Întâlnire FIAC
În perioada 23-30 august, în Bulgaria, la Miromir (Dieceza de Plovdiv), va avea loc Cea de-a III-a Săptămână de Formare a Tinerilor din cadrul Forumului Internațional al Acțiunii Catolice. Având ca temă: "Tineri mărturisitori ai Celui Înviat ("Și mergând, propovăduiți, zicând: S-a apropiat împărăția cerurilor" Mt 10,7) - Acțiunea Catolică: o propunere pentru a iubi Biserica și lumea în mileniul trei", la întâlnire vor participa 120 de tineri din Europa (din țările cu Acțiune Catolică și din țările simpatizante). Vor fi prezenți episcopii Bulgariei: Mons. G. Jovcev, Mons. C. Proykov, Mons. P. Christov și nunțiul apostolic Mons. A. Mennini; de asemenea, va participa: ES Mons. Agostino Superbo, asistent bisericesc FIAC. La întâlnire va fi reprezentată și Dieceza de Iași.
Bulgaria - țară oaspete
Pământul tracilor va primi la sfârșitul lui august Cea de-a III-a Săptămână Europeană de Formare organizată de Forumul Internațional al Acțiunii Catolice.
Francesco Angelucci s-a născut la Vicența, dar este paroh în Bulgaria. Într-o țară unde trăiesc unii alături de alții, dar cu privilegii diferite, ortodocși, musulmani, evrei, catolici de rit grec și de rit latin, aceasta nu e ușor. Într-o țară cu o îndelungată tradiție monastică și cu un recent ateism de stat, el a reușit să pună în acord corul adolescenților în jeans cu cel al bunicelor, îmbrăcate riguros în negru, cu multe baticuri pe cap, care au învățat cântecele de la Taizé foarte bine.
Femeile care se ocupă de Caritas împletesc flanele de lână pentru a finanța cumpărarea medicamentelor costisitoare pe care multe familii nu și le permit.
Fiii și nepoții lor visează să studieze în America și în Germania. Un milion de bulgari au plecat în ultimii 15 ani, conform recensământului din aprilie 2001. Șomajul e aproape 27%: el crește pe măsura privatizării sălbatice și lovește îndeosebi minoritățile turce din sud.
Bulgaria este țara unui ex-rege, Simeon al II-lea (nepot al lui Emanuele al III-lea de Savoia) care prin alegerile din 17 iunie a intrat la guvernare, dar este și țara tinerei care face pantofi într-o mică fabrică a italienilor și a tânărului preot care a fost tehnician dentar, în timp ce tatăl a fost închis pentru șase ani într-un lagăr al ex-regimului comunist.
Don Francesco va fi acela care va găzdui la Miromir, la sfârșitul lui august, Cea de-a III-a Săptămână Europeană de Formare organizată de Forumul Internațional al Tinerilor din Acțiunea Catolică.
Aproape o sută de participanți bulgari, români, albanezi, unguri, ucraineni, bosniaci, elvețieni, maltezi, spanioli, italieni vor încerca o împărtășire care angajează, legând povestirea propriilor experiențe de credință cu acelea ale vieții din țările și din Bisericile lor, cu căutarea rădăcinilor comune, religioase și istorice, a unei Comunități Europene care este pe punctul de a-și lărgi granițele.
Un est mai puțin competitiv, dar un ambient al industriașilor, datorită prețurilor mici ale mâinii de lucru. Se pot vedea berze și câmpuri cultivate cu mentă, resturile termelor lui Dioclețian și cupolele dorcie ale lui S. Aleksander Nevskij, arătând cu aceeași bucurie portretele sfinților Ciril și Metodiu și coloratele copii ale lui Caravaggio care se înalță în mica biserică de țară. Se va vedea că aici prânzul se începe cu o salată și cu un pahar de țuică, iar iaurtul din aceste părți, înțeles ca multinațional, e bun cu orez și cu carne de miel și apoi că a săpa o fântână la Villa Sichem, centrul parohial de care este foarte mândru don Francesco, nu e numai o lucrare "evanghelică", dar și puțin bulgară, dată fiind abundența de ape minerale. Înculturarea poate fi și aceasta.
Nu ajung șase zile pentru a cunoaște Bulgaria, dar cu siguranță săptămâna de formare va sluji tinerilor pentru a apropia distanțele mentale care închid și îndepărtează mai mult decât un tratat internațional. (După Il segno nel mondo, nr. 9/2001)
Pr. Cornel Cadar