Cetatea pământească

Statisticile informează că în lumea întreagă sunt peste şase miliarde de oameni care formează neamul omenesc.

Răspândiţi pe întreg globul pământesc, de-a lungul mileniilor se conturează gruparea fiinţelor umane în familii şi popoare stabilite pe un teritoriu, folosind un limbaj propriu, acumulând un patrimoniu specific.

Ataşamentul faţă de familia în care fiinţa umană vede lumina zilei, faţă de ţara şi poporul din care face parte, dă naştere solidarităţii naţionale. Proverbele populare: "Sângele, apă nu se face", "Mai aproape este cămaşa decât surtucul", ilustrează tocmai această solidaritate.

Fiecare popor îşi are propria istorie în care întâlnim bucurii şi necazuri, lumină şi întunecare. Ţara şi poporul din care facem parte a cunoscut şi unele şi altele.

În calendarul naţional este înscrisă o dată memorabilă: 24 ianuarie 1859, ziua în care cele două principate, Moldova şi Ţara Românească, s-au unit, formând România. O a doua dată, tot aşa de importantă este 1 decembrie 1918, ziua în care Transilvania, teritoriu locuit dintotdeauna în cea mai mare parte de români, "se uneşte cu ţara", dând naştere statului unitar român.

În secolele XIX şi XX, s-au comis de către Rusia ţaristă, Uniunea Sovietică, mai recent de către Ucraina, răpiri de teritorii din partea răsăriteană a ţării: Basarabia, Bucovina de nord şi ţinutul Herţii. Întristarea poporului român este exprimată de către poetul Vasile Tărăţeanu în versuri.

* * *

Spovedanie

Doamne, nu pot să împart
Trupu-acesta în trei ţări,
Că e unul şi-i prea slab
Pentru-asemenea-ncercări.

Cum să-mpart, Doamne, strămoşii
Şi copiii ce îi am?
Cum să-mpart o ţară-n trei
Şi în două-acelaşi neam?

Cum să-mpart, Doamne, Moldova
Şi prea dulcea Bucovină,
Lăsând crengile de-oparte
De străbuna lor tulpină?

Cum să-mpart pe Ştefan-Vodă
Ca pe-un lan tivit cu maci,
Când e unic precum munţii
În străbunii noştri daci?

Cum să-mpart pe Eminescu
Ca pe-un râu ce curge lin,
Când e unic ca izvorul
Ce se dăruie din plin?

Iartă-mă, deci, Doamne sfinte,
Că nu pot să mă-mpărţesc
Cum ai împărţi o pâine
Cu acei ce-o jinduiesc.

Şi-apoi nici nu vreau, Stăpâne,
Să mă-mpart în două părţi.
Răstignit pot fi chiar mâine
Numai nu pe două hărţi.

Numai nu pe două hărţi...
Trăim cu speranţa îndreptării acestor stări de lucruri. Cu justificata atitudine civică şi creştină ne rugăm: Doamne, binecuvântează ţara noastră, România!

Mons. Anton Despinescu