Au făcut din familie o Biserică domestică

Luigi Beltrame Quattrocchi şi Maria Corsini

În ziua de 21 octombrie, Roma va fi martora unui eveniment fără precedent: trei fraţi vor fi prezenţi la beatificarea părinţilor lor, primii soţi care vor fi ridicaţi împreună la cinstea altarelor. Dieceza de Roma a anunţat planificarea unei mari adunări pe tema familiei, care va coincide cu ceremonia de beatificare. Adunarea va celebra, de asemenea, a 20-a aniversare a publicării exortaţiei apostolice Familiaris consortio, reflecţia papei Ioan Paul al II-lea privind viaţa de căsătorie.

Viitorii fericiţi sunt Luigi Beltrame Quattrocchi (1880-1951) şi Maria Corsini (1884-1965), un cuplu din Roma, care au făcut ca viaţa lor obişnuită de căsătorie să fie una extraordinară prin iubire. Printr-un decret promulgat în 7 iulie s-a recunoscut miracolul care a deschis calea spre beatificarea lor. Această beatificare va împlini dorinţa mai veche a papei Ioan Paul al II-lea de a oferi lumii un exemplu de sfinţenie în căsătorie. În ziua de 7 iulie s-au promulgat decrete pentru canonizarea a trei persoane şi beatificarea altor zece, printre care martiri din Mexic şi Germania nazistă.

Luigi Beltrame a fost un strălucit avocat, cu o carieră care a culminat prin numirea sa ca procuror general adjunct al Statului Italian. El a fost prieten al multor politicieni din perioada postbelică, cum ar fi Alcide de Gasperi şi Luigi Gedda, care au contribuit la renaşterea Italiei după perioada fascistă a lui Mussolini. Maria Corsini, care iubea muzica, a fost profesoară, a scris lucrări pe tema educaţiei, şi a fost membră a mai multor asociaţii, inclusiv a Acţiunii Catolice pentru Femei.

Căsătoriţi în 1905, cei doi au avut patru copii: Filippo (astăzi, pr. Tarcisio), născut în 1906; Stefania (sora Maria Cecilia), care s-a născut în 1908 şi a murit în 1993; Cesare (astăzi, pr. Paolino), născut în 1909; şi Enrichetta, născută în 1914.

Familia Beltrame aparţinea clasei mijlocii, şi era deschisă spre nevoile tuturor. În timpul Celui de-al II-lea Război Mondial, apartamentul lor din Roma a fost un adăpost pentru refugiaţi.

Referindu-se la cuplul căsătorit, cardinalul José Saraiva Martins, prefectul Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, a spus că amândoi "au făcut din familie o autentică Biserică domestică, deschisă spre viaţă, rugăciune, mărturie evanghelică, apostolat social, solidaritate cu săracii şi prietenie". "Uniţi în mod intim cu idealurile creştine, ei au mers împreună pe drumul spre sfinţenie", a mai adăugat el.

Copiii din această familie îşi amintesc că părinţii lor au dus o viaţă simplă, ca a multor cupluri căsătorite, dar caracterizată întotdeauna de un simţ al supranaturalului. "Aspectul care a caracterizat viaţa noastră de familie a fost atmosfera de normalitate pe care părinţii noştri au creat-o în căutarea constantă a valorilor transcendentale", îşi aminteşte pr. Tarcisio, în vârstă de 95 de ani.

Enrichetta, de 87 de ani, cea mai mică dintre fiice, a subliniat iubirea care exista acasă. "Este evident să ne gândim că uneori aveau diferenţe de opinie, dar noi, copiii lor, nu am fost niciodată expuşi la acestea", a spus ea. "Îşi rezolvau problemele între ei, prin discuţii, astfel încât o dată ce ajungeau la o înţelegere, atmosfera continua să fie senină".

Enrichetta a fost "protagonista involuntară" a unuia dintre cele mai emoţionante episoade din viaţa lui Luigi şi a Mariei. Sarcina care s-a încheiat cu naşterea ei a prezentat simptome atât de îngrijorătoare încât un faimos ginecolog din Roma a recomandat avortul pentru salvarea vieţii mamei. Fără a sta pe gânduri, Luigi şi Maria au respins propunerea. "Pe atunci, posibilităţile de supravieţuire cu problema pe care o avea mama mea erau în jur de 5%", a explicat Enrichetta.

Înainte de moartea ei, sora Maria Cecilia a reamintit în jurnalul ei de vremurile când avea 5 ani: "Îmi amintesc o dimineaţă când, în biserica "Numele Mariei", din Roma, tata împreună cu noi trei (ea, Filippo şi Cesare) eram lângă confesional. El s-a aşezat şi a vorbit mult timp cu preotul. Probabil că i-a spus despre starea mamei noastre. La un moment dat, şi-a pus mâna pe frunte... plângând. Noi tăceam, eram trişti, speriaţi. Ne-am rugat asemenea copiilor..."

(După ZENIT şi CWNews preluat de pe site-ul www.greek-catolic.ro)