Viaţa ca vocaţie

Ziua Mondială de Rugăciune pentru Vocaţii

"Apropiata Zi Mondială de Rugăciune pentru Vocaţii, care se va desfăşura la puţine luni de la încheierea marelui jubileu, va avea ca temă "Viaţa ca vocaţie". Cu acest mesaj al meu doresc să reflectez împreună cu voi asupra unui argument care dobândeşte o neîndoielnică importanţă în viaţa creştină". Aşa afirmă Ioan Paul al II-lea în mesajul pentru Cea de-a XXXVIII-a Zi Mondială de Rugăciune pentru Vocaţii, care se va celebra la 6 mai 2001, duminica a IV-a a Paştelui.

"A considera viaţa ca vocaţie - subliniază Sfântul Părinte - favorizează libertatea interioară, stimulând în persoană dorinţa de viitor, o dată cu refuzul unei concepţii de existenţă pasivă, plictisitoare şi banală. Viaţa îşi asumă astfel valoarea de "dar". Omul arată că este renăscut din Duh atunci când învaţă să urmeze calea noului decalog: "Să vă iubiţi unii pe alţii aşa cum v-am iubit eu"".

"Dumnezeu - continuă Ioan Paul al II-lea - merge cu noi, în mijlocul evenimentelor noastre diverse, şi, dacă noi o dorim, realizează cu fiecare o minunată istorie de iubire, unică şi irepetabilă şi, în acelaşi timp, în armonie cu omenirea şi cosmosul întreg. A descoperi prezenţa lui Dumnezeu în propria istorie, înseamnă a nu ne mai simţi orfani, ci a şti că avem un Tată căruia i ne putem încredinţa: acesta este marele moment crucial care transformă pur şi simplu orizontul uman". "Este necesar - accentuează papa - un angajament unanim al întregii comunităţi creştine pentru "a reevangheliza viaţa".

O cateheză de la suflet la suflet

"Mă bucur să vă întâlnesc din nou! Văd aici şi persoane care nu au fost data trecută la întâlnire! Sper că vă mai amintiţi, ultima data ne-am uitat împreună la o imagine, aceasta pe care o am acum în mână. Ce reprezintă? Mai ştie cineva? Da, exact, este Isus. Şi acesta, din dreapta? Este diavolul... Ce scenă este pictată aici? Ispitirea... Cine a fost ispitit? Da, aşa este: Isus a fost ispitit de diavol... Unde? În deşert, ca acesta unde ne aflăm noi acum... Despre aceasta am vorbit noi ultima dată, nu? Ispitirea lui Isus în deşert, timp de patruzeci de zile".

Mă aflam la o oră de cateheză care se desfăşura în cadrul Liturghiei la început de Post Mare într-o biserică de lut, acoperită cu paie, în Kenya. Preotul, un misionar german care se afla de aproximativ cinci ani într-o parohie misionară din North Horr, avea în faţa lui circa 30 de persoane, în marea lor majoritate femei şi copii. Şi tot în marea lor majoritate nu ştiau să scrie şi să citească. Erau nomazi din triburile Gabra. Erau oameni care erau permanent pe drum, care se bucurau de o Liturghie şi o cateheză cam o dată pe lună, oameni care locuiau cu întreaga familie într-o colibă şi care erau sincer interesaţi de Evanghelie, de mesajul ei, de persoana lui Isus, de valorile culturale şi religioase ale veştii celei bune.

La triburile din zona misiunii North Horr (triburile Gabra), în nordul Kenyei, cateheza actuală se face în stilul oral, dialogat, atât de familiar culturii africane. Este un stil care implică pe oricine: copiii, femeile, bărbaţii. De cele mai multe ori preotul este ajutat de unul sau mai mulţi laici care au o funcţie importantă în Bisericile locale africane: cea de catehet. În lipsa preotului, el are grijă de cateheză; adună comunitatea pentru liturgia cuvântului; este mâna dreaptă a preotului, oferindu-şi serviciile pentru a traduce în limba locală predica (dacă preotul încă nu ştie suficient de bine limba locală); face anunţurile necesare în comunitate; organizează celebrările liturgice.

O cateheză în imagini! Este ceea ce s-a făcut în multe biserici - catolice sau ortodoxe - prin picturile din interiorul sau exteriorul acestora. Explicate, meditate... În Dieceza de Marsabit (pe teritoriul căreia se află această misiune), de mult timp preoţii şi cateheţii folosesc în cadrul itinerarului de pregătire la primirea Botezului (care durează 2-4 ani) două cărţi cu imagini: un volum reprezintă etapele mai importante ale Vechiului Testament; al doilea, de acelaşi tip, este rezervat Noului Testament. Imaginile respective sunt reproduceri ale unor picturi de pe zidurile unei bisericuţe din misiunea Kalacha (deşertul Chalbi), picturi executate de un artist etiopian.

Cu multă simplitate şi familiaritate, preotul discuta cu oamenii din acea biserică de lut. Afară erau 45-50 de grade... Lumea era atentă, îşi exprima opinia; pentru ei era un moment foarte important: a fi creştin nu este o joacă, iar a cere Botezul nu este un rit formal, din obişnuinţă.

Am rămas impresionat de sărăcia "mijloacelor de lucru" şi de bogăţia şi sensibilitatea preoţilor şi cateheţilor, de capacitatea lor de a transmite credinţa. În parohiile pe care le-am văzut în Dieceza de Marsabit o realitate era evidentă: analfabetismul, duritatea existenţei zilnice, foamea şi bolile, lipsa de preoţi - erau compensate prin entuziasm, prin sensibilitate, prin "martorii" speranţei şi credinţei. Pentru cineva (preot, soră, laic) care trăieşte sau vrea să trăiască în Kenya, ceea ce dă este infinit mai puţin în comparaţie cu ceea ce primeşte.

Pr. Cornel Berea