Misiunea preotului

Candidaţii la preoţie au fost întrebaţi despre gândurile şi planurile pe care le au, despre istoria chemării lor la preoţie şi despre misiunea preotului. Erau entuziasmaţi şi plini de bucurie, gata să pornească pe noul drum, să stea de vorbă cu oamenii, cu tinerii şi copiii, să predice evanghelia şi să administreze sacramentele. Răspunsurile a doi dintre ei au fost consemnate.

Aleşi dintre oameni şi rânduiţi pentru oameni în cele ce sunt ale lui Dumnezeu, preoţii trăiesc în mijlocul celorlalţi oameni ca nişte fraţi ai lor. "Prin chemare şi hirotonire, preoţii Noului Testament sunt, într-un fel, puşi deoparte în sânul poporului lui Dumnezeu, dar nu pentru a fi despărţiţi de el sau de vreun om, ci pentru a se consacra total lucrării la care îi cheamă Dumnezeu" (PO 3). Pentru a putea împlini această slujire, preotul trebuie să fie conştient de chemarea deosebită pe care a primit-o din partea lui Dumnezeu şi să-şi însuşească învăţătura Bisericii conform căreia preotul este înainte de toate învăţător al cuvântului, ministru al sacramentelor şi păstor al comunităţii.

Slujirea cuvântului lui Dumnezeu cere dăruirea personală a ministrului faţă de cuvântul predicat, o dăruire îndreptată spre Dumnezeu însuşi, "căruia îi slujesc în sufletul meu vestind evanghelia Fiului său" (Rom 1,9). Predicatorul "trebuie să dobândească o mare familiaritate personală cu cuvântul lui Dumnezeu. (...) Să fie primul "credincios" al cuvântului, conştient pe deplin că cuvintele slujirii sale nu sunt "ale sale", ci ale aceluia care l-a trimis" (PDV 26). În virtutea sacramentului preoţiei şi a hirotonirii sacerdotale, preoţii participă la dimensiunea universală a misiunii încredinţate de Cristos apostolilor. Realitatea de a-l reprezenta pe Cristos prin consacrarea sacramentală, îl plasează pe preot în sânul poporului lui Dumnezeu, făcându-l să participe într-un mod propriu şi în conformitate cu structura organică a comunităţii ecleziale la tripla funcţie a lui Cristos. Acţionând in persona Christi, preoţii administrează sacramentele şi mai ales sfânta Euharistie. Preoţii repetă cuvintele pe care însuşi Cristos le-a pronunţat asupra pâinii şi a vinului şi prin slujirea lor se realizează aceeaşi consacrare săvârşită de el. Conştienţi de această înaltă chemare, preoţii trebuie să realizeze în viaţa lor acea imitare a lui Cristos, preotul veşnic, astfel încât să poată spune cu apostolul: "Nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine" (Gal 2,20).

"Exercitând la nivelul lor de autoritate, funcţia lui Cristos cap şi păstor, preoţii, în numele episcopului, adună laolaltă familia lui Dumnezeu într-o comunitate frăţească strânsă în unitate şi o călăuzesc la Dumnezeu Tatăl, prin Isus Cristos, în Duhul Sfânt" (PO 6). Această exercitare a puterii de conducere este o participare la autoritatea lui Cristos. De aceea, preotul, în împlinirea acestei funcţii, care este una de slujire, trebuie să fie însufleţit de exemplul lui Cristos, bunul păstor, care plin de caritate îşi conduce oile în staulul său.

Care este fizionomia preotului? Preotul mileniului al treilea va fi continuatorul preoţilor care în precedentele milenii au animat viaţa Bisericii. Nu poate exista o altă fizionomie a preotului decât aceasta: asemănarea cu Cristos, preotul veşnic. În pofida tuturor transformărilor care au loc în toate domeniile, unica preoţie clădită pe fizionomia lui Cristos este destinată să dureze, să se reproducă fără încetare în toate perioadele istoriei (cf. PDV 5). Pentru aceasta este nevoie ca preoţii să reînnoiască, să reaprindă în fiecare zi harul lui Dumnezeu, conferit prin impunerea mâinilor (cf. 2Tim 1,6), încrezători în asistenţa protectoare a lui Cristos (cf. Mt 28,20) şi plini de speranţă că "cel care şi-a început aşa de bine lucrarea în noi, va continua s-o desăvârşească până în ziua venirii lui Cristos Isus" (Fil 1,6).

Pr. Eduard Soare