Vă răspundem...

* Ne-au scris de sărbători: Maria şi Iohannes Baetz (Germania). Vă mulţumim pentru urări şi vă dorim ca Isus Cristos, care este învierea şi viaţa, să aducă şi în viaţa dv. belşug de haruri, bucurii, sănătate şi pace lăuntrică.

* Mihai Dumea (Săbăoani-Neamţ). Evenimentele pe care dv. le semnalaţi, referitoare la papa Ioan Paul al II-lea, suntem convinşi că au rămas în memoria tuturor creştinilor din lumea întreagă. De unele ne vom aminti întotdeauna cu bucurie lăuntrică şi emoţii profunde, de altele (atentatul din 1981), cu tristeţe. În octombrie 1978, o dată cu numirea sa ca papă, Sfântul Părinte întâmpina lumea cu acele memorabile cuvinte "Nu vă fie teamă!"; trei ani mai târziu, când gloanţele i-au pătruns în trup, papa, deşi rănit grav, a trecut cu mult curaj acest prag al suferinţei. Referitor la vizita papei în România, eveniment singular în istoria poporului român, ea a fost un dar de la Dumnezeu, ca rod al rugăciunilor şi al iubirii noastre pentru Sfântul Părinte.

* M.B. (Frumoasa). Rugaţi-vă pentru păstorii dv. sufleteşti. Cât despre rugămintea dv., ea nu se poate îndeplini: orice preot a jurat ascultare faţă de episcop. Atunci când acesta socoteşte că trebuie să facă experienţă şi într-o altă parohie, trebuie să meargă acolo. Şi apoi nu trebuie să vă gândiţi numai la binele dv., ci şi la al celorlalte comunităţi.

* Iulia Fechetă (Adjudeni). Vă mulţumim pentru poeziile trimise. Din păcate, datorită numărului mare de strofe şi al faptului că nu avem spaţiul necesar ele nu pot apărea.

* Maria M. (Oituz). Nu trebuie să vă lăsaţi influenţată de "vorbele vecinilor" şi să lăsaţi ca ele să distrugă încrederea în cineva sau să distrugă chiar o prietenie. Mai cinstit ar fi un dialog sincer cu prietenul dv. care să clarifice eventualele neînţelegeri. În ceea ce priveşte căsătoria pe care Isus Cristos însuşi a ridicat-o la demnitatea de sacrament, nu trebuie să uităm că ea face parte din "planul lui Dumnezeu", deoarece "Dumnezeu însuşi este autorul căsătoriei".

* Grazziela Amaximoaei-Vitviţchi (Siret-Suceava). "În acest an creştinii sunt una, o singură Biserică a lui Cristos, anul acesta avem Paştele împreună! (...) Va fi cel mai frumos Paşte de până acum. Nu va conta că faci parte dintre "noi" sau "voi", ci că eşti creştin şi participi cu tot sufletul la una dintre cele mai mari sărbători ale creştinismului, învierea Domnului nostru, Mântuitorul tuturor neamurilor, Isus Cristos".

Bucuria de a sărbători Paştele împreună am trăit-o toţi creştinii din lumea întreagă. Trebuie să ne rugăm mai mult pentru ca această sărbătoare creştină să fie sărbătorită la aceeaşi dată de către toţi creştinii, indiferent de confesiune. Vă mulţumim şi pentru urările de Paşti, dorindu-vă numai bucurii şi haruri de la Dumnezeu!

* Daniela Borto (Bacău). Îţi mulţumim pentru creaţiile trimise. Mai perseverează, începutul e promiţător!

* Alina P. (Oneşti). Gândurile tale sunt, în parte, rodul frământărilor tale în faţa problemelor vieţii, cu care te confrunţi. Sugerându-ţi să nu te laşi purtată de gânduri pesimiste şi să ai mai multă încredere în tine, noi îţi dorim să treci cu bine cele două examene şi să nu uiţi că scopul şi ţinta oricărui creştin este şi va fi întotdeauna Isus Cristos. Succes!

