Note de călătorie

Adevărul n-a putut fi învins

Biserica Catolică din Rusia a aniversat un deceniu de viaţă nouă. Papa Ioan Paul al II-lea l-a trimis pe arhiepiscopul Jean-Louis Tauran, secretar pentru relaţiile externe ale Vaticanului, ca reprezentant special al său la celebrările care s-au desfăşurat cu această ocazie în perioada 25-27 mai. Printre invitaţi s-au aflat PS Petru Gherghel şi PS Anton Coşa. Reîntors, Preasfinţitul Petru Gherghel a împărtăşit pentru cititorii revistei "Lumina creştinului" câteva impresii.

Apropierea şi intrarea în Moscova trezeşte emoţii pentru orice străin. Prea mult s-a vorbit şi s-a prezentat ca şi centrul ideologiei comuniste şi ateiste, prea tare s-au imprimat în mintea oamenilor steaua roşie, mausoleul lui Lenin şi figura lui Stalin.

Cele patru aeroporturi aşezate în cele patru puncte cardinale ale metropolei ruse îţi dau ideea grandorii şi a caracterului mare-balşoi şi vast al acestei capitale unde vechii ţari şi noii conducători au ţinut să fie marcate în timp măreţia unui popor şi supremaţia unor orgolii. Distanţele sunt imense, iar bulevardele ce te poartă spre centru sunt impresionante. Totul este mare, mare şi larg.

Din istorie ştim că aici se instalase un sistem ce părea că nu mai are rival şi nu mai poate fi clintit de nimeni. Se voia o nouă religie - fără Dumnezeu, fără Biserici şi fără preoţi, un fel de exaltare a omului - "homo sovieticus" - superior celorlalţi şi cu drept de suveranitate, reacţie la alte tendinţe şi mai păgâne purtate înainte de alţi tirani, între care s-a remarcat Hitler. Toate aceste tendinţe îndreptate împotriva lui Dumnezeu şi a suveranităţii iubirii sale s-au spulberat rând pe rând; doar unul singur este veşnic şi iubirea lui trebuie să învingă.

Este impresionant să vezi cum cad zidurile despărţitoare, cum dispar insignele puterilor şi cum apun stelele unora, topindu-se, rând pe rând, în lumina şi căldura iubirii divine.

În tot imperiul care începea chiar de lângă noi, dincolo de Prut şi până la marginea lumii, dincolo de Siberii, crucile de pe Biserici, din case şi de pe instituţii au căzut una câte una, iar adevăraţii martori ai iubirii evanghelice - episcopii, preoţii şi toţi apostolii - au fost eliminaţi şi reduşi la tăcere, fie în morminte fără cruci, fie în locuri fără oameni şi viaţă.

Adevărul însă n-a putut fi învins, iar credinţa n-a putut fi ştearsă. Evanghelia îi aparţine lui Dumnezeu şi este veşnică.

Nimeni nu poate vorbi mai bine despre aceste lucruri, despre această istorie, decât cei care au supravieţuit flagelului negru şi roşu, care au fost martori tăcuţi ai trecutului mai îndepărtat sau mai recent.

Dar şi cei care au avut parte să vadă istoria la faţa locului şi să o privească cu ochii limpezi ai credinţei pot da mărturie despre ceea ce a fost, ce a trecut şi ce a reînceput în marea Moscovă şi în marea Rusie.

Îndrăznesc să prezint şi eu, martor ocazional al istoriei recente, după vizitele făcute la Moscova în anul 1994 şi cea recentă, la invitaţia Administratorului Apostolic de Rusia, arhiepiscopul Tadeusz Kondrusiewicz, în perioada 25-27 mai câteva note de călătorie într-o lume plină de contraste şi de evenimente.

Ceea ce m-a impresionat nespus de mult, pe lângă dimensiunile enorme ale bulevardelor, spaţiilor verzi, clădirilor vechi sau noi, a fost strălucirea noilor cupole ale bisericilor, altădată distruse, uitate, părăsite sau ascunse, toate ca o mărturie că acest popor, după atâtea suferinţe, umiliri şi persecuţii, rămâne credincios lui Dumnezeu şi evangheliei, care nu pot să piară. Nici o forţă, nici o altă învăţătură, nici o altă promisiune n-au putut să distrugă din suflete credinţa. Ea a rămas chiar în inima Kremlinului, unde au supravieţuit în toată istoria bolşevismului, comunismului şi a stalinismului feroce, turlele celor şase biserici, chiar dacă numai ca muzee, ele sunt şi vor rămâne mărturii ale credinţei în Dumnezeu şi ale rolului Bisericii în istoria acestui popor.

