Evenimente externe
Ziua Tineretului
Vaticanul a făcut public programul celebrărilor cu ocazia Zilei Mondiale a Tineretului din 2002, din Toronto. În zilele de 16-17 iunie, organizatorii evenimentului s-au întâlnit la Roma, sub conducerea card. James Francis Stafford, președintele Consiliului Pontifical pentru Laici. Cardinalul Aloysius Ambrozic de Toronto a luat și el parte la întâlnire, alături de 60 de delegații din partea unor conferințe episcopale și mișcări de tineret din întreaga lume. Celebrarea din 2002 se va desfășura între 23 și 28 iulie. Pr. Francis Kohn, responsabil cu activitățile de tineret din partea Consiliului Pontifical pentru Laici, a informat că în primele trei zile, dimineața va fi dedicată discuțiilor catehetice, iar după-amiaza "festivalului tinerilor", care va cuprinde concerte, piese de teatru, conferințe. În ziua de 24 iulie, cardinalul Ambrozic va conduce tinerii participanți în stațiunile Căii crucii, acea zi fiind dedicată în mod special sacramentului Penitenței. Sâmbătă, 27 iulie, tinerii se vor deplasa la Downsview Park, o fostă bază militară din afara orașului Toronto, seara urmând a se bucura de prezența Sfântului Părinte. Ziua următoare, Sfântul Părinte va celebra Liturghia de duminică, apogeul Zilei Mondiale a Tineretului.
Vizită
În dimineața zilei de 8 iunie, papa Ioan Paul al II-lea l-a primit pentru prima oară în aula papilor pe preafericitul Ignațiu Petru al VIII-lea, patriarhul Antiohiei al sirienilor, care a venit însoțit de prelați și credincioși ai Bisericii Catolice Siriene. "Prezența voastră, a spus papa, mă face să retrăiesc în inimă recentul pelerinaj pe care l-am făcut în Siria pe urmele sfântului Paul".
Bioetica în atenția episcopilor
Eutanasia, prostituția și "nostalgia pentru comunism" au fost printre subiectele tratate la recenta întâlnire a secretarilor Conferințelor Episcopale Europene. Conducerea Consiliului Conferințelor Episcopale Europene (CCEE) s-a schimbat cu puțin timp în urmă. Cardinalii Miloslav Vlk și Karl Lehmann și arhiepiscopul Istvan Seregely au fost înlocuiți de episcopul Amedee Grab de Chur, Elveția, ca președinte; de cardinalul Cormac Murphy-O'Connor, arhiepiscop de Westminster, și de arhiepiscopul Josip Bozanic de Zagreb, Croația, ca vicepreședinți. Noua conducere a intrat în rol o dată cu întâlnirea secretarilor, care s-a desfășurat la Praga, Republica Cehă, între 21 și 25 iunie. S-a discutat despre recentele legi privind eutanasia și embrionii umani.
Rușii impresionați
Rușii par a fi deschiși față de o posibilă vizită papală, după ce au urmărit îndeaproape pelerinajul Papei Ioan Paul al II-lea în Ucraina. Președintele Vladimir Putin a declarat de mai mult timp că este în favoarea unei vizite papale, deși el a atras atenția că nu dorește să ofenseze Biserica Ortodoxă, se arată în publicația italiană Avvenire.
Decese
- Papa Ioan Paul al II-lea a trimis o telegramă de simpatie cu ocazia morții cardinalului italian Silvio Oddi, fost prefect al Congregației pentru Cler. Cardinalul a slujit Biserica sub nu mai puțin de cinci papi. El a murit vineri, 29 iunie, într-un spital de lângă Piacenza, dieceza în care s-a născut. Avea 90 de ani. Înainte de numirea sa ca prefect, funcție pe care a deținut-o între 1979 și 1986, cardinalul Oddi a fost reprezentantul papei în diferite țări printre care Liban, Siria, Egipt, Franța, Iugoslavia, Belgia, Luxembourg, precum și Țara Sfântă.
