Iată, inima mea!

În Vechiul ca şi în Noul Testament, inima este locul în care omul îl întâlneşte pe Dumnezeu, întâlnire care se efectuează pe deplin în inima umană a Fiului lui Dumnezeu.

Din nefericire, încă de la începuturile neamului omenesc, inima omului s-a pervertit, îndepărtându-se de Dumnezeu, evitându-l, ascunzându-se din faţa lui. În prima carte a Bibliei este descrisă foarte sugestiv această stare nenorocită, în dialogul dintre Dumnezeu şi primul om: "Adame, unde eşti!" "Am auzit glasul tău (Doamne!) în rai şi m-am temut, căci sunt gol şi m-am ascuns". "Cine ţi-a spus că eşti gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care ţi-am poruncit să nu mănânci?..."

Îndepărtarea de Dumnezeu, însoţită de mari şi multe calamităţi, a fost resimţită în istoria omului drept o stare nefirească. Omul a înţeles că trebuie "să-şi sfâşie inima" (Il 2,13), să se prezinte înaintea lui Dumnezeu "cu o inimă căită şi înfrântă" (Ps 51,19) şi să ceară de la dânsul "să-i creeze o inimă nouă" (Ps 51,12). Prin profeţi, Iahve insistă: "Faceţi-vă o inimă nouă!" (Ez 18,31) şi ne asigură că o va face chiar dânsul: "Vă voi purifica şi vă voi da o inimă nouă... (Ez 36,25).

Această făgăduinţă s-a împlinit prin Isus Cristos: "Cei cu inimă curată ascultă cuvântul, îl păstrează şi rodesc întru răbdare" (Lc 8,15). "Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima..." (Mt 22,37).

Depăşind pe profeţi, Fiul lui Dumnezeu, întrupându-se, se oferă ca model desăvârşit, spunând: "Învăţaţi de la mine că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihna sufletelor voastre" (Mt 11,29).

Credinţa în Isus, adeziune a inimii, duce la reînnoirea interioară. În inimile credincioşilor este revărsat un spirit nou, "Spiritul Tatălui care strigă Abba, Părinte!" (Gal 4,6). Apostolul şi evanghelistul Ioan scrie despre cunoaştere, comuniune, iubire şi viaţă veşnică. Toate acestea ne vin prin Isus, răstignit şi glorificat; din el ţâşneşte un izvor care îl reînnoieşte în mod intim pe credincios. Isus în persoană vine în interiorul alor săi pentru a-i vivifica. Se poate spune chiar că Isus este inima noului popor ales, inima care pune în legătură intimă cu Tatăl şi care stabileşte între toţi unitatea: "Eu în ei şi tu în mine ca şi ei să fie cu desăvârşire una" (In 17,23); "ca iubirea cu care m-ai iubit să fie în ei şi eu în ei" (In 17,26).

Inima preasfântă a lui Isus care de-a lungul celor două milenii a atras pe atâţia la sine, vrea să-i atragă astăzi cu mai multă putere pe aceia care s-au îndepărtat mai mult de ea. Indicatorul optim, salvator, cel mai necesar pentru toate fiinţele umane, nu poate fi altul decât spre această inimă.

Mons. Anton Despinescu