* Mihail Popa (Târgu Jiu). Vă mulţumim pentru urările de Paşti şi vă dorim multă înţelepciune în tot ceea ce faceţi, bucurii şi pace lăuntrică. În ceea ce priveşte scrisoarea adresată părintelui paroh, vă sugerăm să o trimiteţi pe adresa parohiei unde activează Sfinţia sa. Revista nu are spaţiul necesar publicării ei.

* Anca Hurmuz (Sagna). "De la începutul acestei scrisori vreau să vă spun că citesc cu pasiune toate revistele care sunt făcute de dv. Am 11 ani..., mama mea a murit când aveam trei ani..., la trei ani am trăit o dramă deosebită. De atunci nu mai sunt aşa de fericită. Vreau să-mi daţi sfaturi dacă trebuie să mai scriu poezii, ce defecte am, ce calităţi. Îmi place să cânt cântecele de la biserică, îmi place să învăţ, să merg în excursie, iubesc foarte mult animalele, îmi place să mă joc cu ele, îmi place să merg la şcoală. Când mă împărtăşesc simt că am început o viaţă nouă, parcă sunt pe altă lume. (...) Vreau să mulţumesc pe această cale profesoarei de religie pentru că m-a îndemnat să vă trimit această scrisoare. Dumneaei este ca o mamă... ne învaţă rugăciuni, cântece, să deosebim binele de rău, adevărul de minciună, frumosul de urât, ura de iubire".

Dragă Anca, scrisoarea ta ne-a surprins plăcut. Eşti o mică şi fidelă cititoare a revistelor şi pentru aceasta noi îţi mulţumim. Deşi ai trăit de mică o adevărată dramă, prin pierderea mamei, nu trebuie să spui că eşti nefericită. Şi aceasta dintr-un motiv foarte temeinic: Isus te iubeşte, cei care te cresc, de asemenea, te iubesc; şi noi te iubim pentru că am descoperit în tine o fiinţă sensibilă, serioasă, iubitoare de frumos şi mai ales, te considerăm o adevărată prietenă. Fii, aşadar, bine venită în rândul micilor noştri prieteni! În ceea ce priveşte poeziile tale şi sfaturile pe care ni le ceri îţi mărturisim că eşti pe drumul cel bun. Nu îţi lipseşte talentul şi credem că Dumnezeu ţi-a dat harul de a aşterne pe hârtie trăirile tale. Îţi recomandăm să citeşti foarte multă poezie, deocamdată destinată copiilor, din poeţi, precum Ana Blandiana, Elena Farago, G. Topârceanu, Traian Dorz etc., să asculţi îndrumările educatorilor tăi pentru a te putea perfecţiona în acest gen literar şi, cine ştie, poate că într-o zi vom veni la tine pentru un autograf. Dar pentru a ajunge aici, trebuie multă muncă şi multă voinţă. Noi credem că vei reuşi. Din poeziile trimise am oprit câteva pentru revista "Isus, prietenul copiilor". Îţi dorim succes în tot ceea ce faci şi aşteptăm să ne mai scrii!

* Florinel Anton (Târgu Ocna). "De la început vreau să spun că eu mă aflu într-un loc mai puţin obişnuit pentru dv. Deci vă pot spune că mă aflu în închisoare, mai precis în spitalul penitenciar Târgu Ocna, unde am de executat o pedeapsă de 18 ani, din care am executat nouă ani şi aş mai avea încă trei ani. Datorită vieţii mele trăită în desfrâu şi păcat am ajuns în acest loc al groazei, dar stau de multe ori şi mă întreb dacă nu cumva a fost voia Domnului să ajung aici, căci altfel nu cred că aş fi ajuns să cunosc câte ceva din tainele Sfintei Scripturi. La Craiova, unde am stat aproape opt ani, am cunoscut primele date din istoria lui Isus; nu ştiam absolut nimic şi sunt ferm convins că dacă nu ajungeam aici, niciodată nu aş fi avut timp să studiez despre Dumnezeu. Datorită condiţiilor precare din închisoare, am ajuns să mă îmbolnăvesc şi să fiu adus aici, la Târgu Ocna, unde pentru prima dată am participat la un concurs pe teme de credinţă, unde în lipsă de documentare, totuşi am luat locul patru, adică menţiune, şi am fost recompensat cu revista "Lumina creştinului" nr. 10 din luna octombrie 2000. Citind cu mult interes această revistă publicată de redacţia dv., am decis să vă scriu şi să vă rog dacă binevoiţi să-mi publicaţi şi mie câteva rânduri. Mă numesc Anton Florinel, am vârsta de 39 de ani, adresa mea este: Spitalul penitenciar Târgu Ocna, str. Crizantemelor, 9, jud. Bacău, 5467-Târgu Ocna. Doresc din tot sufletul să corespondez cu creştini şi creştine din ţară pe teme de credinţă, pentru a deveni un bun creştin şi pentru a-mi îmbogăţi cunoştinţele despre minunata istorie a Domnului Isus. Cine doreşte şi are posibilitatea poate să-mi trimită hrană spirituală care să conţină literatură creştină, adică: broşuri, cărţi şi reviste".

Faptul că l-aţi descoperit pe Cristos, chiar în condiţiile vitrege şi în încercările grele prin care treceţi trebuie să vă dea certitudinea că Isus, care a venit pe lume pentru mântuirea noastră, poate fi prezent oricând şi oriunde este dorit. Fie ca această schimbare şi această dorinţă a dv. de a-l cunoaşte pe Mântuitorul să dea roade şi să vă aline. Rugaţi-vă, pentru ca viaţa dv. să fie de-acum încolo sub semnul luminii, iubirii şi al speranţei pe care Isus le-a semănat în sufletele creştinilor. Să sperăm că în urma publicării adresei veţi primi şi hrana spirituală atât de mult-dorită de dv.

* C.M. (Bacău). Sunt o cititoare oarecare a revistei dv. Vreau să vă rog să îmi citiţi această scrisoare şi să îmi scrieţi un răspuns ca să ştiu ce am de făcut mai departe. Până la vârsta aceasta (25 de ani) am cunoscut foarte mulţi băieţi, dar numai pe doi dintre aceştia i-am iubit, am simţit ceva aparte pentru ei, dar au fost zadarnice fiindcă au fost iubiri imposibile. Pe când pe ceilalţi băieţi i-am considerat: prieteni foarte buni, i-am luat ca pe fraţii mei cu care să îmi pot petrece timpul liber. (...)

S-a citit cu atenţie scrisoarea trimisă. V-aţi complicat mult viaţa. E un amestec de neînţeles: rugăciune, participare la Liturghie, dat în cărţi, superstiţii, practici păgâne, credinţă în cununie legată... N-aţi făcut o alegere clară pentru Cristos şi pentru principiile creştine. Ce înseamnă: "i-am arătat că ţin la el încât am acceptat propunerea lui..."? Este oare acest lucru o dovadă a dragostei? Dovada dragostei o găsiţi în cuvintele lui Cristos: "Dacă mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul meu" (In 14). Suntem în timpul pascal: Isus este viu; e o şansă ca să reînviaţi împreună cu Cristos şi să vă întâlniţi cu el printr-o întoarcere sinceră şi căinţă faţă de păcat. Lăsaţi-l pe băiat să se decidă încotro vrea să apuce. Discutaţi serios cu el în această privinţă şi faceţi-l să se decidă cât mai repede.