- Marea moștenire lăsată în urmă de patriarhul emerit Maxim Hakim al V-lea este promovarea unității între creștinii de rit melchit din întreaga lume, scrie papa Ioan Paul al II-lea cu ocazia morții acestuia, survenite la 93 de ani. Patriarhul emerit Hakim greco-catolic al Antiohiei a condus Biserica Greco-Catolică Melchită timp de peste 30 de ani. El a murit vineri, 29 iunie, la spitalul "Sfântul George" din sud-estul Beirutului, unde era internat încă din luna octombrie a anului trecut, luna în care s-a și retras.
- Cardinalul Thomas Joseph Winning, liderul catolicilor scoțieni și proeminent militant pentru viață, a murit duminică, 17 iunie, în urma unui atac de cord. Arhiepiscopul de Glasgow a murit la 76 de ani, în locuința sa din Newlands, la două zile după ce a fost externat din spitalul "Victoria", unde se refăcea după atacul de cord suferit în ziua de 8 iunie. În februarie 1997, el a atras atenția mass-mediei prin lansarea unei inițiative pro-life care urmărea sprijinirea financiară, materială și morală a femeilor care se gândeau la avort. Card. Winning, irlandez și scoțian, a fost hirotonit preot în 1948, la Roma. În 1971, papa Paul al VI-lea l-a numit episcop auxiliar al Arhiepiscopiei de Glasgow. Trei ani mai târziu el a devenit arhiepiscop. În 1994, papa Ioan Paul al II-lea l-a creat cardinal. Winning a fost președintele Conferinței Episcopale Scoțiene și membru al Consiliilor Pontificale pentru Familie și pentru Promovarea Unității Creștinilor. Cu moartea sa, acum sunt 181 de cardinali, 133 cu vârsta sub 80 de ani, care pot vota în conclav pentru următorul papă.
Relații îmbunătățite
Relațiile catolico-ortodoxe se vor schimba în bine în Ucraina, consideră cardinalul Liubomir Husar, care afirmă că rigiditatea ierarhiei ortodoxe nu reflectă gândirea credincioșilor. Arhiepiscopul Major de Lvov a făcut aceste comentarii în timpul unui discurs ținut în fața politicienilor catolici de centru-stânga, care s-au reunit săptămâna trecută în mănăstirea italiană Camaldoli. Evenimentul a fost organizat de Il Regno, publicația preoților "Preasfintei Inimi a lui Isus", și a avut loc la câteva zile după încheierea istoricei vizite a papei Ioan Paul al II-lea în Ucraina.
Întâlnire
"Să fii astăzi păstorul unei dieceze este una dintre cele mai dificile misiuni", a spus papa Ioan Paul al II-lea la întâlnirea cu episcopii noului mileniu. Acesta este unul dintre motivele pentru care Congregația pentru Episcopi a invitat la Roma pe cei mai noi episcopi ai Bisericii, cei numiți anul trecut și în primele luni ale acestui an, pentru a-și împărtăși experiența, sau, după cum a spus papa, "unele teme și probleme practice cu care se confruntă în mod special episcopii". Întâlnirea, care a avut loc între 29 iunie și 6 iulie, prima de acest gen, a fost găzduită de Ateneumul Pontifical "Regina Apostolorum", o instituție universitară condusă de Legionarii lui Cristos.
Un gest de deschidere
Într-un gest de scandal pentru ierarhia Bisericii Ortodoxe Ruse, un protopop din Moscova a mers până la Lvov pentru a participa alături de papa la Liturghia greco-catolică din ziua de 27 iunie. Pr. Ioan Sviridov, profesor la Universitatea de Stat din Moscova, a luat parte la ceremoniile de beatificare din Lvov. Protopopul ortodox a spus că a venit la Lvov din proprie inițiativă, după ce a auzit cuvintele papei rostite la Kiev. El a explicat că nu a dorit să "rateze un asemenea eveniment de importanță istorică". Tot în mod vădit în contra liniei stabilite de Patriarhia Moscovei, pr. Sviridov a declarat că "prezența papei Ioan Paul al II-lea în Ucraina, departe de a-i diviza pe ucraineni, va ajuta la o mai bună înțelegere între ei".
