Statornicie în suferinţă

Într-un vechi almanah, printre alte definiţii am găsit-o şi pe cea a medicinei: "Arta de a distra bolnavul până îl vindecă natura". Eliminând partea "distractivă" a acestei definiţii şi transformând ultimul cuvânt în Dumnezeu realizăm cât de reală este definiţia.

Conform Constituţiei OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii), sănătatea individuală nu este numai absenţa bolii cum am fi înclinaţi să credem, ci "sănătatea înseamnă o stare de bine fizic, psihic, social, şi nu numai absenţa bolii sau a unei infirmităţi".

Această stare de bine o realizăm prin efort individual prevenind îmbolnăvirile care permit acest lucru, apoi prin strădania de zi cu zi pentru asigurarea celor necesare la care se adaugă efortul tuturor structurilor societăţii în care trăim pentru acel "bine social". Dar oare avem asigurat totul pentru binele complet, conform definiţiei OMS?

Ducem grija zilei de mâine, avem nevoi şi probleme care ne suprasolicită astfel încât cu uşurinţă se poate realiza un dezechilibru psihic sau se poate accentua unul preexistent. Cât priveşte binele social - îl simţim cu toţii.

"Fără Dumnezeu nu ajungi nici până la prag" - ni se spunea adesea în copilărie, iar viaţa îţi demonstrează că aşa este, că voinţa supremă îţi dirijează paşii, aceleiaşi voinţe îi datorezi ce ai, ce ai realizat pe toate planurile, îi datorezi viaţa, sănătatea, boala.

Conferinţa Bisericilor Creştine din noiembrie 2000, desfăşurată la Iaşi, s-a încheiat cu prezentarea unei casete video: mesajul testament al poetului Ioan Alexandru. Din scaunul de suferinţă transmitea omenirii faptul că boala a fost un prilej pentru el să-l slăvească pe Cristos. Iubirea pentru Mântuitorul l-a călăuzit toată viaţa. Îi mulţumea pentru tot ceea ce a realizat, pentru familia lui bogată în copii: pentru fiecare copil îi mulţumea lui Dumnezeu cu un nou poem de imnuri. Ne îndruma să ne întoarcem la credinţă, la citirea Sfintei Scripturi care cuprinde tot ce cuprind bibliotecile din lume. Nu s-a plâns nici o clipă pentru suferinţa sa. A încheiat cu salutul Cristos a înviat!

Eşti sănătos, de fapt aparent sănătos, sau suferi exact după voinţa lui Dumnezeu. Suferinţa te pune la încercare, îţi verifică statornicia. Indiferent câtă filozofie se face în faţa fiecărui caz de boală, dacă Dumnezeu doreşte îi luminează pe cei care au în îngrijire bolnavul şi îi ajută pentru tot ce înseamnă vindecarea. Dacă Dumnezeu are alte planuri îi lasă să mai caute, să mai încerce diagnostice, tratamente, să solicite consultaţii ajutătoare. Viaţa, timpul, exemplele din jurul tău îţi demonstrează prin fiecare caz de suferinţă, fizică sau psihică, faptul că Dumnezeu are hotărârea supremă şi vindecarea unor cazuri, considerate de oameni pierdute, nu sunt minuni, ci sunt răsplata şi iubirea de oameni a Creatorului.

Erau timpuri de restrişte. Bolnavi care au trecut printr-o anumită sală de operaţii nu conteneau să se mire şi să admire cum un reputat chirurg îşi făcea semnul crucii înaintea actului operator şi se ruga: "Ajută-mă Doamne să-l vindec şi pe acest bolnav". Şi Dumnezeu îl ajuta şi-i salva pe cei în suferinţă.

O boală mai cumplită decât alta au ţinut o persoană în spital luni de zile. Are un model în familie: mama ei care la rându-i a suferit ani de zile şi, în afara cuvintelor "este voia lui Dumnezeu", nu s-a plâns niciodată. Acest model a ajutat-o, s-a rugat tot timpul şi după suferinţa cumplită este acum renăscută, activă şi continuă să se roage şi să mulţumească lui Dumnezeu.

Fratele unei bune prietene, credincioasă prin fapte nu prin vorbe, se străduia din răsputeri să-şi aranjeze casa prin eforturi deosebite şi spunea adesea că abia aşteaptă să termine să aibă timp să joace şah în faţa blocului cum fac pensionarii. Nu îşi propunea să aibă mai mult timp pentru rugăciune şi biserică. Se îmbolnăveşte, este operat pentru o tumoare cerebrală, în a cincea zi după operaţie moare. Eram la spital cu sora lui la ora când s-a sfârşit. Ea îmi povestea despre Iob şi statornicia lui răsplătită de Dumnezeu. A spus doar atât: a fost voinţa lui Dumnezeu.

Fiecare dintre noi avem alte şi alte exemple din anturajul nostru.

Fie ca bunul Dumnezeu să ne dăruiască înţelepciunea de a recunoaşte şi de a simţi puterea rugăciunii: rugaţi-vă neîncetat - este un îndemn continuu al cărţilor sfinte şi al Bisericii. Să-l auzim, să-l credem. Să credem că voinţa lui Dumnezeu este deasupra noastră şi atunci sănătatea, boala, suferinţa vor fi tot atâtea motive de mulţumire, rugăciune, încredere şi slavă lui Cristos.

Dr. Maria Helena Bîrhală