Restaurarea ordinei valorilor

"Problema vieţii", cartea pr. prof. Ferdinand Lelotte a apărut la noi în ţară în 1996 în traducerea Mons. Iustin Ştefan Paven. Această carte de apologetică modernă începe cu întrebarea "pentru ce trăim?" şi afirmă că omul nu va avea linişte decât în ziua în care va înţelege pentru ce trăieşte.

E trist faptul că nu toţi ştim pentru ce trăim, care-i scopul ultim al omului pe pământ. E trist că tot mai mulţi oameni, de altfel creştini credincioşi acasă, plecând din motive economice în lumea largă, uită de credinţă şi lasă biserica cu cele ale ei să intre într-un con de umbră în conştiinţa lor. Ei se întorc în familie schimbaţi, lipiţi de cele trecătoare, reci şi total indiferenţi faţă de cele spirituale. Faţă de această realitate a societăţii moderne e mai mult decât sugestivă imaginea prezentată de Muzeul Căilor Ferate din Nürenberg (Germania): în secolul al XIX-lea când a apărut locomotiva cu aburi, societatea umană avea în centrul localităţilor biserica mare şi frumoasă, iar celelalte clădiri erau toate mai mici decât "casa Domnului". În etapele următoare de dezvoltare a transportului rural, casele au crescut, au apărut şi fabricile care concurau în înălţime biserica. În ultimele perioade de dezvoltare ale tehnicii cele din jur aproape au ascuns biserica, toate au crescut şi ocupă tot spaţiul şi toată atenţia, iar biserica mică şi stingheră e aşezată într-un colţ neînsemnat al scenei.

Imaginea aceasta în mod ostentativ accentuează diferenţa de apreciere a valorii credinţei în comparaţie cu valoarea tehnicii în istoria societăţii umane. Cu toate acestea ordinea reală a valorilor nu este cea la care subscriu mulţi dintre oamenii de azi. Valorile spirituale trebuie să fie înaintea celor materiale, iar cele veşnice mai în atenţie decât cele trecătoare, oricât ar depinde viaţa umană de ele. În Muzeul Istoriei Artei din Viena este un tablou pictat de Antonio de Pereda în 1634 cu titlul "Alegorie asupra celor trecătoare". Un înger ţine deasupra globului pământesc chipul unui împărat vrând parcă să spună: "Ce ţi-ar folosi, omule, de ai stăpâni lumea întreagă, dacă sufletul ţi-l vei pierde?" Pe masa alăturată de glob mai sunt: macheta unui palat somptuos, bani, bijuterii de aur, cărţi de joc într-o parte, iar în cealaltă parte cărţi de citit, puşca de vânătoare etc. Peste toate însă domină chipul morţii cu o mulţime de tidve găunoase deasupra cărora clepsidra timpului s-a golit de mult. Privind cu atenţie acest tablou ideea ce te stăpâneşte este că în faţa veşniciei toate-s trecătoare şi toate aşteptată răspuns la întrebarea sfinţilor: "Quid hoc ad aeternitatem?" (Care-i valoarea lor în faţa veşniciei?).

Nu trebuie să negăm valorile ştiinţei şi tehnicii moderne căci ar fi semn de un inutil şi total spirit retrograd. Dar nici nu trebuie să uităm de rolul civilizator al creştinismului în decursul istoriei umane şi nu trebuie să excludem din viaţa societăţii de azi valoarea credinţei ca un lucru perimat, înlocuind-o cu trecătoare valori profane. În caz contrar, are dreptate Blaise Pascal când zice: "Omul e făcut să gândească. În asta stă toată demnitatea şi meritul său... Ordinea gândirii îi impune să înceapă cu sine însuşi, cu autorul vieţii sale şi cu scopul vieţii. De fapt la ce cugetă omul în lume? El nu se gândeşte decât cum trebuie să se distreze, cum să se îmbogăţească, cum să-şi creeze o reputaţie... fără să se gândească ce înseamnă a fi om".

Pr. Gheorghe Lenghen