Purificarea memoriei

Duminica din 12 martie va rămâne ca Ziua Iertării pentru greşelile comise în cursul secolelor de către fiii Bisericii. Un act care trebuie înţeles în profunzimea sa. Sfântul Părinte a cerut iertare pentru greşelile din trecut şi din prezent. Acest gest a devenit unul dintre cele mai importante semne ale jubileului anului 2000. Deja în documentul de proclamare al jubileului este notat: "Prin natura sa, anul sfânt este un moment de chemare la convertire... Insistăm ca în acest an de milostivire, Biserica, întărită de sfinţenia pe care o primeşte de la Cristos, să îngenuncheze înaintea lui Dumnezeu şi să implore iertare pentru păcatele trecute şi prezente ale fiilor săi" (Incarnationis mysterium, 11). Înainte de acest gest, în ziua de 2 martie, a fost prezentat documentul "Memorie şi reconciliere: Biserica şi greşelile trecutului" într-o conferinţă de presă. Textul acestui document are scopul de a arăta că Biserica rămâne sfântă în ciuda greşelilor comise în trecut şi pune accent pe faptul că aceste greşeli trebuie să fie "lecţii pentru prezent şi pentru viitor". Documentul, care va apărea în curând în limba română la Editura Presa Bună, a fost dat publicităţii duminică, 12 martie.

Iertăm şi cerem iertare

"Mai piu" (Niciodată). De cinci ori aceste două cuvinte italiene au fost repetate, reluând lista greşelilor, a omisiunilor, a întârzierilor pe care fiii Bisericii de acum înainte nu ar trebui să le mai comită. Aceasta a fost duminică, 12 martie, prima duminică a Postului Mare, Ziua Iertării. După terminarea sfintei Liturghii de la fereastra biroului său, Sfântul Părinte a explicat sensul profund al gestului care a avut loc în bazilica "Sfântul Petru": "Anul Sfânt este un timp de purificare: Biserica este sfântă pentru că Isus Cristos este capul şi mirele său, Duhul este sufletul său dătător de viaţă, şi preasfânta Fecioară şi sfinţii sunt expresiile ei cele mai autentice. Cu toate acestea, fiii Bisericii cunosc realitatea păcatului, ale cărui umbre se reflectă în ea, întunecând frumuseţea ei. De aceea, Biserica nu încetează să implore iertarea lui Dumnezeu pentru păcatele membrilor ei".

Papa a subliniat că "aceasta nu este o judecată asupra responsabilităţii subiective a fraţilor care ne-au precedat: acest lucru îi revine numai lui Dumnezeu care, spre deosebire de noi, poate să "pătrundă adâncul inimii şi al minţii". Actul făcut astăzi este o recunoaştere sinceră a greşelilor comise de fiii Bisericii în trecutul îndepărtat sau apropiat. Este o implorare umilă a iertării lui Dumnezeu. Acest lucru va trezi cu siguranţă conştiinţele, permiţând creştinilor să intre în al treilea mileniu mai deschişi faţă de Dumnezeu şi faţă de planul său de iubire".

Şapte cereri de iertare

Ceremonia a început în faţa altarului de la statuia "Pieta" a lui Michelangelo din bazilica "Sfântul Petru". Papa a început acest gest în faţa imaginii Mariei pentru că Biserica, asemenea Fecioarei, doreşte să îl ia în braţele sale pe Mântuitorul crucificat, împovărată de păcatele fiilor ei, şi să invoce iertarea Tatălui.

Predica din timpul Liturghiei a fost o autentică examinare a conştiinţei pentru greşelile din trecut şi din prezent ale fiilor Bisericii. Ea a fost ritmată de refrenul: "Iertăm şi cerem iertare", pentru greşelile din trecut şi din prezent. Momentul cel mai solemn a fost însă atunci când Sfântul Părinte a condus o rugăciune în care a mărturisit greşelile şi a cerut iertare.

După apelul iniţial la căinţă, cinci cardinali şi doi arhiepiscopi din şapte ţări diferite (doi africani, doi asiatici, doi europeni şi un australian) au enunţat greşelile din trecut şi din prezent ale creştinilor. Primul, cardinalul Bernardin Gantin din Benin, decan al Colegiului Cardinalilor, a făcut o mărturisire generală a păcatelor creştinilor din decursul istoriei, în timp ce cardinalul Joseph Ratzinger, prefectul Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, a chemat la mărturisirea greşelilor comise prin folosirea "metodelor neevanghelice" în slujba credinţei. Cardinalul Roger Etchegaray, preşedintele Comitetului Central pentru Marele Jubileu, a îndemnat la mărturisirea păcatelor care au dus la diviziuni între creştini; cardinalul Edward Cassidy, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Unitatea Creştinilor, a recunoscut greşelile comise "împotriva poporului legământului", Israel; arhiepiscopul japonez Stephen Fumio Hamao, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Pastorala Migranţilor şi a Persoanelor în Deplasare, a menţionat păcatele comise împotriva iubirii, a păcii, a drepturilor popoarelor, a respectului culturilor şi religiilor. Cardinalul nigerian Francis Arinze, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Dialogul Interreligios, a mărturisit păcatele care au rănit demnitatea femeii şi unitatea omenirii. În final, arhiepiscopul vietnamez François Xavier Nguyen Van Thuân, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Justiţie şi Pace, s-a referit la păcatele împotriva drepturilor fundamentale ale persoanei umane: abuzurile împotriva copiilor, marginalizarea săracilor, uciderea nenăscuţilor sau folosirea lor în experimente...

Mărturisirea cardinalilor a inclus temele menţionate înainte de pontif în predica sa. "Mea culpa" a făcut referire şi la păcatele din prezent ale creştinilor: "Mărturisim şi responsabilitatea noastră pentru nenorocirile de astăzi. În faţa ateismului, a indiferenţei religioase, a secularismului, a relativismului etic, a violărilor dreptului la viaţă, a indiferenţei faţă de sărăcia multor ţări, nu putem să nu ne întrebăm care sunt responsabilităţile noastre".

Ceremonia a amintit de celebrarea liturgică din Vinerea Mare dinainte de Conciliu, când era adus un candelabru cu 15 lumânări, care erau stinse una câte una, după lectura psalmilor, cu excepţia ultimei care rămânea aprinsă, anunţând victoria Învierii. Duminică, 12 martie, candelabrul avea şapte braţe, corespunzând celor şapte cereri de iertare. După rugăciunea de iertare pronunţată de Sfântul Părinte fiecare episcop nu stingea, dar aprindea câte o lumânare din candelabru ca şi cum ar fi amintit că această zi nu trebuie să fie uitată.

Fiecare din cei şapte a venerat un crucifix special, adus cu această ocazie din biserica "Sfântul Marcel" din Roma: o imagine a lui Cristos care a fost venerată în anii sfinţi începând din secolul al XIV-lea. La sfârşitul rugăciunii finale, Sfântul Părinte a îmbrăţişat şi a sărutat şi el crucifixul, ca expresie a iubirii şi a cererii de iertare.

Semnificaţii

Deşi celebrarea liturgică prin care s-a cerut iertare pentru păcatele membrilor Bisericii a fost unică în istorie, ea nu reprezintă o rupere radicală de tradiţia Bisericii; acest lucru este rostit în rugăciunea de la începutul celebrării liturgice în fiecare zi. Papa şi întreg poporul credincios, toţi mărturisesc înaintea lui Dumnezeu şi în prezenţa fraţilor şi surorilor că au păcătuit. Papa Paul al VI-lea, cu ocazia vizitei în Ţara Sfântă, a cerut iertare, gest repetat la 30 iunie 1968. În toate timpurile sfinţenia Bisericii a strălucit, mărturisită de un număr incalculabil de fii ai săi; în acelaşi timp, Biserica suferă de contradicţia prezenţei păcatului, care a continuat să îngreuneze drumul poporului lui Dumnezeu. Biserica poate să cânte "Magnificat" datorită acţiunii lui Dumnezeu în ea, şi "Miserere" (Ps 51) pentru păcatele creştinilor care au nevoie de purificare, ispăşire şi reînnoire.

Răspunzând acelora care au spus că "mea culpa" făcută de Biserică nu este de ajuns, arhiepiscopul auxiliar de Roma, Rino Fisichella, a spus: "Unii sperau că vom cere iertare chiar şi pentru faptul că existăm, dar nu putem face acest lucru".

A cere iertare lui Dumnezeu "pentru greşelile comise de fiii Bisericii", aceasta "permite creştinilor să intre în mileniul trei mai deschişi faţă de Dumnezeu şi faţă de planul său de iubire".

"Fraţi şi surori, această liturgie care a celebrat îndurarea lui Dumnezeu şi a vrut să purifice memoria drumului creştinilor în decursul veacurilor, să trezească în întreaga Biserică şi în fiecare din noi o angajare de fidelitate faţă de mesajul veşnic al Evangheliei: niciodată nimic împotriva carităţii în slujirea adevărului, niciodată gesturi împotriva comuniunii Bisericii, niciodată ofense faţă de vreun popor, niciodată recurgere la logica violenţei, niciodată discriminări, excluderi, opresiuni, dispreţ faţă de săraci şi faţă de ultimii. Domnul cu harul său să poarte la împlinire hotărârea noastră şi să ne conducă pe toţi la viaţa veşnică. Amin".

(Ioan Paul al II-lea, 12 martie 2000)