Ziua Tinerilor la Hălăucești
Duminică, 6 mai, în Dieceza de Iași s-a celebrat Ziua Tinerilor. Întreg satul, coordonat de părintele paroh Adrian Herciu, era îmbrăcat de sărbătoare, pregătit să primească pe tinerii veniți din toate parohiile Diecezei de Iași. Au fost reprezentanți ai tinerilor din Arhidieceza de București, din Cluj și din Oradea, precum și din partea Bisericii Ortodoxe. PS Petru Gherghel a prezidat sfânta Liturghie. Au fost prezenți și au vorbit tinerilor PS Cosmo Francesco Ruppi, arhiepiscop de Lecce (Italia), PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iași, PS Anton Coșa, administrator apostolic din Republica Moldova, PS Florentin Crihălmeanu, episcop auxiliar de Cluj-Gherla. Din partea Bisericii ortodoxe a fost pr. Nicolae Dascălu, consilier cultural la Mitropolia de Iași. Liturghia a început la ora 10.30. Episcopii au fost primiți de către tineri, preoți, reprezentanții puterii civile și au fost conduși în procesiune spre biserică. Crucea tinerilor, preluată anul trecut de la Gherăești, localitatea unde s-a desfășurat precedenta Zi a Tinerilor, a fost purtată de către tinerii din Hălăucești și apoi a fost predată la finalul Liturghiei tinerilor din Valea Mare, localitatea în care se va desfășura anul viitor următoarea Zi a Tinerilor. Câte un tânăr din fiecare parohie din cele prezente a stat în fața altarului. La finalul Liturghiei reprezentanți ai principalelor asociații de tineret din Dieceza de Iași (Acțiunea Catolică, Serviciul de Ajutor Maltez, Scout) și un reprezentant al tinerilor din Hălăucești au avut câte un mesaj. Cântarea, rugăciunea și bucuria i-a unit pe tineri între ei, în jurul aceleiași persoane căreia i-a fost dedicată întâlnirea: Isus Cristos.
O zi împreună
A devenit deja o tradiție ca tinerii din toate parohiile Diecezei de Iași să-și recunoască public identitatea de creștini cu ocazia întâlnirilor și să pună în comun experiențele lor. După întâlnirile de la Adjudeni (din 1992), Pildești (1993), Nicolae Bălcescu (1994), Săbăoani (1995), Onești (1996), Tămășeni (1997) și Luizi-Călugăra (1999), s-au întâlnit în anul jubiliar la Gherăești, iar anul acesta, la început de mileniu, pe 6 mai, la Hălăucești. "Dacă vrea cineva să vină după mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să mă urmeze" (Lc 9,23). Acestea sunt cuvintele adresate de Isus ucenicilor săi și motoul mesajului Sfântului Părinte pentru tinerii din întreaga lume, cu ocazia celebrării Celei de-a XVI-a Zile Mondiale a Tineretului.
Ziua se anunța plină și frumoasă, și începutul nu a înșelat așteptările: tinerii au început să sosească, organizați în grupuri parohiale, exprimându-și bucuria prin cântare. Pe măsură ce se perindau pe la centrul de primire, grupurile își trimiteau reprezentanții cu răspunsurile la întrebările puse pe marginea mesajului Sfântului Părinte. În vederea pregătirii întâlnirii s-au organizat cateheze speciale prin care s-a aprofundat mesajul Sfântului Părinte. Peste 8.000 de tineri din 105 parohii au trecut pe la centrul de primire. După ce au trecut prin biserică pentru a-l saluta pe Isus, participanții, individualizați prin pancarta cu numele parohiei, și-au luat locul în fața altarului de vară.
A început rugăciunea de dimineață (Laudele). Între timp, de la centrul de primire a pornit spre altar o procesiune solemnă, formată din cinci episcopi, preoți, membri ai ordinelor călugărești, ai asociațiilor de tineret din dieceză, precum și reprezentanții parohiilor, care purtau eșarfe cu numele parohiei lor. Rugăciunea și cântecele de înviere intonate în procesiune s-au continuat cu Ecce sacerdos magnus, care anunța începutul sfintei Liturghii solemne concelebrate. Erau aproape 15.000 de persoane, cu tot cu hălăuceșteni.
Proclamarea lecturilor și a Evangheliei a fost urmată de predica Preasfințitului Petru Gherghel, care a făcut referire la mesajul Sfântului Părinte, îndemnându-i pe tineri să-și îndrepte privirile spre Cristos. Excelența sa a ținut să sublinieze cât de important este darul tinereții, cum Isus îi iubește atât de mult pe tineri tocmai pentru această calitate, care trebuie păstrată și valorificată, asemenea tuturor talanților primiți în dar. Actul de a dărui este un semn al iubirii nemărginite a lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi, și am rămâne neîmpliniți dacă nu am răspunde la iubire cu iubire.
La finalul sfintei Liturghii s-a prezentat o sinteză a răspunsurilor pe care tinerii le-au dat la întrebările pe marginea mesajului Sfântului Părinte. S-a subliniat faptul că papa îi îndeamnă să-și elaboreze planurile de viață nu numai în funcție de propriile interese, ci și în funcție de glasul lui Dumnezeu prezent în conștiință. Viața este în esență frumoasă și merită să fie trăită din plin, dar tânărul trebuie să fie conștient că alegerea vieții de credință presupune purtarea crucii pe care Isus a dus-o înaintea noastră.
A urmat apoi cuvântul reprezentanților asociațiilor de tineret, care au făcut referire la importanța trăirii vieții de creștin în formă organizată, în Biserică, și la modul în care membrii acestora înțeleg să răspundă la chemarea lui Dumnezeu. Cadrul solemn al Liturghiei s-a încheiat cu predarea crucii tinerilor din Valea Mare, unde se va sărbători Ziua Tinerilor anul viitor.
După pauza de prânz, tinerii s-au întâlnit din nou în rugăciune în jurul altarului pentru Ora medie. Ziua s-a încheiat cu un program artistic pregătit de mai multe grupuri din dieceză: Hălăucești, Săbăoani, Nicorești, Huși "Sfântul Anton", Valea Mare, Răducăneni, Gherăești, Liceul Catolic Bacău etc. În prima parte au fost premiate cele mai bune catrene inspirate din mesajul Sfântului Părinte: Adjudeni, Luizi-Călugăra și Roman "Fericitul Ieremia".
Cu siguranță că exigențele vieții de creștin sunt foarte mari, dar dificultățile nu sunt insurmontabile și tocmai acesta este și rostul acestor întâlniri: de a ne face conștienți că nu suntem singuri pe drumul credinței.
Cătălina Grosu