Paliumul oferit de papa
Vineri, 29 iunie, în cadrul unei sfinte Liturghii celebrată cu ocazia sărbătorii Sfinților Petru și Paul, în Piața "Sfântul Petru", Papa Ioan Paul al II-lea a conferit paliumul la 36 de arhiepiscopi mitropolitani și a cerut tuturor episcopilor să fie pregătiți, dacă trebuie, să facă față martiriului. Paliumul, o fâșie pe care se află șase cruci negre și care se poartă peste umeri, este semn al unirii și ascultării față de Sfântul Părinte. Paliumurile sunt făcute din lâna mieilor oferiți papei în fiecare an, la 21 ianuarie, în sărbătoarea sfintei Agneza.
Aniversare
Papa Ioan Paul al II-lea a trimis o scrisoare de felicitare cardinalului Joseph Ratzinger, prefectul Congregației pentru Doctrina Credinței, cu ocazia aniversării a 50 de ani de la hirotonirea sa întru preoție. Cardinalul bavarian a fost hirotonit la 29 iunie 1951, în sărbătoarea Sfinții Petru și Paul. Un an mai târziu el și-a început cariera de profesor de teologie la Freising. După ce a participat ca expert la Conciliul Vatican II, a devenit în timp unul dintre cei mai mari teologi catolici ai secolului XX. La 24 martie 1977, Joseph Ratzinger a fost numit arhiepiscop de München și Freising de către papa Paul al VI-lea. În 1981, papa Ioan Paul al II-lea l-a numit prefect al Congregației pentru Doctrina Credinței.
Arestări în China
Poliția din regiunea Jiangxi din sud-estul Chinei a arestat 16 preoți din Biserica Catolică din catacombe, loială papei. În noaptea de 10 iulie, poliția l-a arestat pe pr. Liao Haiqing din Dieceza de Yujiang împreună cu alți 15 preoți aflați la el acasă pentru o întâlnire de studiu, informează agenția de știri FIDES. Pr. Liao Haiqing, de 71 de ani, a petrecut deja în închisoare 17 ani. Dieceza de Yujiang, nerecunoscută de stat, are 50.000 de credincioși catolici, păstoriți de episcopul Thomas Zeng Jingmu, care a petrecut în închisoare peste 30 de ani.
Conferință UCIP
"Mass-media și provocarea globalizării" este principalul subiect al congresului Uniunii Catolice Internaționale de Presă (UCIP), care se va desfășura la Fribourg, Elveția, în perioada 17-23 septembrie. Întâlnirea reporterilor, editorilor și profesorilor de jurnalism și comunicații dorește să dea "șansa înțelegerii și analizării globalizării, atât în aspectele ei pozitive cât și negative". Cu două zile înainte de acest congres va avea loc Întâlnirea Internațională a Tinerilor Jurnaliști, o secțiune a UCIP.
Membri în Academia Română
În cadrul Adunării Generale a Academiei Române de miercuri, 6 iunie, au fost aleși prin vot secret, șapte membri corespondenți, doi membri de onoare din țară și patru membri de onoare din străinătate. Printre ei au fost și doi episcopi: episcopul Romei, papa Ioan Paul al II-lea și arhiepiscopul de București, Ioan Robu. La tribuna Academiei, sprijinind propunerea ca papa să devină membru de onoare, s-a aflat și patriarhul Teoctist, care l-a numit pe Ioan Paul al II-lea: "Frate și prieten", subliniind mai ales meritele papei în favoarea ecumenismului. Propunerea pentru candidatura arhiepiscopului de București a fost susținută de academicianul Alexandru Surdu, președintele secției de filozofie, teologie, psihologie și pedagogie.