Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Actualitatea -

Papa va vizita Kazahstanul și Armenia

În următoarea sa călătorie internațională (22-27 septembrie), papa Ioan Paul al II-lea va vizita mai întâi Kazahstanul, cea mai mare dintre republicile Asiei Centrale, țară născută după colapsul Uniunii Sovietice. În Armenia, unde va participa la celebrările prilejuite de a 1700-a aniversare a încreștinării acestei țări, papa va merge în pelerinaj pe urmele sf. Grigore Luminătorul.

Sfântul Părinte este așteptat să ajungă în capitala Kazahstanului, Astana, la 22 septembrie. El va sta în Astana două zile.

Etnicii kazaci formează aproximativ jumătate din populația de 15,5 milioane de locuitori ai Kazahstanului; 30% sunt ruși; restul aparțin la o sută de alte naționalități. Catolicii numără oficial 180.000 de credincioși, deși se crede că numărul real este mai mare. Acum sunt cinci dieceze cu patru episcopi.

Kazahstanul a făcut parte din străvechiul drum al mătăsii. Misionarii franciscani au evanghelizat această țară în secolul al XIV-lea, și astăzi ea este un pământ de frontieră în care coexistă creștinismul și islamismul. În trecut, a fost un pământ al deportărilor. Milioane de oameni au fost forțați să se mute în stepele neospitaliere de aici. Mulți au murit, iar cei care au supraviețuit au fost obligați să construiască fabrici colective, alături de localnici, care au fost la rândul lor forțați să renunțe la tradiția nomadă și să lucreze în colhozuri sau ferme colective, în cel mai bun caz, sau în lagăre de concentrare. În acest tragic exil, creștinismul a născut eroi și martiri.

Renașterea Bisericii în ultimii zece ani s-a făcut fără ciocnirile cu ortodocșii, care erau frecvente în Rusia. Relațiile dintre catolicii și ortodocșii din Kazahstan care țin de Patriarhia Moscovei sunt foarte bune.

Într-un sondaj recent asupra personalităților lumii cele mai apreciate de kazaci, papa Ioan Paul al II-lea a ieșit pe primul loc. Chiar și musulmanii, care nu au suferit de pe urma fundamentalismului care domină alte țări foste sovietice, așteaptă cu interes vizita papei.

Marți, 25 septembrie, Sfântul Părinte va zbura pentru patru ore de la Astana la Erevan, în Armenia. Va merge apoi o jumătate de oră cu mașina până la Etchmiadzine, scaunul catolicosului armean. Miercuri, 26 septembrie, se va întoarce la Erevan. În ziua următoarea va merge din nou la Etchmiadzine. De acolo va merge la Khor Virab, un sanctuar dedicat sf. Grigore Luminătorul, apoi din nou la Erevan, plecând de pe aeroportul de aici spre Roma.

Majoritatea din cei 3,6 milioane de locuitori ai Armeniei aparțin Bisericii Apostolice Armene, al cărei lider este catolicosul Karekin al II-lea. În 1996, catolicii și armenii au pus capăt disputei de 1500 de ani asupra formulărilor teologice privind natura lui Cristos.

În timpul anului jubiliar, într-o ceremonie solemnă în bazilica "Sfântul Petru", papa a oferit patriarhului Karekin al II-lea relicvele sf. Grigore Luminătorul, care vor fi expuse în cripta noii catedrale. Relicvele au fost păstrate într-o mănăstire din Napoli.

Papa Ioan Paul al II-lea nu a putut să viziteze Armenia în 1999, cum era planificat, deoarece patriarhul Karekin I s-a îmbolnăvit grav.

Ioan Paul al II-lea a evocat cei 1700 de ani de la încreștinarea Armeniei într-o scrisoare din luna februarie, anul trecut, în care s-a referit la "istoria de suferință" a poporului armean, care a avut ca trăsătură constantă "elementul martirajului". Este o istorie, a declarat el, caracterizată de "fidelitate și curaj", în special în timpul "numeroșilor ani de regim totalitar".

Papa încuraja atunci Biserica Armeană Catolică "să ofere contribuția sa decisivă" pentru "continuarea cu curaj pe drumul dialogului ecumenic". În acea ocazie, papa Ioan Paul al II-lea a prezidat sfânta Liturghie, celebrată de patriarhul Nerses Bedros al XIX-lea de Cilicia al catolicilor armeni, la Vatican.

Conform unei vechi tradiții, creștinismul a ajuns în Armenia datorită activității apostolilor Tadeus și Bartolomeu. În anul 301, sf. Grigore l-a convertit pe rege și l-a botezat, și împreună cu el întreaga curte regală.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat