Evenimente interne
Profesiune pe viață
Sâmbătă, 21 aprilie, două surori, Maria și Irina Patrașc, din Institutul Diecezan "Slujitoarele lui Cristos, Marele Preot", care activează în Israel au făcut profesiunea perpetuă în co-catedrala Patriarhiei din Ierusalim. Înainte de acest eveniment surorile au făcut trei zile de exerciții spirituale. La sfânta Liturghie pontificală prezidată de Preasfințitul Aurel Percă însoțit de pr. Cornel Cadar și pr. Iosif Dorcu au participat și numeroși credincioși români care lucrează în Țara Sfântă. Joi, 31 mai, solemnitatea "Vizita Sfintei Fecioare Maria la Verișoara sa Elisabeta", surori din același institut, amintit mai sus, vor face profesiunea perpetuă. Ele vor face, în casa de la Miroslava, o săptămână de exerciții spirituale sub îndrumarea pr. Aurel Iștoc.
Întâlniri ecumenice
- Preoții romano-catolici din Onești au răspuns invitației protopopului ortodox de a sărbători împreună sfintele Paști, așa încât credincioșii celor două confesiuni și-au împărtășit unii altora bucuria învierii. Din partea Bisericii Romano-Catolice a adresat un mesaj pentru cei prezenți pr. paroh Iosif Păuleț.
- În prima zi de Paști, din inițiativa PS Ioachim Giosanu, vicar al Episcopiei Romanului, căreia i-a răspuns PS Petru Gherghel, episcopul romano-catolic de Iași, a avut loc la Roman o procesiune care a început din două părți, dinspre catedrala episcopală ortodoxă "Cuvioasa Parascheva" și dinspre biserica romano-catolică "Sfânta Tereza", pentru a ajunge în Piața "Roman Mușat", unde pe un podium cei doi ierarhi s-au salutat și îmbrățișat. Ierarhii au adresat credincioșilor câte un mesaj. După slujbă s-a desfășurat un program artistic, în care liceenii din oraș au recitat poezii, iar corurile celor două confesiuni au interpretat piese corale specifice sărbătorii învierii.
Campus
În perioada 6-8 aprilie a avut loc campusul diecezan al animatorilor Acțiunii Catolice Copii, la care au participat 36 de animatori din 15 parohii și doi invitați din Republica Moldova. Campusul a avut ca scop formarea celor care se implică în activitățile cu copiii din parohii și s-a axat pe însușirea mai multor tehnici de prezentare a catehezelor, a cântecelor și jocurilor, pentru a-i putea conduce cât mai bine pe copii în cunoașterea și trăirea propriei credințe. Cei prezenți au reușit să-și împărtășească experiența, să învețe noi cântece și jocuri cu care să anime grupurile de copii din propriile parohii și au înțeles mai bine rolul lor de animator.
Frații Carității în România
"Frații Carității" este numele unei congregații religioase catolice, fondată în Belgia în anul 1807 de pr. Peter Joseph Triest. "Ca frați ai Carității vrem să promovăm cultura carității în întreaga lume prin abordarea aproapelui nostru cu o atitudine de iubire și să fim aproape de el în mod profesional, cu atenție specială față de cei săraci și marginalizați". După ce în anul 1996 Frații Carității au deschis în București un centru de îngrijire psihiatrică, în 1999 au inițiat proiectul de locuințe protejate pentru pacienți psihiatrici cronici în Iași. Cu acest proiect ei vor să promoveze noul mod de abordare a problemei pacienților psihiatrici cronici, reintegrându-i în societate. Frații Carității speră să-și continue activitățile apostolice cu frații români, în viitorul apropiat. Pentru aceasta, ei sunt gata să ofere formare profesională și religioasă tinerilor români. Cei interesați pot obține informații de la Fratele Bart Delrue, str. Brândușa, nr. 16, 6600-Iași, tel. 032/277735.
Aniversare și inaugurare
În luna aprilie s-au împlinit 175 de ani de la începerea construirii primei biserici catolice de pe actuala vatră a satului Răducăneni, județul Iași. Deși catolicii locuiau în zona Pietrosu încă din 1806, nu se cunoaște existența vreunei biserici din acea perioadă. Din cauza alunecărilor de teren, în 1825, catolicii au coborât de pe Pietrosu în zona satului numită azi Satu Vechi, unde, în primăvara anului 1826, au început construirea unei biserici din lemn. La începutul secolului XX aceasta devenise neîncăpătoare, de aceea s-a pus problema clădirii unei noi bisericii. Aceasta s-a realizat în mai multe etape, chiar cu prețul vieții ctitorului - pr. Benevenut Wiener -, și a necesitat numeroase intervenții ulterioare datorate cutremurelor din 1940, 1977 și 1986. La inițiativa Preasfințitului Petru Gherghel, însuflețirii pr. paroh Anton Farcaș și concursul a numeroși specialiști și muncitori, în 1999 s-a început înlocuirea stâlpilor de rezistență cu un sistem de grinzi transversale, ceea ce a făcut ca biserica să capete structură solidă și o înfățișare nouă. Ea a fost inaugurată în această formă în noaptea de Paști a acestui an și a fost vizitată de Excelența sa ep. Petru Gherghel cu o delegație din Dieceza de Münster condusă de prelatul Josef Alfreds, unul din binefăcătorii Diecezei de Iași.
Anunțuri
- S. C. "ROMTINA PRODCOM" s.r.l. produce și comercializează lumânări pentru Botez, Mir, Cununie, înmormântare etc. Primește comenzi de orice tip. Cei interesați pot suna la tel. 033/749098; 094/819186 sau pot scrie la adresa din str. Siret, 459, jud. Neamț, 5589-Tămășeni.
- Zugrav catolic autorizat, lucrează calitativ la prețuri avantajoase. Cei interesați pot suna la tel. 01/7899958; 093/462131 sau pot scrie la C.P. 89, O.P. 79 - București.