Paroh de ţară şi apostol al carităţii

Duminică, 3 octombrie 1999, în Piaţa "Sfântul Petru", papa Ioan Paul al II-lea a prezidat concelebrarea euharistică în timpul căreia a proclamat şase noi fericiţi. Ei sunt: Ferdinando Maria Baccilieri, Edward Joannes Maria Poppe, Arcangelo Tadini, Mariano da Roccacasale, Diego Oddi şi Nicola da Gesturi. În timpuri diferite şi prin modalităţi diferite, fiecare dintre ei şi-a dat viaţa pentru slujirea evangheliei.

Ferdinando Maria Baccilieri

S-a născut la 14 mai 1821, la Campodoso în Parohia Reno Finalese, situată pe teritoriul Diecezei de Modena. Formarea culturală a primit-o mai întâi acasă; apoi a fost ucenic al Barnabiţilor la Bologna şi al Iezuiţilor la Ferrara. În acest oraş a simţit vocaţia la preoţie şi, atras de exemplul învăţătorilor săi, a intrat în Societatea lui Isus, cu propunerea de a se dedica evanghelizării popoarelor necreştine. Anul de noviciat făcut la Roma, la "S. Andrea al Quirinale", a fost întrerupt de o situaţie precară a sănătăţii care l-a constrâns să lase viaţa religioasă. După terminarea studiilor filozofice şi teologice în seminariile din Finale Emilia, Modena şi Ferrara, primeşte consacrarea prezbiterală la 2 martie 1844. Reîntors în localitatea natală, colaborator al parohului, se dedică cu zel ministerului predicării, invitat şi în alte parohii şi dieceze. În această perioadă a fost şi profesor şi director spiritual în Seminarul din Finale Emilia, şi a obţinut licenţa în drept civil şi bisericesc la Universitatea Pontificală din Bologna.

Împotriva oricărei previziuni şi a dorinţei sale îi este încredinţată îngrijirea unei parohii, "S. Maria di Galeazza", Dieceza de Bologna, o comunitate mică care se găsea în condiţii morale şi religioase nu prea fericite. În această comunitate a desfăşurat fără întrerupere, pentru tot restul vieţii sale, un apostolat incisiv şi rodnic.

Cu toată angajarea s-a dedicat administrării sacramentului penitenţei şi conducerii sufletelor, distingându-se prin spirit patern, prudenţă şi darul sfatului. Convins că laicii sunt chemaţi să contribuie la creşterea Bisericii şi la continua lor sfinţire, a favorizat colaborarea lor prin instituirea de diferite asociaţii, masculine şi feminine, care au fost în parohia sa ca o drojdie cu care dospeşte întreg aluatul.

Continuitatea proiectului său pastoral şi rodul misiunii sale de paroh se află în Congregaţia Surorilor "Slujitoarele Sfintei Maria di Galeazza", fondată cu scopul de a se îngriji de copiii săraci, bolnavii singuri şi abandonaţi şi pentru slujirea Bisericii.

Bogat în merite a încheiat viaţa pământească la 13 iulie 1893, în timp ce făcea meditaţia zilnică asupra Patimii Domnului.

Paroh timp de 41 de ani, a realizat într-un mod extraordinar tot ceea ce putea realiza un paroh. Parohul este în mijlocul credincioşilor săi primul martor al lumii invizibile, vestitorul împărăţiei, educatorul credinţei, glasul care cheamă legea lui Dumnezeu şi exigenţele vocaţiei baptismale, maestrul carităţii. Dar este şi capul comunităţii creştine, primul responsabil al administrării sale corecte, paznicul prudent şi vigilent al patrimoniului său edilitar.

Ce ne poate spune astăzi fericitul Ferdinando M. Baccilieri?

Înainte de toate aminteşte unitatea profundă dintre viaţă şi ministerul preotului, fapt pentru care nu se poate asemăna rolul preotului cu cel al oricărui funcţionar. Asemănarea cu Cristos se manifestă în părintele Ferdinando în viaţa spirituală intensă, în rugăciune prelungită, în suferinţă din cauza unei sănătăţii precare, în studiu şi în cunoaşterea mentalităţii timpului, în neliniştea pentru cei care trăiesc departe de credinţă şi în căutarea mijloacelor mai eficiente pentru evanghelizare.

În al doilea rând ceea ce impresionează mai mult este chiar ministerul său pastoral, atât pentru orele dedicate confesionalului, pentru varietatea propunerilor de a implica laicii în diferite confraternităţi, pentru frecvenţa misiunilor populare cât şi în creşterea umană a tinerelor din zonă. A revelat o credinţă profundă în opera Bisericii şi în eficacitatea parohiei, care este loc de creştere în credinţă şi sfinţenie.

Secretul dăruirii sale se găseşte în devoţiunea către Maica Îndurerată. Această devoţiune pe care a cunoscut-o de mic copil devine sufletul vieţii sale preoţeşti şi inspiraţiei pentru ministerul său. Sfinţenia lui devine astfel motiv de sfinţire pentru toţi.