"Sau Africa sau moartea"
Daniel Anton Comboni
În ideea cunoașterii vieții misionare a Bisericii lui Cristos, ne propunem să vă prezentăm în numerele viitoare, pe cât va fi posibil, câteva dintre personalitățile remarcabile din câmpul misionar al Bisericii Catolice din ultimele secole.
S-a născut în ziua de 15 martie în anul 1831 la Limone sul Garda, lângă Brescia, în nordul Italiei. A fost botezat la numai o zi după naștere și a primit prima sfântă Împărtășanie la vârsta de 11 ani. La un an după aceea este primit în institutul fondat de Nicolae Mazza, care avea ca scop educarea tinerilor săraci înzestrați cu inteligență sclipitoare, cu moravuri bune și cu principii sănătoase.
La umbra acestui institut, adolescentului Daniel îi încolțește vocația la viața misionară. Dorința arzătoare de a se ști dăruit acestui ideal îl face ca timp de cinci ani înainte de a fi hirotonit preot să depună jurământul de consacrare pentru toată viața în slujba misiunilor din Africa Centrală. La trei ani după hirotonire, pe când avea 26 de ani, pleacă împreună cu alți colegi spre Africa Centrală, dar în scurt timp (un an și jumătate), din motive de sănătate, abandonează Misiunea "Sfânta Cruce", unde se stabilise. Se întoarce în Italia lăsând parcă să se înțeleagă că e vorba despre un faliment.
În Italia lucrează în institutul canonicului Mazza în calitate de educator și apoi de vicerector. În anul 1864, în timp ce se afla la Roma în rugăciune la mormântul sfântului Petru, îi vine inspirația genială de a concepe un plan de "regenerare a Africii". Acest plan, care are în centrul său ideea: "Să salvăm Africa cu Africa", este prezentat la numai trei zile cardinalului Barnabo, prefectul Congregației Propaganda Fide și imediat după aceea Sfântului Părinte Pius al IX-lea. Începând cu luna decembrie a aceluiași an întreprinde o călătorie de animare misionară în Italia, Franța, Germania, Austria și Anglia cu scopul de a face cunoscut planul său pentru Africa. În anul 1866 părăsește institutul canonicului Mazza și fondează în Verona, la îndemnul cardinalului Barnabo și al papei Pius al IX-lea, un institut misionar pentru Nigritia (Africa) și în Cairo (Egipt) două institute misionare: unul pentru bărbați și celălalt pentru femei.
Prin intermediul planului său pentru Africa, Daniel atrage mulți colaboratori și împreună cu ei se avântă în călătorii extenuante înspre "inima negrului continent". O mare parte dintre ei cad răpuși din cauza febrei tropicale, însă Daniel rezistă, convins fiind că opera sa misionară, așezată sub protecția Inimii lui Isus, care s-a jertfit pe sine și pentru mântuirea africanilor, nu va pieri. Luptă împotriva traficului de sclavi cu toată opoziția dușmănoasă și plină de egoism a colonialiștilor vremii. Îi îndeamnă pe albi (europeni) să se încreadă în negri, iar pe negri (africani) să aibă încredere în ei înșiși, luându-și în serios rolul de protagoniști și artizani ai propriului lor viitor. În timpul Conciliului Vatican I, la care este chemat să contribuie personal, Daniel lansează un apel pentru angajarea întregii Biserici Catolice în favoarea Africii. (va urma)
Traducere și prelucrare de Ionela Neculai