Este de necrezut ca în patru ani să fie reclădită una dintre noile minuni ale Moscovei libere - catedrala lui Isus Mântuitorul -, un monument distrus în anul 1931 şi refăcut ca un simbol al renaşterii credinţei în inima Moscovei şi a întregului popor rus. O adevărată minune săvârşită de un guvern nou şi de o ambiţie proporţionată cu tendinţele ţarilor şi noilor conducători.

Dar pentru mine miracolul adevărat a fost când am intrat în catedrala romano-catolică "Neprihănita Zămislire", în stil gotic francez, care în anul 1994 era închisă, desfigurată şi folosită ca loc pentru diferite oficii, magazii, locuinţe, în cele patru etaje introduse violent în spaţiul navelor. Acum e liberă, măreaţă, impresionantă, plină de lumină şi lume, ca un simbol al învierii şi al iubirii, ca o mărturie a credinţei şi a solidarităţii creştine.

Într-o parte a altarului scria mare şi vizibil: "Şi porţile iadului nu o vor birui!" (Mt 16,18), iar pe cealaltă parte era prezentat grafic simbolul simpozionului organizat de Administratura Apostolică a Rusiei Europene a Latinilor - 10 ani de la refacerea ierarhiei catolice (13 aprilie 1991-2001).

Cu ocazia acestui eveniment, declarat şi recunoscut ca un monument istoric de mare importanţă, PS arhiepiscop Tadeusz Kondrusiewicz a dispus trei zile de conferinţe, reflecţii, rugăciuni şi celebrări, susţinute de diferite personalităţi, clerici şi laici, cu participarea şi a diferitelor delegaţii din întreaga Rusie, precum şi din partea Bisericilor Ortodoxe sau Luterane şi a altor culte existente în Moscova şi pe teritoriul acestei vaste ţări.

În faţa a peste 500 de participanţi, simpozionul a fost deschis de către administratorul apostolic, arhiepiscopul Tadeusz Kondrusiewicz, după care reprezentantul special al Sfântului Părinte, arhiepiscopul Jean- Louis Tauran, secretar pentru relaţiile externe ale Vaticanului, a adresat salutul său şi bucuria de a trăi un astfel de eveniment pentru întreaga Biserică, mai ales pentru Biserica din Rusia. Au urmat comunicări cu caracter istoric şi diferite discuţii legate de evenimentul celebrat - 10 ani de la refacerea structurilor ecleziastice.

În cea de a doua zi s-au prezentat teme cu un conţinut dogmatic şi eclezial şi au avut intervenţii şi reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe, precum şi ai comunităţii protestante luterane.

Cea de a treia zi a avut un caracter celebrativ, prin diferite rugăciuni şi prin celebrarea Liturghiei pontificale prezidată de trimisul special al Sfântului Părinte, care a ţinut şi omilia în limba engleză. La această celebrare, în cadrul căreia s-a acordat sacramentul Mirului la peste 100 de copii, tineri şi adulţi, au participat o mare mulţime de credincioşi catolici din toată Moscova şi desigur şi delegaţii din diferite alte părţi ale Rusiei. Multe suflete consacrate, călugări şi călugăriţe, precum şi autorităţi civile şi fraţi ortodocşi. Au concelebrat 20 de episcopi din Federaţia Rusă şi din ţările vecine: Franţa, Germania, Italia, Polonia, România, Slovenia, şi peste 60 de preoţi, iar Liturghia a durat 4 ore şi 15 minute, cu procesiunea şi cuvântările aferente, la sfârşitul simpozionului.

Atmosfera a fost înălţătoare şi a avut rolul să marcheze nu numai o perioadă de 10 ani, care au trecut, ci un nou avânt pentru activitatea pastorală ce urmează să se desfăşoare pe toate tărâmurile la începutul mileniului trei.

La sfârşitul acestei experienţe mi-am notat că am văzut cu ochii "faptele minunate ale Domnului" pe care el însuşi le-a săvârşit, în ciuda tuturor greutăţilor. Numai Dumnezeu e mare şi veşnic, lui să-i fie slavă şi cinste în vecii vecilor. Se vede că rugăciunea Mariei şi promisiunile ei de la Fatima se împlinesc chiar sub ochii noştri.

Petru Gherghel, episcop de Iaşi