* C.B. (jud. Suceava). "Iubită redacţie "Lumina creştinului", sunt un tată a trei copii botezaţi catolic, au primit şi prima sfântă Împărtăşanie şi sfântul Mir. Una din fete s-a căsătorit şi s-a cununat ortodox. Această fiică a fost părăsită de bărbatul ei prin divorţ. Actualul soţ al fiicei mele a fost şi el căsătorit şi divorţat, datorită soţiei sale, care l-a părăsit. Acum aceşti doi recăsătoriţi ar vrea să se cunune catolic. Această cununie Biserica Catolică nu o aprobă. Fiica merge cu regularitate la biserica catolică, nu primeşte sfânta Împărtăşanie de atâţia ani, ca sancţiune pentru divorţ. (...) Nu am putut găsi o cale ca aceştia doi să primească cununia catolică. Dacă nu se poate să se cunune, măcar să se poată spovedi şi împărtăşi fiica mea. (...) Vin cu întrebarea, dacă nu cumva este posibil ca fiica mea să se cunune ortodox şi apoi să treacă la religia catolică? Nu ştiu dacă aceşti ortodocşi nu au probleme cu divorţul, la trecerea la religia catolică. Sunt tată în vârstă de 77 de ani şi aş vrea să mor fericit că fiica mea poate să primească sfânta Împărtăşanie în Biserica unde a fost botezată. Aştept răspunsul dv. cu mari emoţii şi mă mângâi la gândul că va fi un răspuns aşa cum îl aştept. Este atât de vinovat acest copil al lui Dumnezeu că nu există cale de iertare a păcatelor şi să fie iarăşi curat cum îşi doreşte acest copil?"

Orice păcat este iertat de către Dumnezeu dacă este părăsit. Starea de recăsătorire se cheamă păcat; Scriptura numeşte acest păcat adulter. Dacă aveţi un Nou Testament puteţi găsi cu uşurinţă textul: "Ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă... Oricine îşi lasă soţia şi ia alta în căsătorie, este adulter faţă de ea. Tot aşa dacă femeia îşi lasă bărbatul şi se mărită cu altul, este adulteră" (Mc 10,911-12). Atunci când cineva se căsătoreşte spune "da" la bine şi la greu, în timp de sănătate şi în timp de boală şi consimte în mod liber să trăiască în fidelitate şi dăruire totală faţă de celălalt, nu pentru un an sau doi, ci pentru toată viaţa. Dacă este pentru toată viaţa, noi nu putem să spunem altfel. În plus, cum s-a mai notat şi altă dată în această revistă, în faţa lui Dumnezeu soţul fiicei dv. este acela cu care, într-o zi, a jurat că va trăi împreună până ce moartea îi va despărţi, o altă căsătorie nefiind posibilă atât timp cât soţul îi trăieşte. De altfel, nici Biserica Ortodoxă nu recomandă o a doua căsătorie, cel puţin în teorie. Iată ce răspuns găsim în cartea "Învăţătura de credinţă creştină ortodoxă", Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1992, la întrebarea: Sunt îngăduite de Biserică a doua şi a treia nuntă? A doua şi a treia nuntă erau privite odinioară de Biserică cu mai multă asprime şi îngăduite numai ca un pogorământ făcut pentru slăbiciunea firii omeneşti. De aceea erau însoţite de unele epitimii sau canoane de pocăinţă (oprirea de la sfânta Împărtăşanie). Astăzi însă, deoarece asemenea căsătorii au devenit mai dese, Biserica e nevoită să le îngăduie şi să le binecuvânteze, pentru a nu lăsa pe cei împreunaţi cu legătura trupească, să trăiască în păcat, fără binecuvântarea lui Dumnezeu.

Cu alte cuvinte, sperăm că aţi observat şi dv., învăţătura Bisericii Ortodoxe are acelaşi răspuns cu privire la căsătorie, chiar dacă în practică lucrurile stau altfel. Ea consideră a doua şi a treia căsătorie o cedare, "un pogorământ" de la porunca lui Isus.