teologic Romano-Catolic din Iaşi va avea loc, în prezenţa Mons. Jean-Claude Périsset, nunţiu apostolic în România, a episcopilor Petru Gherghel şi Aurel Percă, a profesorilor din Seminar, a seminariştilor şi a invitaţilor, festivitatea de deschidere a noului an academic şi o sesiune de comunicări pe această temă.

Din documentele păstrate, ştim că pe teritoriul diecezei cele mai vechi iniţiative de a fonda un seminar datează de la finele secolului al XVI-lea, când preotul iezuit Stanislau Warszewicz, sprijinit de domnitorul Petru Şchiopul, de sfetnicul Bartolomeo Brutti şi de mitropolitul Gheorghe Movilă, cu aprobarea cardinalului Aldobrandin, a iniţiat un plan care prevedea înfiinţarea unei episcopii catolice şi a unui seminar pentru clerul indigen la Cotnari. Acest proiect nu şi-a atins finalitatea datorită schimbărilor politice ce au intervenit după înlăturarea lui Petru Şchiopul.

După sosirea în Moldova a misionarilor franciscani conventuali, pr. Paul Bonnaci, în 1632, propunea Congregaţiei De Propaganda Fide crearea unui seminar pentru formarea clerului autohton şi considera că oraşul Suceava era locul cel mai potrivit pentru concretizarea acestui plan. În ciuda insistenţelor, aceste propuneri au rămas fără nici o transpunere practică datorită nu numai contextului politic, dar şi situaţiei economice precare a catolicilor, care nu-şi permiteau construirea şi întreţinerea unui seminar.

O altă iniţiativă a apărut zece ani mai târziu când, la 6 noiembrie 1642, în cadrul sinodului diecezan de la Cotnari, s-a elaborat un plan prin care prefectul Misiunii din Moldova, Bartolomeo Basseti, şi ceilalţi preoţi care

activau aici, intenţionau să ceară învoire de la Sfântul Scaun pentru a înfiinţa un colegiu sau seminar la Iaşi. Doleanţele sinodului, grupate în documentul Oglinda ordinului, au fost prezentate personal de pr. Basseti Congregaţiei De Propaganda Fide la 19 ianuarie 1644, iar pentru clarificarea situaţiei a fost trimis în Moldova episcopul Marcu Bandini. În drum spre Moldova pr. Basseti a murit, iar episcopul Bandini a întâmpinat numeroase dificultăţi care au făcut ca observaţiile sale să nu corespundă cu dorinţa misionarilor.

Documentele şi comentariile care ni s-au păstrat de la sinodul diecezan din Bacău (27 aprilie - 1 mai 1663) nu menţionează nimic despre intenţia episcopului Ştefan Rudzinski şi a colaboratorilor săi de a deschide un seminar în Misiunea din Moldova. De aceea, misionarii au ales tineri din familiile catolice moldave, dornici de a deveni preoţi, şi i-au trimis în seminariile Congregaţiei De Propaganda Fide din Italia pentru a se forma.

La mijlocul secolului al XIX-lea problema clerului indigen devenise foarte acută. Numărul crescând al catolicilor din Moldova cerea un număr mai mare de preoţi. Dezideratul de veacuri al misionarilor, accentuat de insistenţa Congregaţiei De Propaganda Fide, de a "exploata elementele indigene", l-a frământat mult pe vizitatorul apostolic Paul Sardi, care a reuşit în primăvara anului 1843 să deschidă un "seminar mic pentru seminariştii indigeni". Deşi numărul candidaţilor era în creştere, acest seminar a fost nevoit să-şi înceteze activitatea în toamna anului 1848.

Ideile episcopului Sardi au fost preluate de episcopii Antonio de Stefano şi Iosif Salandari, dar fără succes. După numeroase tratative cu autorităţile ecleziale şi civile, demarate chiar din anul 1849, la 16 octombrie 1864 a apărut în Monitorul oficial decretul domnesc semnat de Alexandru Ioan Cuza privind "înfiinţarea unui seminar în România de peste Milcov". La 20 octombrie acelaşi an a fost publicat oficial şi regulamentul seminarului. Decretul de înfiinţare şi regulamentul emis de Guvernul Român au fost înaintate spre analiză Congregaţiei De Propaganda Fide, la 23 decembrie 1864, dar întrucât erau incluse unele norme care nu concordau cu practica Bisericii au fost respinse.

Toate aceste proiecte nu au fost de lungă durată. Ele au existat doar teoretic sau, atunci când începeau să se concretizeze practic, din lipsa unui personal calificat sau a neajunsurilor materiale, nu puteau fi trainice. Abia după înfiinţarea unei episcopii autonome s-a putut cristaliza şi Seminarul diecezan de care era aşa de mare nevoie.

Pr. Alois Moraru