L'Osservatore romano - 140 de ani

Publicaţia semioficială a Vaticanului, L'Osservatore romano, şi-a celebrat duminică, 1 iulie, a 140-a aniversare. Ediţia aniversară a fost deschisă de scrisoarea papei Ioan Paul al II-lea către directorul Mario Agnes, scrisoare în care, după ce trece în revistă istoria publicaţiei, Sfântul Părinte scrie: "Eu, personal, am urmărit în fiecare zi itinerarul religios, pastoral, cultural, politic şi social al ei". L'Osservatore romano publică toate cuvântările papei şi relatări despre întâlnirile acestuia, precum şi un sumar al ştirilor din Roma, Italia şi întreaga lume. În timpul perioadei Mussolini, publicaţia a jucat un rol crucial, fiind una dintre puţinele surse necontrolate de Duce. Toate ediţiile celor 140 de ani sunt disponibile pe 70 de CD-uri.

De aproape 40 de ani, pr. Gino Concetti, OFMC, face parte din echipa de teologi ai publicaţiei L'Osservatore romano. Scriind în domeniul în care este specialist, bioetica, el s-a aflat adesea în prim-planul dezbaterilor celor mai actuale. Articolele lui au provocat constant puternice reacţii, din moment ce coloanele editoriale din L'Osservatore romano sunt privite ca reflectând poziţia Sfântului Scaun. Pr. Concetti avertizează însă că scrierile sale, ca voce a publicaţiei Vaticanului, nu reprezintă neapărat poziţia Sfântului Scaun. El are o viziune neobişnuită şi întrucâtva surprinzătoare asupra rolului său. Înluna iunie, agenţia romană de ştiri I Media i-a luat un interviu în exclusivitate călugărului franciscan. În continuare este prezentat acest interviu, condus de Antoine Soubrier.

L'Osservatore romano va rămâne întotdeauna de neînlocuit
Interviu cu teologul Gino Concetti

- Cum aţi ajuns la L'Osservatore romano?
După ce mi-am încheiat studiile de jurnalistică am început să lucrez pentru Avvenire, publicaţie catolică italiană. Editorul meu din acea vreme a fost numit de către papa Ioan al XXIII-lea ca editor al cotidianului Sfântului Scaun. El mi-a cerut să continui să lucrez cu el, astfel că în 1964 am intrat în echipă. În 1968, cardinalul Jean Villot, secretarul de stat al Vaticanului, mi-a cerut să mă implic în special în problemele de morală. Eram deja interesat de problemele de bioetică.

- Care este exact funcţia dv.?
Sunt responsabil cu prezentarea reacţiilor - în numele publicaţiei, şi nu în numele Sfântului Scaun, cum cred unii - care să reflecte poziţia Bisericii pe teme precum avortul, eutanasia, pedeapsa cu moartea şi (mai nou) pilulele de dimineaţă. Primul meu articol a fost despre pedeapsa cu moartea şi a venit după o execuţie din SUA. Îmi amintesc că la aceea vreme am fost primul din Curia Romană care am luat în mod deschis o poziţie împotriva pedepsei cu moartea. Articolul a provocat câteva reacţii între cititori. Asistentul secretarului de stat, Benelli, m-a chemat în ziua următoare pentru a-mi da un "monitum" - un fel de avertisment - spunându-mi ca pe viitor să nu mai scriu articole fără acordul Secretariatului de Stat. Aceasta a durat timp de 7-8 luni, până când a părăsit postul. Mai târziu, a doua bătălie majoră în care m-am implicat a fost avortul. Reprezentantul Italiei la UNESCO, Buzzatti Traverso, a făcut o propunere la o întâlnire din Paris, sugerând o lege care să limiteze numărul de copii pe care îl poate avea o femeie. Am scris un articol denunţând această idee aberantă şi degradantă; din fericire, ideea lui Traverso nu a fost dusă mai departe. De atunci, datorită multelor schimbări din societate, a trebuit să abordez subiecte precum inseminarea artificială, fertilizarea in vitro, şi - mai recent - experimentele cu ţesuturi fetale şi celule rădăcină.

- Vi se întâmplă des să provocaţi reacţii puternice cu articolele dv.?
Da, şi mai ales în ultimul timp. Pe subiectul homosexualităţii, de exemplu, capul grupului de homosexuali din Roma a anunţat că am scris 25 de articole despre homosexualitate, şi că, dacă mă va întâlni pe stradă, mă va sugruma! O altă reacţie a venit din partea ministrului francez al sănătăţii, care mi-a scris în luna ianuarie, după ce am publicat un articol în care denunţam legislaţia franceză ce favorizează pilulele de dimineaţă. El mi-a scris încercând să mă convingă că aceste pastile nu sunt abortive. I-am răspuns, spunându-mi părerea despre această problemă.

- Cum vă alegeţi subiectele?
Luăm poziţie de fiecare dată când are loc o importantă schimbare de legislaţie în vreo ţară. La începutul acestui an, de exemplu, ne-am simţit obligaţi să reacţionăm de mai multe ori atunci când un ministru italian a propus legalizarea folosirii drogurilor, ceea ce a provocat agitaţie mare în cercurile politice italiene. Dar, în general, stabilim despre ce scriem în cadrul adunărilor noastre editoriale.

- De ce aţi ales să lucraţi pentru L'Osservatore romano?
Deoarece este o publicaţie unică. Publicaţiile naţionale sunt interesate de idei politice. Dar cotidianul Sfântului Scaun are o mare autoritate morală. De aceea suntem foarte atenţi cu ştirile despre Biserică. Pentru ştiri mai generale ne bazăm însă pe agenţii.

- Este L'Osservatore romano publicaţia oficială a Sfântului Scaun?
În nici un caz! Deşi avem din când în când articole marcate cu trei stele - ceea ce înseamnă că sunt "de mare autoritate" - L'Osservatore romano nu este publicaţia oficială a Sfântului Scaun. Este mai corect să spunem că este publicaţia "semioficială". Singurele informaţii oficiale pe care le publicăm sunt cele privind anunţurile de noi numiri de episcopi sau decese.

- Cine sunt principalii voştri cititori?
Cititorii pot fi împărţiţi în trei categorii: în primul rând sunt episcopii, care sunt interesaţi de ceea ce se întâmplă în Vatican; sunt apoi cei care au un interes special, precum pelerinii care caută o anumită cuvântare pe care au auzit-o rostită de Sfântul Părinte în timp ce erau la Roma; şi în fine sunt jurnaliştii, care sunt în special interesaţi de articolele mele, adesea retipărindu-le în alte publicaţii din întreaga lume (de fapt, câteodată am impresia că foarte puţini citesc L'Osservatore romano, dar mulţi ştiu de el din publicaţiile internaţionale). Apoi ar mai fi ambasadorii acreditaţi pe lângă Sfântul Scaun şi membrii Curiei Romane. În total avem şapte ediţii - în italiană, franceză, spaniolă, portugheză, engleză, germană şi poloneză - şi avem un tiraj de aproximativ 100.000 de exemplare.

- O dată cu dezvoltarea internet, şi în special cu a site-ului oficial al Vaticanului, nu sunteţi îngrijoraţi de scăderea interesului pentru publicaţie?
Deloc. L'Osservatore romano va rămâne întotdeauna de neînlocuit. Vă puteţi imagina un stat fără o publicaţie?

(După ZENIT şi CWNews preluat de pe site-ul www-greek-catolic.ro)