Condiţiile unei reînnoiri a catehezei

În strânsă legătură cu evanghelizarea, fiind a doua slujire profetică sau a cuvântului, cateheza este "o datorie absolut primordială a Bisericii" (Catechesi tradendae, 15), pentru că se referă la educarea în credinţă şi la formarea de credincioşi. Se poate afirma că reînnoirea catehezei înseamnă reînnoirea Bisericii şi invers.

Etimologic, cuvântul a catehiza înseamnă a face să răsune un cuvânt în auzul unui ascultător şi a trezi un răspuns. Cateheza se justifică prin porunca misionară a lui Isus: "Mergeţi şi faceţi ucenici din toate popoarele... şi învăţaţi-i să păzească toate câte vi le-am poruncit eu" (Mt 28,19-20). Însuşi Isus a proclamat vestea cea bună şi a învăţat în sinagogi, în templu şi în aer liber. Era numit Învăţătorul. De asemenea şi apostolii au desfăşurat această instruire cu toţi aceia care erau deja convertiţi (cf. Fap 28,31).

În timpul secolelor al II-lea şi al III-lea, când botezul se administra cu precădere adulţilor care au urmat o pregătire numită catecumenat, cateheza şi catecumenatul se implicau reciproc. Dispărând catecumenatul adulţilor a dispărut într-un fel şi cateheza riguroasă. A catehiza va însemna în evul mediu a împlini datoria pe care o aveau părinţii şi naşii faţă de copiii botezaţi de a-i învăţa Tatăl nostru, Simbolul apostolilor, Bucură-te, Marie şi chestiunile simple de pietate şi viaţă onestă.

Reapare cateheza o dată cu editarea catehismelor începând cu secolul al XVI-lea. Cateheza acestei perioade echivalează cu instruirea religioasă sau învăţarea doctrinei creştine, adresată în mod normal copiilor, sub formă de întrebări şi răspunsuri conţinute în catehism, carte aprobată de autoritatea ecleziastică.

Dacă la început, din cauza ameninţării ereziilor, prima grijă a catehismului era să prezinte cu exactitate doctrina, din secolul al XVIII-lea se accentuează caracterul etic al catehismului, care se adresează copiilor în şcoală sau într-o manieră şcolară. Cateheza se transformă în învăţătură religioasă. În secolul al XIX-lea apar multe congregaţii religioase, care se dedică învăţăturii religioase. Practic secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea reprezintă perioada clasică a catehismului, graţie căruia generaţii de catolici din Europa se formează în acelaşi mod cultural şi creştin cât priveşte persoana, familia şi viaţa socială. Totuşi, deşi încearcă să fie o iniţiere în credinţă, instruire religioasă, regulă de conduită şi interpretare a tradiţiei, cateheza catehismului, proprie creştinismului, este o reducţie a teologiei scolastice, foloseşte uneori un limbaj abstract îndepărtat de pastoraţie, foloseşte puţin Biblia, nu porneşte de la viaţă folosind calea inductivă, ci se impune de sus ca o doctrină ce trebuie memorată.

Unul din rezultatele mişcării de reînnoire a catehezei de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi prima jumătate a secolului al XX-lea este Metoda de la München în cateheză, care punea accentul pe parcurgerea a trei faze într-o cateheză: prezentare, explicare şi aplicare. Se accentuează deci metodele active. Am putea spune că înainte de Conciliul Vatican II a existat o mişcare catehetică de reînnoire în cercuri restrânse, preocupată mai întâi să aplice noile metode pedagogice şi psihologice (cum să catehizezi şi cine să catehizeze) şi apoi de reînnoirea conţinuturilor pentru ca mesajul să fie mai biblic.

În urma Conciliului Vatican II s-au considerat ca urgente următoarele aspecte cu privire la cateheză: reînnoirea conţinuturilor în lumina exigenţelor conciliare, aprofundarea pedagogiei religioase, inserarea acţiunii catehetice în pastoraţia de ansamblu, formarea de responsabili şi planificarea a tot felul de instrumente de lucru într-o organizare mai amplă şi mai adecvată.

Parohia, spune noul Directoriu general pentru cateheză (1997), "constituie mediul în care, de regulă, oamenii se nasc şi cresc în credinţă. Este, aşadar, un spaţiu comunitar foarte adaptat în care slujirea cuvântului devine, deopotrivă, învăţătură, educaţie şi experienţă de viaţă".

Iată condiţiile pe care Directoriul le consideră necesare de îndeplinit, pentru o cateheză eficientă astăzi în cadrul misiunii de evanghelizare: cateheza adulţilor trebuie să devină tot mai mult o prioritate; trebuie să se observe cu reînnoită îndrăzneală vestirea evangheliei celor care sunt departe de credinţă sau celor indiferenţi; formarea unui nucleu comunitar compus din creştini maturi, iniţiaţi deja în credinţă, faţă de care să se acorde o atenţie specială; cateheza copiilor, a adolescenţilor şi tinerilor rămâne indispensabilă, dar eficienţa ei va depinde de existenţa catehezei adulţilor.

Pr. Petru Chelaru