Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Legea si dreptul tau -

Modificări

Codul de procedură civilă

Prin ordonanțele de guvern nr 138/2.X. 2000 și 59/27.04.2001 s-au modificat ori completat numeroase articole din Codul de procedură civilă. Conform art. 725 din O.G. nr. 138 "dispozițiile legii noi de procedură se aplică, din momentul intrării ei în vigoare (2.05.2001) și proceselor în curs de judecată începute sub legea veche...". În acest număr vă vom informa cu privire la modificările intervenite în legătură cu cererea de chemare în judecată și întâmpinare, urmând ca alte probleme să fie tratate în funcție de interesul cititorilor.

I. Cererea de chemare în judecată

Conform art. 109 din Codul de procedură civilă "oricine pretinde un drept împotriva unei alte persoane trebuie să facă o cerere înaintea instanței competente". Persoana care face această cerere se numește reclamant, iar cel împotriva căruia se îndreaptă se numește pârât.

Cererea de chemare în judecată va cuprinde:
1. numele, domiciliul sau reședința părților ori, pentru persoane juridice, denumirea și sediul lor, precum și după caz, numărul de înmatriculare în registrul comerțului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice, codul fiscal și contul bancar. Dacă reclamantul locuiește în străinătate, va arăta și domiciliul ales în România, unde urmează să i se facă toate comunicările privind procesul;
2. numele și calitatea celui care reprezintă partea în proces, iar în cazul reprezentării prin avocat, numele acestuia și sediul profesional;
3. obiectul cererii și valoarea lui;
4. arătarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea;
5. arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere;
6. semnătura.

Conform art. 133 Cod procedură civilă cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele reclamantului sau al pârâtului, obiectul ei sau semnătura, va fi declarată nulă.

Lipsa semnăturii se poate totuși îndeplini în cursul judecății. Dacă pârâtul invocă lipsa de semnătură, reclamantul va trebui să semneze cel mai târziu la prima zi de înfățișare următoare, iar când este prezent în instanță, în chiar ședința în care a fost invocată nulitatea".

La primirea cererii de judecată, așa cum prevede art. 114 din Codul de procedură civilă, judecătorul va verifica dacă aceasta întrunește cerințele prevăzute de lege. Când este cazul, reclamantului i se pune în vedere să completeze sau să modifice cererea și să depună copii de pe toate înscrisurile pe care își întemeiază cererea. Reclamantul va completa cererea de îndată. Atunci când completarea nu este posibilă, cererea se va înregistra și i se va acorda reclamantului un termen scurt. Când cererea a fost primită prin poștă, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile ei, cu mențiunea că, până la termenul acordat, urmează să facă toate completările sau modificările necesare.

Conform art. 1141 din O.G. nr. 138 "președintele, de îndată ce constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru cererea de chemare în judecată, fixează termenul de judecată pe care, sub semnătură, îl dă în cunoștință reclamantului prezent sau reprezentantului acestuia. Celelalte părți vor fi citate potrivit legii.

Președintele va dispune în același timp să se comunice pârâtului, o dată cu citația, copii de pe cerere și de pe înscrisuri, punându-i-se în vedere obligația de a depune la dosar întâmpinare cel mai târziu cu cel puțin 5 zile înainte de termenul stabilit pentru judecată.

Termenul de judecată va fi stabilit astfel încât de la data primirii citației pârâtul să aibă la dispoziție cel puțin 30 de zile pentru a-și pregăti apărarea, iar în procesele urgente, cel puțin 5 zile.

II. Întâmpinarea

Aceasta este cererea pe care o face pârâtul în cadrul procesului civil și prin care acesta răspunde la pretențiile invocate de reclamant prin cererea de chemare în judecată. Potrivit legii în vigoare, întâmpinarea trebuie să cuprindă:
1. excepțiile de procedură pe care pârâtul le ridică la cererea reclamantului;
2. răspunsul la toate capetele de fapt și de drept ale cererii;
3. dovezile cu care se apără împotriva fiecărui capăt de cerere; atunci când va cere dovada cu martori, pârâtul va arăta numele și domiciliul acestora;
4. semnătura.

Conform modificărilor din O.G. nr. 138 "întâmpinarea este obligatorie, afară de cazurile în care legea prevede în mod expres altfel".

Nedepunerea întâmpinării în termenul prevăzut de lege (cu 5 zile înainte de termenul fixat de instanță pentru judecarea cauzei), atrage decăderea pârâtului din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică.

În cazul în care pârâtul nu este reprezentat sau asistat de avocat, președintele completului de judecată îi va pune în vedere, la prima zi de înfățișare, să arate excepțiile, dovezile și toate mijloacele sale de apărare despre care se va face vorbire în încheierea de ședință; instanța va acorda, la cerere, un termen pentru pregătirea apărării și depunerea întâmpinării".

Menționăm că întâmpinarea este obligatorie atât la instanța de fond, cât și în apel sau recurs.

Mihaela Ciobanu, avocat



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat