Jubileul clerului
Cât mai mult în adorație
Preoții au avut jubileul la nivel diecezan în Joia Mare; în perioada 14-18 mai va fi jubileul preoților din întreaga lume, eveniment la care vor participa și preoți din România.
În ziua de 20 aprilie (Joia Mare), în catedrala "Adormirea Maicii Domnului" din Iași s-a celebrat jubileul preoților din Dieceza de Iași. La Liturghia crismei sute de preoți și diaconi din toată dieceza au fost în jurul episcopului și și-au reînnoit făgăduințele din ziua hirotonirii. A fost o ocazie potrivită de a aprofunda, împreună cu păstorul diecezei, scrisoarea adresată special de Sfântul Părinte tuturor preoților. În ziua de 23 martie, în timpul pelerinajului istoric din Țara Sfântă, el a semnat acest document în Cenacolul unde a avut loc Cina cea de taină. Papa a rugat atunci preoții "să celebreze Liturghia întotdeauna cu fervoare. Fie ca fiecare dintre noi să stăm cât mai mult în adorație față de Cristos euharisticul". Papa și-a exprimat, de asemenea, speranța ca preoții să descopere în Euharistie secretul depășirii tuturor problemelor și puterea ca după fiecare descurajare să continue slujirea lui Cristos. Redescoperirea de către credincioși a valorii sfintei Liturghii și a prezenței lui Cristos în sacramente depinde în mare măsură de "relația noastră personală cu Euharistia".
"Amintindu-ne de faptul că suntem născuți din iubire, scria PS Petru Gherghel preoților, că am primit în dar jertfa euharistică izvor și culme a întregii vieți creștine (LG 11), că Isus ne-a ales să fim preoții săi și să facem aceasta întru amintirea sa (cf. Lc 22,19), că ne cheamă să formăm cu toți ceilalți confrați un colegiu și un presbyterium bazat pe iubire și unitate, așa cum el și cu Tatăl una sunt (cf. In 17,21), invitându-ne să nu uităm că purtăm această comoară în vase de lut (cf. 2Cor 4,7), că trebuie să fim și noi, unul fiecare, sacerdos et hostia (cf. Evr 10,5-7), Sfântul Părinte, cu o iubire particulară și emoție vădită, ne adresează o chemare de suflet pentru acest moment al vieții noastre".
Jubileul preoților din întreaga lume (14-18 mai) va coincide cu sărbătoarea aniversării a 80 de ani de viață a Sfântului Părinte. O atenție deosebită se va arăta acelor preoți care în timpul acestui an vor împlini 80 de ani de viață sau vor celebra 50 sau 25 de ani de la consacrarea sacerdotală. La 18 mai, Sfântul Părinte va celebra Liturghia în Piața "Sfântul Petru", "care va deveni un nou Cenacol". Alte celebrări liturgice (spovezi, mărturii și meditații) vor avea loc în zilele de 16 și 17 mai în bazilicile "Sfântul Ioan" din Lateran și "Sfântul Paul" din afara zidurilor. În seara de 16 mai, în Circus Maximus, va avea loc Calea crucii pentru preoți.
Preoții vor putea, de asemenea, să "reflecteze asupra propriei lor identități și asupra ministerului lor", găsind sprijin în figurile sfintei Ecaterina de Siena și a sfintei Tereza de Lisieux, care "sunt bine cunoscute în lumea catolică pentru devotamentul lor spiritual special față de preoți. Sfânta Ecaterina a scris multe scrisori în care le-a reamintit preoților ("miniștrii sângelui Mântuitorului") demnitatea lor, condiția lor de "alter Christus", cu calitățile morale și spirituale ce decurg de aici și zelul pe care trebuie să îl aibă... Sfânta Tereza de Lisieux a fost o admiratoare ferventă a preoției... Ea a sprijinit apostolatul miniștrilor altarului prin rugăciune, prin sacrificii.
Cardinalul Dario Castrillon Hoyos, prefectul Congregației pentru Cler a declarat că pregătirile pentru acest jubileu au început cu patru ani în urmă la întâlnirea internațională a preoților de la Fatima (1996). După acest eveniment, "pelerinajul marian" a continuat în Yamassoukro (1997 - Coasta de Fildeș), Guadalupe (1998 - Mexic) și anul trecut în Țara Sfântă, la Ierusalim. "Cu această ocazie pelerinajul își va atinge scopul final la Roma, de a trece prin poarta sfântă".
Acest jubileu va fi o ocazie deosebită pentru participanți de a-și reaminti și a aprofunda adevărul că "toți preoții acționează în numele și în persoana lui Cristos". Este de asemenea o ocazie de a "reînnoi conștiința fericită a darului minunat pe care Dumnezeu ni l-a dăruit în preoție", a remarcat cardinalul Castrillon. Din punct de vedere al celebranților, Liturghia va rămâne în istorie ca Liturghia cu cei mai mulți preoți concelebranți.