Cu ce mergem acasă?

Întâlnirea Naţională a Tinerilor Catolici

În acelaşi semn binecuvântat al bucuriei evenimentului, mereu tânăr şi înnoitor prin semnificaţia sa, oraşul trandafirilor ne-a aşteptat şi primit în buchetul de suflet şi credinţă creştină cu ospitalitatea specifică marilor metropole. Fiecare participant şi-a pus astfel oboseala drumului şi emoţia sosirii în petalele prieteniei şi voioşiei ce au izvorât fără contenire din aceeaşi exuberanţă, o dată cu venirea grupurilor din fiecare parte a ţării, aici întrunindu-se alături de fraţii noştri de rit greco-catolic şi de oaspeţii din Europa.

Firul nevăzut al trudei organizatorilor - Dieceza Catolică de Timişoara - păstorită de Preasfinţitul Martin Roos - a prins contur şi culoare de spirit prin reuşita disponibilităţii noastre de a participa la momentele de rugăciune, conferinţe şi dezbateri pe tema principală: "Tinerii din Europa în schimbare", având ca moto: "Învăţătorule, ce bine ne simţim aici" (Lc 9,33).

Problematica abordată a coincis în mod fericit cu frământările şi aspiraţiile tuturor tinerilor prezenţi la care Mons. Giovanni D'Ercole a căutat un răspuns fiecărui aspect în parte, deschizând astfel, fiecare corolă de gând şi conştiinţă aflată aici, din dorinţa de împărtăşire şi continuitate a ceea ce este bun şi curat, spre divin şi sacru, în continuă comuniune cu tinereţea mereu în schimbare.

Momentele liturgice au primit din partea noastră respectul şi pioşenia cuvenită anunţând parcă, în simţirea de cuget, acea revărsare a harului primit, peste tumultul întrecerilor de cânt şi mişcare puse în valoare prin simfonia de lumină şi culoare a reuşitei celor aflaţi în clasamentul valoric premiat.

Deşi toţi concurenţii participanţi la festivalul imnurilor au avut de câştigat toate inimile prezente, totuşi este frumos de amintit reuşita câştigătorilor primelor trei locuri: corul greco-catolic "Angeli" din Cluj, corul Parohiei "Sf. Cruce" din Bucureşti, şi respectiv cele două premii trei acordate grupului din Oaş şi celui din Oradea.

Sunt de menţionat şi cele câteva menţiuni obţinute de grupurile din Faraoani, Zalău, Cluj, Maramureş, Săbăoani şi Dieceza de Iaşi, alături de alte grupuri la fel de meritorii.

Şi pentru că toate evenimentele s-au succedat cu o repeziciune de invidiat prin viteza luminii candelelor noastre aprinse, a rămas să ne oprim, spre înveşnicire, la momentul deosebit al adoraţiei euharistice, vădit a rămâne perpetuu în viaţa noastră de credinţă.

Chiar şi după terminarea acestor minunate clipe petrecute împreună, ducem cu noi acasă şi oriunde am ajunge pe drumurile vacanţei imaginea de neşters a chipului lui Dumnezeu pe care ni-l recomandă Sfânta Scriptură a fi cel mai bun şi potrivit internet pentru mântuirea noastră; verticala crucii ca reuşita lui Cristos pentru înălţarea gândului şi conştiinţei noastre spre cele sfinte şi chipul său ceresc întipărit pe feţele noastre, prin bucuria şi împlinirea iubirii sale nesfârşite faţă de oameni, aşa cum şi preasfânta Fecioară Maria ne stă alături, ca prietena cea mai bună.

Ne rămâne învăţătura şi izbânda vârstei pentru a merge mai departe, cu gândul la viitoarea întâlnire ce va avea loc prin predarea ştafetei la Oradea, ştiind că numai astfel vom putea să ne redescoperim prin noi înşine, chiar dacă schimbarea generaţiilor tinere va fi în acelaşi semn al crucii de jertfă şi har.

Cristina Koch Smeu