Martori ai Celui Înviat
Întâlnire FIAC
După Iași (1998) și Oradea (1999), în perioada 23-30 august, în Bulgaria, la Miromir (Dieceza de Plovdiv), a avut loc Cea de-a III-a Săptămână de Formare a Tinerilor din cadrul Forumului Internațional al Acțiunii Catolice, care este un organism de coordonare a asociațiilor și federațiilor de mișcări ale Acțiunii Catolice prezente în diferite țări ale lumii. Inițiat în 1987 și constituit la Roma în 1991, la 29 iunie 1995 a fost recunoscut de Sfântul Scaun ca "organism internațional de drept pontifical". Forumul, întemeiat în spiritul Sinodului despre laici din anul 1987, reunește reprezentanții Acțiunii Catolice din 13 țări. Acțiunea Catolică din România (greco-catolică și latină) este membră a FIAC-ului de la începuturi (1990).
Având ca temă: "Tinerii, martori ai Celui Înviat ("Și mergând, propovăduiți, zicând: S-a apropiat împărăția cerurilor" Mt 10,7) - Acțiunea Catolică: o propunere pentru a iubi Biserica și lumea în mileniul trei", la întâlnire au participat 120 de tineri din Europa (din țările cu Acțiune Catolică și din țările simpatizante). Au fost tineri din Bulgaria (Diecezele de Sofia-Plovdiv și Russe, Exarhatul de Sofia), Italia (sectorul tinerilor din Acțiunea Catolică) Malta (ZAK), România (ASTRU Oradea și București, Acțiunea Catolică Iași), iar ca observatori tineri din Republica Moldova și Ucraina (Tineri ai lui Cristos). Tinerii s-au întâlnit cu episcopii Bulgariei: Mons. Gheorghe Jovcev, Mons. Christo Proykov, Mons. Petko Christov și cu nunțiul apostolic Mons. Antonio Mennini. La întâlnire a participat și ES Mons. Agostino Superbo, asistent bisericesc FIAC. Dieceza de Iași a fost reprezentată de pr. Cornel Cadar, Florean Dragoș, Cătălina Grosu, Lia Pușcașu, Anca Lucaci, Iuliana Farțade și Mihaela Chili.
În Bulgaria sunt trei dieceze: Nicopoli care are 30.000 de catolici în 18 parohii, Sofia-Plovdiv cu 35.000 de catolici în 16 parohii și un exarhat greco-catolic, cu sediul la Sofia, având 15.000 de credincioși în 20 de parohii.
La sfârșitul întâlnirii din Bulgaria a fost elaborat un document final care pornește de la cuvintele Sfântului Părinte de la Adunarea Generală FIAC, Roma, 4 decembrie 2000: "Să aveți mereu sufletul deschis la marile așteptări și provocări apostolice ale timpului nostru. Creșteți într-un autentic spirit eclezial, alimentat din studiul documentelor conciliare. Veți fi astfel mereu mai mult o bogăție pentru întreaga Biserică în drumul spre cel de-al treilea mileniu creștin".
Pr. Cornel Cadar
* * *
Documentul final
Pornind de la cerințele Sfântului Părinte, cu dorința de a reînnoi fraternitatea experimentată în timpul Zilei Mondiale a Tineretului, la Roma, noi, tinerii din Bulgaria, Italia, Malta, Moldova, România și Ucraina, ne-am întâlnit la Miromir (Plovdiv, BG) pentru a confrunta experiențele noastre de Biserică și pentru a împărtăși, în studiu și în rugăciune, noi modalități pentru a fi martori ai Celui Înviat.
Inima acestor zile a fost confruntarea cu documentele Conciliului Vatican II. În special nr. 20 al documentului Apostolicam actuositatem ne-a ajutat să citim experiența noastră în asociațiile cărora aparținem și ale acestora în Biserică. Prin intermediul diferitelor itinerare (biblico-spiritual, eclezial, asociativ, ecumenico-misionar) am individualizat anumite ambiente în care să reînnoim angajarea noastră misionară: ecumenismul, misiunea educativă pentru cei mici, spiritualitatea obișnuită, ambientele de viață (școală, serviciu, oraș), parohia.
În aceste ambiente vrem să fim într-adevăr "sarea pământului" și "lumina lumii", cultivând spiritualitatea și formarea noastră, ascultând cuvântul lui Dumnezeu, dar și întrebările despre viață ale bărbaților și femeilor timpurilor noastre, căutând noi modalități de a comunica și întrupa vestea cea bună, trăind o fraternitate ecumenică universală.
Astfel, încă o dată pelerini, am celebrat Euharistia în catedrala din Plovdiv și în Sofia și am vizitat Mănăstirea ortodoxă Rila.