Cristos a înviat

Cristos a înviat! Ce vorbă sfântă!
Îţi simţi, de lacrimi calde, ochii uzi,
Şi-n suflet parcă serafimii-ţi cântă,
De câte ori, creştine, o auzi!

Cristos a înviat în firul ierbii,
A înviat Cristos în adevăr,
În poeniţa unde zboară cerbii,
În florile de piersic şi de măr,

Şi-n stupii de albine fără greş
În vântul care-adie mângâios,
În ramura-nflorită de cireş, -
Dar, vai, în suflet, a-nviat Cristos?

Ai cântărit, cu mintea ta, creştine:
Cât bine ai făcut sub cer umblând?
Eşti tu pornit, măcar acum, spre bine?
Măcar acum, te simţi mai bun, mai blând?

Simţi tu topită-n suflet vechea ură?
Mai vrei pierzarea celui plin de har?
Ţi-ai pus zăvor pe bârfitoarea gură?
Iubirea pentru semeni o simţi, - jar?

O, dac-aceste legi, de-a pururi sfinte,
În aur, măcar azi, te-au îmbrăcat, -
Cu semenii-n suflet, - imn fierbinte -
Ai drept să cânţi: "Cristos a înviat!"

Vasile Militaru

* * *

Noua floare a iubirii...

Te-am întrebat Stăpâne, într-o zi
Ce-i "floarea nouă a iubirii"?
N-ai râs, ci doar dregându-ţi glasul
Mi-ai vorbit:
"Ia trei măsuri de apă din fântână.
Apoi din nou aceeaşi cantitate de făină;
Şi sare-ai spus să iau şi zahăr trei măsuri.
Din candela aprinsă, ulei tot trei măsuri
Şi-amestecându-le într-una
Să-ncep a frământa...
Cu mâinile amândouă, aluatul să-l adun
Şi miezul ei, bine dospit,
În trei măsuri să îl despart...
cu focul inimii, aluatul să-l sporesc
Căci dinăuntru ei vine lumina...
Apoi tot trei măsuri de aluat
Ai spus să-ntind pe întreg câmpul...
Şi grâul verde, primind hrana nouă
Va înfrăţi;
Din boabele-i cu lapte
O nouă floare se va naşte:
E noua floare a iubirii...

Olariu Elena (Răducăneni)

* * *

Ai înviat

Îmbrăţişând lumina zării,
Cu braţe prăfuite de lut...
Ploaia plângea cu lacrimi de ceară
Pe obrajii mei sângerânzi...
Te vedeam ducând durerea crucii mele,
Pe umerii tăi goi;
Îmi era teamă să-mi privesc rănile
Ce-ţi usturau mădularele;
Mă temeam să te ajut...
Într-un târziu ţi-am cerut crucea,
Dar drumul se sfârşise;
Ajunsesem pe Golgota.
Păcatele mele te-au atârnat pe cruce...
Doamne, te-am ucis...!
Acum braţele mele prăfuite de lut,
Loveau lumina zării;
Ploaia plângea cu lacrimi de sânge
Pe obrajii mei de ceară.
Dar ai înviat! Ce bucurie!
Isuse ai înviat!

Maria Rozalia Chelaru (Vatra Dornei)

* * *

Înviere

Viu, viu, viu, într-o noapte de blândeţe fluidă
Cu lună strâmbă, între copaci şui şi despletiţi,
Menită să şteargă, împărăteşte, marginile durerii
Întotdeauna mai nobilă decât orice păcat.

Şi dobândesc palme interioare la capătul braţelor lungi şi goale
Ca să ţin laolaltă tristeţea şi minunea vieţii
A iubirii biruitoare, a căinţei şi teama
Precum pomii în văzduh biruinţa fragilităţii.

Cristiana Vinţan (Timişoara)

* * *

Apocalipsa

Învăluite nopţi cu vise rău prevestitoare
Sfârşit temut de mileniu, temute apusuri de soare
Undeva prin lume e încă război fratricid
Se-neacă pământul în lacrimi de sânge; ochii lumii se-nchid

Crucificat iar şi iar e Domnul Isus
Harnici secerătorii se grăbesc spre apus
Răsună Cuvântul; la pocăinţă ne-ndeamnă.
În noaptea din urmă să nu avem teamă

Sfinţii din ceruri se roagă şi plâng: îndurare mai cer
Tot cerul e negru; luna se-ascunde; stele pălesc şi apoi pier
O, Doamne, apocalipsa e în noi! mai auzi glasul lumii strigând
Se-ntoarce Isus Salvatorul cu moartea pe moarte călcând.

Georgeta Constantinescu (Focşani)